Serul de la AstraZeneca va fi administrat în cabinetele medicilor de familie, la Timisoara, începand de astazi, printr-un proiect pilot anuntat de primarie inca din luna martie. Acestui ser i se va adăuga cel de la Johnson&Johnson, atunci când vor sosi la noi in tară astfel de doze.

În cabinet sunt respectate toate măsurile de siguranță și criteriile de prioritizare.  Vaccinările din cabinetele medicilor de familie nu necesită programare în platforma electronică, planificarea administrării vaccinului fiind posibilă, în baza listei zilnice anterior întocmită, însă cu respectarea prioritizării persoanelor aflate în lista proprie (persoane cu vârste peste 65 de ani, persoane cu boli cronice/dizabilități indiferent de vârstă), după care pot fi vaccinate persoanele care își exprimă dorința în acest sens.

Pana in prezent, au fost organizate toate sesiunile de instruire, iar in cabinetele medicilor de familie au ajuns toate materialele necesare desfasurarii procesului de vaccinare. Fiecare medic de familie va vaccina, în cadrul acestui proiect, cate 100 de pacienti, cu o frecvență medie de 10 persoane pe zi. Primarul Timișoarei a declarat că este un proiect-pilot, pentru că nu există încă un cadru de finanțare foarte clară, fiind adoptată o soluție hibridă. Concret,  medicii de familie vor primi 30 de lei pe pacient, de la Ministerul Sănătății, iar Asociația de Medicină de Familie va suporta 40 de lei în plus per pacient, bani obținuți printr-un contract de sponsorizare

De interes:  România, pe locul 6 la nivel european la vaccinarea anti-Covid cu doză completă

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.