Ministrul Sănătății – Nelu Tătaru s-a aflat, joi, într-o vizită fulger la Timișoara. El a declarat că în şase judeţe din România se observă o creştere peste 30 la sută a cazurilor de COVID – 19.

 ”Avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%. La nivelul celor 3 zile din această săptămână, avem 15 judeţe în care avem o creştere, 6 din Transilvania, 6 din Muntenia, 3 din Moldova şi avem 6 judeţe în stagnare şi 19 judeţe într-o scădere a numărului de cazuri. Rămâne trendul pe care îl evaluăm prin conţinut, numărul de cazuri şi anchetele pe care le avem de gestionat”, a declarat Nelu Tătaru, joi.

 ”Avem 8 focare la nivelul judeţului Timiş, ultimul dintre ele la Spitalul Judeţean Timişoara unde au fost depistate 19 cazuri. În judeţul Timiş, dincolo de aceste focare care sunt stabilizate şi sunt în supraveghere, rămân evaluările spitalelor, fiecare în parte ca şi patologie  unităţi non- Covid. În acest moment, adresabilitatea este în limitele  pe care le-am avut şi în ceilalţi ani, având în vedere că sunt şi lunile iulie – august, care sunt şi luni tradiţional de concediu. Rămâne ca evoluţia următoare să o vedem şi la niveul judeţului Timiş”, a mai declarat Nelu Tătaru.

De interes:  Iubiți, va rog! 🙂

Ministrul a mers joi la Direcția de Sănătate Publică Timiș și apoi la Spitalul Județean Timișoara, acolo unde a izbucnit un focar de coronavirus, iar Clinica de Chirurgie Vascularp a fost băgată în carantină pentru două săptămâni, după ce 19 cadre medicale și pacienți au fost confirmați cu COVID.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.