În februarie 1997, cercetătorii scoţieni au prezentat lumii prima clonă a unui mamifer adult – faimoasa oaie Dolly, propagând o undă de şoc în jurul lumii. Reacţiile nu au întârziat să apară. Mulţi i-au acuzat pe oamenii de ştiinţă că „se joacă de-a Dumnezeu”, în timp ce alţii au văzut avantajele pe care le-ar putea aduce utilizarea unei astfel de tehnologii, precum repopularea unor zone cu animale aflate pe cale de dispariţie.

Oaia Dolly a fost primul mamifer clonat cu succes dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Ea s-a născut pe 5 iulie 1996 şi a avut trei mame – una dintre oile folosite în cadrul experimentului furnizând ovulul, o altă oaie ADN-ul şi cea de-a treia fiind „mama surogat”.

Cercetătorii care au iniţiat acest experiment revoluţionar au fost embriologul Ian Wilmut şi biologul Keith Campbell. Ei au lucrat la acest proiect alături de colegii lor de la Universitatea din Edinburgh, Scoţia.

Protest apărut în urma anunţului clonării oii Dolly. Manifestanţii poartă o pancartă cu mesajul „Dragă Ian, nu te atinge de oameni”, adresat cercetătorului Ian Wilmut, unul dintre oamenii de ştiinţă care au lucrat la proiectul clonării oii Dolly. Prima clonă a primit numele de „Dolly”, după cântăreaţa de muzică country Dolly Parton, la sugestia unui membru al echipei care a ajutat la naşterea ei. Ideea i-a venit aflând că oaia a fost clonată dintr-o celulă mamară, Parton fiind cunoscută pentru bustul său generos.

De interes:  CSM Reșița vrea să se revanșeze în fața propriilor suporteri. Astăzi vine în Valea Domanului Gloria Buzău – Banat FM

Oamenii de ştiinţă au aşteptat şapte luni înainte să facă public rezultatul experimentului lor, considerat a fi una dintre cele mai mari descoperiri ale deceniului. Dolly a trăit întreaga viaţă la Institutul Roslin din Midlothian.

Ea a fost împerecheată cu un berbec numit David şi a fătat şase miei. Dolly a fătat prima oară în aprilie 1998, primului ei miel fiind botezat Bonny. Un an mai târziu a fătat gemenii „Sally” şi „Rosie”, iar în 2000 tripleţii „Lucy”, „Darcy” şi „Cotton”.

În 2001, prima oaie clonată a fost diagnosticată cu o formă de artrită. Ea a fost tratată cu medicamente antiinflamatorii, dar, la vârsta de şase ani, a fost eutanasiată, după ce s-a descoperit că suferea şi de cancer pulmonar.

Ulterior, Dolly a fost împăiată. Oaia este expusă şi astăzi la Muzeul Regal al Scoţiei.

Dolly astăzi, expusă la Muzeul Regal al Scoţiei.

Experimentul scoţienilor a deschis o nouă cale în lumea oamenilor de ştiinţă. De atunci, au fost clonate numeroase specii de animale, atât domestice, cât şi sălbatice. Printre acestea s-au numărat capre, căprioare şi un câine.

De interes:  Spectacol pe semicerc! Cupa Golden Kids, o competiție a tinerelor speranțe – Banat FM

În ciuda temerilor apărute în urma anunţului primei clonări încununate de succes, clonarea umană nu se află, 18 ani mai târziu, mai aproape de a deveni o realitate.

Sursă: Daily Science, BBC, Institutul Roslin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.