Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia, împreună cu Muzeul Național al Banatului și Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii organizează joi, 15 iulie 2021, ora 18:00, ONLINE, Vernisajul expoziției „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Fabric – Lumi în destine”. Evenimentul va avea loc, în premieră în format hibrid, participanții putând să aleagă să participe fie la Mansarda Bastionului Theresia, fie online, prin Zoom, Facebook sau YouTube.

În cadrul evenimentului vor fi lansate expoziția de la Bastionul Theresia, expoziția stradală cu cele 16 locații emblematice din cartierul Fabric, dar și aplicațiile online, mobile și de realitate virtuală, prin care timișorenii, și nu numai, sunt invitați să descopere multiplele povești ale Timișoarei prin prisma lumilor, destinelor și vocilor pluriculturale care recreează atmosfera cartierului Fabric de acum și altădată – atmosferă care este transpusă totodată și virtual, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație.

2021: Fabric – lumi în destine: cartierul breslelor și al meșteșugarilor

De interes:  Raed Arafat, la Realitatea PLUS: „Există informații în spațiul public menite să creeze haos și să scadă credibilitatea autorităților”

                Anul 2021 are ca temă Văzul  – și aduce sub reflector dimensiunea economică a Timișoarei de altădată, prin cartierul breslelor și meșteșugarilor, al micii burghezii, al fabricilor și muncitorilor, concentrate într-o lume multietnică și pluriculturală în cartierul Fabric. Vocile care conturează aceste lumi și destine vor lua viață în acest an pentru a recrea atmosfera cartierului Fabric printr-o colaborare cu conf.univ.dr. Smaranda Vultur și Grupul de istorie orală și antropologie culturală, coordonat de aceasta.

Gazdele vernisajului vor fi reprezentanții Universității Politehnica Timișoara, ai Muzeului Național al Banatului și ai Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

O berărie de epocă, un pantof uriaș și machete ale vehiculelor din Fabric

Participanții sunt invitați la un tur – după preferințe – fizic sau virtual al expoziției de la Bastionul Theresia, în cadrul căreia vor păși în lumea economică a cartierului meșteșugarilor, a micii burghezii, a fabricilor și atelierelor, cu ajutorul diplomelor, sigiliilor și însemnelor de breaslă, printre care amintim: breasla pantofarilor cu o colecție de pantofi de epocă și un prototip de pantof uriaș al fabricii Guban, din anii ‘70. Expoziția de pe strada Martin Luther invită timișorenii și nu numai să pășească într-un interior de berărie din perioada interbelică, amenajat la Mansarda de la Bastion, cu cărți poștale și fotografii la scară macro pe pereți, pentru a spori senzația de călătorie în istorie. Aici, în fabrica de bere de epocă, participanții vor putea descoperi halbe de bere istorice din secolul al XIX-lea – fabricate atât din cupru, cât și din celebra sticlă de la fabrica din Tomești, care și-a închis activitatea acum 20 de ani, după mai bine de un secol și jumătate de activitate – o colecție impresionantă de etichete ale băuturilor alcoolice din istorie, un butoi istoric și multe alte obiecte de epocă și din perioada interbelică. Pentru a ilustra dinamica și caracterul industrial și muncitor al Fabricului de altădată, în cadrul expoziției vor fi expuse și o serie de machete ale felinarelor și tramvaielor din cartier, ale firobuzelor, ale trenurilor cu locomotive, dar și ale unei ancore ce aparținea unei ambarcațiuni care circula odinioară pe Bega. 

De interes:  Care sunt daunatorii cu care trebuie sa lupti in functie de sezon

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.