Ministrul Justiției, despre protestul magistraților: „Reforma pensiilor de serviciu este o obligație la nivel național”

La nivel de decizie politică avem angajamente pe care trebuie să le respectăm, a subliniat Alina Gorghiu în contextul protestelor din justiție. Ea a amintit că reforma pensiilor de serviciu „este o obligație la nivel național”. „Ne-am asumat-o, vom merge mai departe cu această reformă pe care românii o așteaptă”, a declarat ea.

Judecătorii și procurorii au amânat miercuri, rând pe rând, procesele aflate pe rol, penale, civile sau comerciale. Doar cazurile urgente se judecă în continuare.

Magistrații sunt nemulțumiți de reforma pensiilor speciale propusă de Executiv, chiar dacă aceste măsuri sunt o condiţie pentru primirea banilor din PNRR. Magistraţii reclamă şi criza de personal.

Săptămâna viitoare va fi o săptămână foarte importantă pentru comisiile din Camera Deputaților în care se află această lege, pentru Ministerul Muncii, va urma votul final în Camera Deputaților, a confirmat Alina Gorghiu parcursul procedural.

Cu privire la acțiunea de suspendare a judecării anumitor cauze de către magistrați, ministrul Justiției a subliniat că a luat act de „acest demers”.

De interes:  Explozie de cazuri de virus gripal, înregistrată într-o săptămână. Specialiștii avertizează

„Nu este o grevă, este o formă de protest care poate nu poate fi considerată ilegală, dar aș putea să spun că există din pricina acestei lipse de activități în parametri normali o dimensiune consistentă de prejudiciu pentru justițiabili”, a ținut ea să remarce.

„Evident, cetățeanul de rând are de suferit atunci când îi este îngrădit dreptul de acces liber la justiție și când nu poate să-și vadă procesul terminat din această cauză”, a adăugat Alina Gorghiu.

Ea a dat asigurări pentru cetățeni că ministerul are toată atenția dirijată spre ei. Dialogul cu magistrații continuă între timp la cel mai înalt nivel – cel de minister.

E un dialog bun, constructiv, „pentru că ne dorim cu toții să nu fie afectată predictibilitatea și independența în sistem”, a subliniat Alina Gorghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.