Nessun dorma – Banat FM

Luciano Pavarotti (n. 12 octombrie 1935, Modena – d. 6 septembrie 2007, Modena) a fost un celebru tenor al secolului XX. Legendă a muzicii de operă, Pavarotti a fost singurul cântareț de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de înregistrări.

S-a născut la Modena, în nordul Italiei, pe 12 octombrie 1935. A murit tot la Modena, în urma unui cancer la pancreas, pe 6 septembrie 2007. În copilărie a făcut mult sport, fiind și la o vârstă înaintată pasionat de fotbal, tenis și călărie.

A debutat pe scena sălii de operă din Reggio Emilia, pe 29 aprilie 1961, cu aria lui Rodolfo din „La Boema” de Puccini. Pavarotti a avut patru fete, trei din prima căsătorie cu Adua și o fată împreună cu a doua soție, Nicoletta Mantovani.

Pe 11 august 1999, Luciano Pavarotti a susținut un concert extraordinar în aer liber, pe o scenă ridicată în Piața Constituției (Palatul Parlamentului) din București, având în program canțonete și arii din opere.

De interes:  Cerere în căsătorie deosebită: autospecialele de intervenție, misiune, pompieri

Luciano Pavarotti a susținut ultimul său concert în februarie 2006, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, când a interpretat aria Nessun dorma. Din cauza condiției sale fizice precare, cauzate de cancerul care îl măcina, ar fi fost prea periculos pentru el să riște o prestație live în fața unei audiențe globale, așa că aceasta a fost prima (și ultima) dată în cariera sa când marele tenor a făcut playback.

sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.