Independența primarului Adrian Torma parcă le-ar surâde politicienilor de la malul Dunării. Pacea și înțelegerea au dominat cea mai recentă ședință de Consiliu Local, fapt care i-a determinat pe noii aleși de pe lista Partidului Verde să contrazică părerile anterioare.

Proaspăt instalați la masa decizională, după înaintarea demisiilor de către Mihail Mihăilescu și Ioța Dolici, noii verzi din Consiliul Local, Stoca Milivoievici și Florentin Popescu, par încântați de modul în care au decurs lucrurile în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local.

Ținând cont de răfuielile și cuvintele tăioase, care erau la ordinea zilei în cadrul hotărârilor luate pentru cetățeni la masa decizională, proaspătul consilier al Partidului Verde, Stoca Milivoievici, explică pentru expressdebanat.ro, cum a fost pentru el participarea la ședința ordinară a Consiliului Local de la sfârșitul lunii iunie: „Având în vedere că este prima dată în care particip la o astfel de ședință, nu pot să spun nimic cu privire la ceea ce a fost. Însă astăzi, după cum am putut observa, față de situația în care se spunea că primarul nu are deschidere în fața celorlalți politicieni, nu am văzut acea stare de încordare și nici vreo stare tensionată, ceea ce-nseamnă că așa ar trebui să decurgă lucrurile! Asta este normalitatea, de fapt”.

Cu privire la planurile de viitor, Stoca crede că pe primul loc ar trebui pus interesul comunității și bunul mers al acesteia, dar „nu numai în orașul Moldova Nouă, ci și în localități precum: Moldovița, Moldova Veche, Boșneag etc., căci pentru asta suntem aici”.

De acord cu cele spuse de a Stoca Milivoievici este și colegul său, Florentin Popescu, cel care vede dezvoltarea orașului bazată doar pe deschiderea primarului față de toți politicienii din Moldova Nouă, indiferent de culoare și reiterează ideea conform căreia: „trebuie să milităm pentru interesele tuturor localităților de pe raza UAT-ului Moldova Nouă”.

De interes:  Remaniere eșuată! Viceprimarul Galescu a scăpat, pe moment, de răzbunarea primarului Boldea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.