Marcel Ciolacu, mesaj dur, după tragedia de la 2 Mai: Poliția să stea mai mult pe teren! Șefi din Poliție au devenit complici morali la crimă!

Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos, a transmis premierul Marcel Ciolacu, joi, în ședința de Guvern. Este prima reacție a premierului după tragedia de la 2 Mai. 

Marcel Ciolacu acuză în cazul drogatului ucigaș. „Anumiți șefi din Poliție au devenit complici morali la crimă! Predoiu că are mână liberă să facă curățeni”, a spus Marcel Ciolacu.

„În altă ordine de idei, am văzut primele demiteri în scandalul tânărului drogat care a omorât doi studenți în stațiunea 2 Mai. Acesta a fost înțeleg parte din rezultatul anchetei Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne, care a stabilit anumiți responsabili direcți de această tragedie.

Aici nu vorbim doar de simple greșeli personale, ci despre lucruri grave care arată că sistemul nu a funcționat într-o situație banală, a unui ins oprit în trafic.

Din păcate, prin modul în care au acționat, dar și prin comportamentul ulterior – anumiți șefi din poliție au devenit complici morali la crimă!

De interes:  Aparate pentru terapie intensivă donate de Mitropolia Banatului

Îi transmit domnului ministru Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos.

Este responsabilitatea dvs, domnule ministru, și a colegilor dvs să luați toate măsurile necesare pentru ca oamenii să aibă încredere că în România legea este cu adevărat egală pentru toți!

Nu pot să accept scuza că nu am avea suficiente aparate drug-test. Dacă nu sunt destule, vă rog să dați drumul de urgență la licitații. Dacă nu aveți bani, vă dăm de la guvern. Putem cumpăra orice aparat este nevoie, mai puțin onoarea, demnitatea și respectul pentru haina de polițist!

În plus, luați măsuri pentru a lupta eficient cu drogurile. Nu ar exista consumatori dacă nu ar exista dealeri. Aici trebuie să acționați! Aceasta este sursa răului. Și aici trebuie să își concentreze Poliția eforturile, mai ales că în câteva săptămâni vor începe și școlile.

Poliția trebuie să stea mai puțin în birouri și mai mult acolo unde este nevoie de acțiune. Vă asigur că aveți numeroși oameni corecți, care își fac datoria și își respectă uniforma. Trebuie doar lăsați să își facă meseria!”, a spus Marcel Ciolacu, în ședința de Guvern.

De interes:  Partidele politice intră în campanie electorală. Care sunt regulile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.