Connect with us

Locale

O nouă metodă pentru a măsura expansiunea universului: undele gravitaționale

Publicat

pe

Într-un articol recent publicat în revista Physical Review Letters a fost propusă o nouă metodă pentru a măsura expansiunea universului, folosind undele gravitaționale generate de coliziuni de găuri negre și efectul de lentilă gravitațională. Această metodă ar putea contribui la rezolvarea misterului expansiunii universului, dat fiind că în prezent există o discrepanță între rezultatele obținute prin aplicarea diverselor metode în ceea ce privește așa-numita constantă a lui Hubble. 

Expansiunea universului

Expansiunea universului a fost descoperită acum aproape 100 de ani, când, în urma observațiilor astronomice din ce în ce mai precise, s-a măsurat așa-numită deplasare spre roșu a spectrelor care proveneau de la stele, ceea ce însemna că acestea se îndepărtează de noi. Această descoperire a marcat începutul unei revoluții în cosmologie și în ce privește teoriile noastre despre univers. S-a născut astfel teoria Big Bangului, care ne spune că universul a luat naștere acum circa 13,8 miliarde de ani și de atunci este în continuă expansiune.

Care este viteză de expansiune a universului?

Dacă la început măsurătorile erau destul de aproximative, la ora actuală există măsurători din ce în ce mai precise și efectuate cu diverse metode. Doar că noile rezultate dau rezultate diferite!

De interes:  VIDEO Mircea Negulescu, la Realitatea PLUS, noi dezvăluiri bombă despre marile dosare și marile jafuri: 20% din toate contractele din România, furate

Există metode care obțin viteza de expansiune a universului, dată de așa-numită „constantă a lui Hubble” (în unități de km/s/Mpc – unde Mpc reprezintă circa 3,26 milioane de ani-lumină), din măsurarea deplasării spre roșu a spectrelor stelelor sau a supernovelor; această metodă însă are nevoie de o măsurătoare independentă a distanței obiectelor respective față de noi, ceea ce se obține din folosirea unor obiecte cu luminozitate absolută cunoscută.

Viteza de deplasare a unei galaxii se măsoară în km/s, în timp ce distanța dintre galaxii se măsoară în megaparseci (Mpc), un megaparsec fiind egal cu 3,26 ani-lumină. Astfel, unitatea de măsură pentru constanta lui Hubble este km/s/Mpc.

Alte măsurători folosesc radiația cosmică de fond, care, la rândul ei, poate să fie folosită pentru a obține constanta lui Hubble din micile variații ale acestei radiații. Valorile obținute prin cele două metode nu sunt aceleași, variind între circa 67 și 77 km/s/Mpc, cu erori care nu acoperă diferența. Este așa-numita criză a constantei lui Hubble. Să fie de vină erori de măsurătoare sau o nouă fizică? Este foarte important în acest context efectuarea unor măsurători independente.
 
O nouă idee: măsurarea constantei lui Hubble cu undele gravitaționale

De interes:  Bilanț coronavirus 17 octombrie: 3.952 de noi cazuri și 63 de decese

În articolul publicat în Physical Review Letters se arată cum cu ajutorul undelor gravitaționale în viitor s-ar putea obține o valoare independentă a constantei lui Hubble.

Undele gravitaționale sunt un fel de vibrații ale structurii spațiu-timpului, care se propagă în univers atunci când mase mari se mișcă în mod accelerat. Astfel de unde gravitaționale au fost măsurate începând cu 2015 cu antenele gravitaționale interferometrice LIGO și VIRGO. Coliziunile de găuri negre produc unde gravitaționale. Dacă aceste unde întâlnesc în drumul lor spre noi mase mari care deformează geometria spațiului și a timpului (relativitatea generală) poate avea loc efectul de lentilă gravitațională.

Adică undele gravitaționale ar putea ajunge la noi urmând traiectorii diverse (ca un fel de lentilă care deformează lumina) și să ne dea imagini multiple. Analiza acestor imagini și a diferenței de timp dintre ele ne pot da valoarea constantei lui Hubble; evident, pentru a obține acest rezultat este nevoie să măsurăm multe astfel de imagini ale undelor gravitaționale care au suferit efectul de lentilă gravitațională.

De interes:  Masca de protecție devine obligatorie în anumite spații deschise în Timiș

Viitorul undelor gravitaționale

Până în prezent au fost măsurate zeci de unde gravitaționale în mare parte generate de coliziuni de găuri negre. Pentru a extrage constanta lui Hubble ar fi nevoie să măsurăm milioane, întrucât cele care suferă efectul de lentilă gravitațională sunt o mică parte din toate undele gravitaționale detectate. Că să avem deci o statistică suficientă este necesară măsurarea multor unde. Acest lucru va fi posibil în viitor cu instrumente din ce în ce mai sensibile și cu antene gravitaționale care vor funcționa în spațiu (există inclusiv propuneri de a instala antene gravitaționale pe Lună).

