România, locul 2 în clasamentul scumpirilor. Alimentele de bază, cea mai mare povară

România a ajuns pe locul 2 în topul țărilor cu cele mai brutale scumpiri din Uniunea Europeană. Doar Ungaria ne depășește. Iar în următoarea perioadă prețurile ar putea să explodeze iar, însă totul depinde acum de evoluția războiului din Israel care ar putea pune o presiune în plus în ceea ce privește prețul petrolului. 

Date Eurostat indică faptul că rata anuală a inflației din țara noastră a ajuns la 9,2% în luna septembrie. Oarecum paradoxal, dacă ținem cont de așa-zisele reduceri la o serie de produse ca urmare a plafonării adaosului comercial, este că tocmai costurile alimentelor reprezintă cea mai mare parte din această creștere. În Uniunea Europeană, Danemarca și Belgia se bucură de cele mai stabile prețuri, înregistrând o inflație sub 1%. În ceea ce privește Grecia, aceasta a înregistrat o creștere de puțin peste 2% în urma unor ani cu inflație ridicată. 

La nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflației a atins 4,9% în luna septembrie, potrivit Realitatea Plus.

Produsele care formează coșul zilnic de cumpărături, au înregistrat o creștere de peste 10% în septembrie, comparativ cu anul precedent. Prețurile mărfurilor au crescut cu 6,6%, în timp ce cele pentru servicii au urcat cu 12,1%.

De interes:  România intră în cursa pentru organizarea finalei Europa League

Vestea bună  este că economiștii anticipează totuși o încetinire a creșterii prețurilor, prin atingerea nivelului de suportabilitate al populației cu venituri mici si modeste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.