Norul de fum din Canada ajunge în România

Norul de fum din Canada ajunge în România – Este anunțul meteorologilor care dau însă asigurări că nu există niciun fel de pericol pentru populație.

Norul de fum din Canada ajunge în România – Norul a ajuns deja în Europa, deasupra Franței, acolo unde s-ar fi întins chiar peste trei sferturi din țară.

Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, a explicat la o televiziune de știri care vor fi efectele şi cum arată prognoza meteo pentru zilele următoare. 

„Așa cum indică modelele programului Comisiei Europene Copernicus, care monitorizează genul de emisii poluante, este foarte probabil ca la acele înălțimi foarte mari, la 4.000-5.000 metri înălțime, să ajungă în cantități însă extrem de mici, absolut neimportante în zona țării noastre. Deci foarte posibil să nu avem nici măcar acele apusuri sau răsărituri mai spectaculoase, despre care iarăși se vorbea. Suntem foarte departe de sursa acestui transport de poluant.

Probabil că este de interes doar pentru cercetători, pentru că este un fenomen deosebit și, pe de altă parte, cu siguranță ajută pentru validarea modelelor numerice cu ajutorul cărora monitorizăm transport de poluant.

Va ajunge, va fi o curiozitate, să spunem astfel, de interes pentru lumea științifică. Pentru pasionații care vor să urmărească evoluția norului de fum le recomand, site-uri, produsele programului european Copernicus”.

De interes:  Când expiră banii de pe cardurile de energie. Până la această dată mai poți plăti facturile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.