Între timp constanta lui Hubble, prin faptul că sunt diferențe de măsurători prin metode diferite, rămâne un subiect foarte actual în fizică; ar putea reprezenta semnalul unei noi fizici sau, dimpotrivă, o eroare pe care o facem în măsurătorile noastre sau în interpretarea datelor.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

Peste 10.000 de participanți și 80 de mici producători locali, în a treia ediție a festivalului Suflet de România – VIDEO

Publicat

pe

De

A treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat pe Profi pe Domeniul Regal Săvârșin, a reunit în ultimul weekend al lunii aprilie peste 10.000 de participanți, 80 de mici producători locali veniți din toate regiunile țării, dar și 26 de medici specialiști care au oferit consultații gratuite, în cadrul unei Caravane Medicale. Suflet de România 2025 a adus în mijlocul naturii și reprezentanți ai ONG-urilor susținute de Profi în misiunea lor de a face bine, oferind exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai  precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, retailer de top creat și crescut în România.

Pe lângă bucatele alese și meșteșugarii iscusiți, a treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat de Profi, a readus în aer liber un cinematograf cu filme românești de colecție și o scenă pe care au avut loc întâlniri live cu Zdob și Zdub, Irina Rimes, Surorile Osoianu, Piano Violin Duet, Tulnicăresele din Apuseni, Ansamblul Valea Mureșului, un concert Tribut Maria Tănase (Mariano Castro & Alexandra Fits), dar și un spectacol interactiv cu Celălalt.Teatru,  ansamblurile Băgrinul, Voitegeana, BegArt Timișoara, Flores, recitaluri Ion Popa și Emeric Imre Trio.

De interes:  Masca de protecție devine obligatorie în anumite spații deschise în Timiș

„Suflet de România este, așa cum îi spune și numele, sufletul românilor! Este un proiect în care încercăm să arătăm că suntem buni vecini și să facem legătura cu ceea ce înseamnă valorile românești. Într-o lume în care vedem că există atât de multă emoție și atât de multe frici legate de direcția în care ne îndreptăm, tipul acesta de proiecte ne arată că avem speranță, valori și oameni alături de care să privim cu optimism către viitor”, spune Călin Costinaș, directorul general adjunct Profi.

„Festivalul Suflet de România crește și devine tot mai mare cu fiecare nouă ediție, iar asta ne arată că atunci când pui suflet și crezi în valorile autentice câștigăm împreună și participăm la dezvoltarea României frumoase. Fiecare ediție este completată de noi mici producători locali, pe care poate îi regăsiți la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi selectate sau pe platforma Via-Profi.ro, dar în festival aveți ocazia să discutați cu ei, să le degustați produsele și să vă lăsați molipsiți pe pasiunea pe care o pun atunci când fac bunătățile lor. Credem că binele comun vine prin implicarea fiecăruia dintre noi, iar Profi a ales să pună suflet în comunitate și în România, iar festivalul Suflet de România oferă multiple exemple despre cum fiecare dintre noi se poate implica, în felul său”, subliniază Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Profi.

De interes:  VIDEO Mircea Negulescu, la Realitatea PLUS, noi dezvăluiri bombă despre marile dosare și marile jafuri: 20% din toate contractele din România, furate

 

Festivalul Suflet de România 2025, rezumat în 90 de secunde

 

Festivalul Suflet de România este o inițiativă parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Profi, Asociația Casa Majestății Sale și Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc. Evenimentul de pe Domeniul Regal Săvârșin este organizat alături de agenția Goldfish Project, care a dezvoltat conceptul creativ și a asigurat coordonarea logistică, artistică și a comunicării pentru cel mai amplu festival dedicat valorilor autentice românești și susținerii micilor producători locali.

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program al său de susținere a micilor producători locali artizanali.

Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

De interes:  Se oprește furnizarea gazului către Colterm

Grupați pe județe și categorii de produse, sute de mici producători locali își prezintă oferta direct celor interesați, fără intermediari. În plus, poveștile complete și fotografiile reale cu produsele fac din Via Profi o modalitate simplă de a descoperi produsele autentice și pe creatorii lor din România.

