Polițiștii locali aflați în patrulare azi-dimineață în zona centrală a municipiului, au observat pe str. Regele Ferdinand I, lângă Parcul A. Scudier, un grup de patru persoane care, la vederea patrulei, au devenit agitați.

Polițiștii locali au trecut la legitimarea celor în cauză, constatând că aceștia nu dețineau documente, făcând parte din categoria migranților. Cei patru au vârste cuprinse între 22 și 34 de ani, sunt din Algeria și au intrat ilegal în România. Persoanele depistate au fost predate pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. Anul trecut polițiștii locali au depistat pe străzile orașului somalezi, irakieni, sirieni, afgani și locuitori ai Bangladeshului.

The post Migranți prinși în centrul Timișoarei appeared first on Realitatea de Timiș.

De interes:  Mărșăluitorul Narcis Mihailă, calificat la Mondialele seniorilor! – BANAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.