Reșița se pregătește de alergare! Iubitorii de mișcare sunt invitați la Crosul „Ziua Olimpică”

Municipiul Reșița se pregătește pentru o nouă ediție a Crosului Olimpic, eveniment cu tradiție în urbea de pe Bârzava. Aproximativ 1500 de iubitori ai mișcării sunt așteptați la startul competiției ce se desfășoară în Luna Olimpică.
Crosul „Ziua Olimpică”, una dintre cele mai îndrăgite competiții de masă organizate la Reșița, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 15. Evenimentul sportiv va avea loc vineri, pe un traseu amenajat în cartierul Govândari, între subtraversarea de la Câlnic și Parcul Tricolorului din zona Victoria. Startul competiției se va da vineri la ora 11.00, dar organizatorii roagă participanții să se prezinte la locurile de start de la 10.30. Se va alerga pe patru secțiuni, pe trasee diferite la fiecare categorie. Astfel, participanții de la secțiunea Open vor porni de la subtraversarea de la Câlnic-Mol, elevii din ciclul primar vor pleca din dreptul complexului Kaufland, iar micuții din ciclul primar vor alerga de la Moto-Velo. Va exista, ca de fiecare dată, și un concurs pe un traseu mult mai scurt, pentru persoanele cu dizabilități. Sosirea va fi, pentru toate categoriile, la Parcul Tricolorului, unde va avea loc și festivitatea de premiere. Fiecare participant va primi la start tricoul competiției, iar primii 10 clasați la fiecare secțiune vor fi recompensați cu diplome, cupe și însemne olimpice. Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația autovehiculelor va fi întreruptă pe bulevardul Republicii în zona de concurs, însă doar pe sensul de mers către Câlnic. Pe perioada concursului, circulația mașinilor va fi redirecționată pe strada Făgărașului și bv. Muncii.

De interes:  Se poate spori capacitatea intelectuală a unei persoane prin electroșocuri? – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.