 

 

Citeste in continuare

Locale

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Publicat

pe

De

  • Aflată la a XXI-a ediție în România, Noaptea Muzeelor 2025 este pentru prima dată susținută și de Ministerul Culturii
  • Acces gratuitîn peste 70 de muzee, galerii și instituții culturale, în seara de 17 mai 2025
  • Expoziții interactive și neconvenționale, unele deschise publicului doar cu această ocazie
  • Tururi ghidate tematice, inclusiv cu lanternă, în muzee de științe naturale sau arheologie
  • Experiențe inediteprecum: observații astronomice, concerte live, instalații multimedia, performance-uri și ateliere pentru toate vârstele
  • Evenimente outdoor: proiecții, târguri culturale, reconstituiri istorice, dans și teatru în aer liber

 

Sâmbătă, 17 mai 2025, peste 70 de muzee și instituții culturale din întreaga țară își vor deschide porțile pentru public în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Nopții Muzeelor. Evenimentul, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și susținut pentru prima dată de Ministerul Culturii, oferă vizitatorilor acces gratuit la expoziții, tururi ghidate și activități speciale. Acest demers oferă publicului o experiență muzeală inedită, prin deschiderea instituțiilor muzeale într-un interval orar neconvențional, propunând o ofertă culturală special concepută pentru această ocazie.

De interes:  Se oprește furnizarea gazului către Colterm

Noaptea Muzeelor 2025 promite o experiență culturală unică, transformând muzeele în spații animate de expoziții neobișnuite, activări creative și noi forme de dialog cu vizitatorii. Este o oportunitate pentru publicul larg de a redescoperi patrimoniul cultural într-un cadru inedit și accesibil.

Evenimentul este inspirat de un model european și are loc simultan în peste 30 de țări europene. În România, Noaptea Muzeelor este organizată din 2005 și a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului.

Diversitatea instituțiilor muzeale din România și bogăția patrimoniului gestionat transformă ediția din 2025 într-un context favorabil pentru promovarea educației prin cultură, pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului și pentru consolidarea rolului social al muzeelor. Astfel, Noaptea Muzeelor devine o platformă strategică de fidelizare a publicului și de afirmare a muzeului ca actor activ în viața comunității. De altfel, mesajul principal – Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură – este reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății.

De interes:  Care sunt avantajele oferite de un electrician sector 1?

„Noaptea Muzeelor nu mai este de mult doar o plimbare de seară printre exponate. Este un fenomen cultural complex, un catalizator al curiozității și al dialogului dintre generații. Este modul prin care aducem istoria, arta și știința mai aproape de oameni, în moduri memorabile și accesibile.” – a declarat Ciprian Anghel Ştefan – manager general Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu.

Noaptea Muzeelor, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Programul evenimentelor poate fi consultat la adresa de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor

 

 

Citeste in continuare

Locale

Știi pe cineva care se teme de dentist? Trimite-i acest articol

Publicat

pe

De

Cum frica de dentist poate fi învinsă cu empatie, tehnologie și experiențe pozitive

Frica de dentist este o problemă reală pentru milioane de oameni din întreaga lume. Deși poate părea banală pentru unii, anxietatea dentară poate avea efecte serioase: amânarea controalelor, ignorarea durerilor și deteriorarea treptată a sănătății orale. Dacă citești asta și te regăsești – sau dacă cunoști pe cineva care nu a mai trecut pragul unui cabinet stomatologic de ani de zile – acest articol e scris exact pentru voi.

Specialiștii numesc această teamă fobie dentară sau anxietate dentară, iar cauzele sunt diverse: experiențe neplăcute din copilărie, frica de durere, lipsa controlului sau chiar rușinea legată de starea dinților. Ce este însă important de știut e că stomatologia modernă nu mai seamănă deloc cu cea din trecut – și asta schimbă totul.

Ce s-a schimbat în stomatologie și de ce nu mai e nevoie să suferi

În prezent, medicina dentară pune accent pe confortul pacientului, atât fizic, cât și emoțional. Aparatura de ultimă generație, tehnicile minim invazive și comunicarea empatică au transformat complet experiența la dentist.

De interes:  Avantajele Energiei Electrice Solare: Un Pas Înainte Spre Economii și Sustenabilitate

Anestezia locală este mult mai eficientă, durerea este aproape inexistentă în majoritatea procedurilor, iar tratamentele sunt rapide și predictibile. Mai mult decât atât, cabinetele moderne creează un mediu relaxant, cu lumină caldă, miros neutru, muzică ambientală și personal instruit să gestioneze temerile pacienților.

Un alt element esențial este abordarea personalizată. Fiecare pacient este diferit, iar medicii care înțeleg asta oferă un tratament adaptat nevoilor și emoțiilor fiecăruia.

