Protest spontan în mai multe penitenciare din țară

Sunt proteste spontane în mai multe penitenciare din ţară! Polițiștii refuză să intre la program, miercuri dimineaţă. Ei nu sunt de acord cu munca suplimentară pe care trebuie să o facă şi acuză o lipsă acută de personal. 

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a luat act de acțiunile de protest ale organizațiilor sindicale din penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanța – Poarta Albă și Tg. Jiu, cu care, dealtfel, se află într-un dialog permanent.

În consecință, mesajul transmis echipelor de management ale unităților penitenciare este unul ce privește deschiderea către dialog și comunicare în raport cu acei colegi care protestează si adoptarea unor măsuri menite să asigure continuitatea activităților pe linia siguranței locului de deținere, acordarea drepturilor persoanelor private de libertate și preîntâmpinarea unor evenimente negative.
Măsurile respective au vizat:
–       Planificarea judicioasă și eficientă a personalului avut la dispoziție, astfel încât să nu fie afectat gradul de siguranță a misiunilor de pază, escortare și supraveghere, și nici acordarea drepturilor persoanelor private de libertate
–       Asigurarea unor canale eficiente de comunicare cu organele judiciare deservite și informarea acestora cu privire la imposibilitatea prezentării sau prezentarea cu întârziere a persoanelor private de libertate, dacă acest lucru se impune
–       Programarea membrilor de familie sau aparținătorilor persoanelor private de libertate în vederea acordării vizitelor se va realiza începând cu ora 10.00
–       Asigurarea unei rezerve de personal pentru a putea acționa în situații deosebite.
Cu toate că acțiunile de protest vor îngreuna considerabil activitățile curente, deficitul de personal fiind semnificativ în toate unitățile, asigurăm opinia publică de faptul că siguranța locurilor de deținere nu este și nu va fi periclitată în niciun mod, principiu la care aderă atât echipele manageriale, cât și reprezentanții organizațiilor sindicale.

De interes:  Un șofer băut a provocat un accident, în județul Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.