De ce locația unde mergi contează mai mult decât crezi

Dincolo de tehnologie, contează foarte mult cine te tratează și cum ești tratat. Un mediu sigur, în care te simți ascultat și înțeles, poate face diferența dintre o experiență traumatizantă și una vindecătoare.

De exemplu, domnul Dr. Crăc din Timișoara pune un accent special pe relația medic-pacient. Fiecare tratament începe cu o discuție calmă și sinceră, fără grabă sau presiune. Medicii explică pașii cu răbdare, oferă alternative, iar intervențiile sunt făcute doar când pacientul se simte pregătit.

De interes:  Legile Puterii | Medicul Amin Zahra: ”TIR-ul de la Babeș a avut probleme și la Ploiești. Nu pot fi tratați în el pacienții cu forme severe”

Tehnologia de ultimă generație este combinată cu o abordare caldă și umană – iar rezultatul este o experiență complet diferită pentru cei care au fost, până acum, paralizați de frică.

Ce poți face dacă tu sau cineva drag suferă de anxietate dentară?

  1. Nu forța procesul.Începe cu o simplă consultație, fără tratament.
  2. Caută un medic empatic.Contează mai mult decât echipamentul de ultimă generație clinicii.
  3. Vorbește despre fricile tale.Nu te teme să spui ce simți – un medic bun va înțelege.
  4. Informează-te.Uneori, frica vine din necunoaștere. Citește despre proceduri moderne, minim invazive.
  5. Ia pe cineva cu tine.Prezența unui prieten poate reduce anxietatea enorm.

Frica de dentist nu este o rușine. Este o realitate cu care mulți se confruntă. Vestea bună este că acum ai opțiuni. Poți alege o clinică modernă, cu personal empatic, care știe cum să transforme o experiență temută într-una vindecătoare.

Trimite acest articol unei persoane dragi care încă se teme. Ar putea fi exact începutul de care are nevoie pentru a-și recâștiga zâmbetul și sănătatea orală.

De interes:  Se oprește furnizarea gazului către Colterm

 

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Featuredacum 20 hours

Ce se poartă în materie de veselă și accesorii pentru gătit în vara anului 2025

Sezonul cald este, fără urmă de îndoială, despre rețete mai simple, dar savuroase, servite cu stil. Ca atare, bucătăria devine...

Localeacum 2 days

Peste 10.000 de participanți și 80 de mici producători locali, în a treia ediție a festivalului Suflet de România – VIDEO

A treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat pe Profi pe Domeniul Regal Săvârșin, a reunit în ultimul weekend...

emodo.ro emodo.ro
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Cureaua bărbătească revine în forță: între eleganță clasică și tendințe moderne

De la un simplu obiect funcțional la un detaliu de stil care poate transforma o ținută, cureaua pentru bărbați a...

Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului

Sursa foto: Pexels.com Vara este, pentru mulți dintre noi, cel mai așteptat anotimp al anului – o perioadă în care...

Localeacum 5 days

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Aflată la a XXI-a ediție în România, Noaptea Muzeelor 2025 este pentru prima dată susținută și de Ministerul Culturii Acces...

Ce trebuie sa stiiacum 6 days

 Tendințe în Bijuteriile de Mireasă: Ce se Poartă Anul Acesta

Ziua nunții este, pentru multe femei, cel mai important moment din viață – iar alegerea bijuteriilor potrivite joacă un rol...

Educatieacum 6 days

Ziua Internațională a Familiei: sfaturi de la Novakid pentru părinții care devin parteneri ai copiilor în învățarea unei limbi străine

Indiferent de vârstă, copiii au nevoie de stabilitate și sprijin emoțional din partea părinților. Rolul de mama și tata nu...

Ce trebuie sa stiiacum 6 days

Cum alegi genele false potrivite în funcție de forma ochilor

Un machiaj nu este complet fără gene bine definite. În loc de mascara, multe femei preferă genele false, care pot...

Localeacum 1 week

Știi pe cineva care se teme de dentist? Trimite-i acest articol

Cum frica de dentist poate fi învinsă cu empatie, tehnologie și experiențe pozitive Frica de dentist este o problemă reală...

Ghidul unei vacanțe perfecte în Creta: ce să vizitezi și unde să te cazezi Ghidul unei vacanțe perfecte în Creta: ce să vizitezi și unde să te cazezi
Ce trebuie sa stiiacum 1 week

Ghidul unei vacanțe perfecte în Creta: ce să vizitezi și unde să te cazezi

Sursa foto: Pexels.com   Planificarea unei vacanțe în Creta poate fi începutul unei aventuri de neuitat. Această insulă grecească fascinantă...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2025 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro