Malurile râurilor cărășene, transformate în rampe de gunoi


Specialiștii din Sistemul de Gospodărire a Apelor fac apel la populație să nu mai folosească râurile și malurile acestora pe post de rampe de gunoi. Pe pârâul Radimna, din sudul județului Caraș-Severin, au fost executate lucrări de decolmatare, prilej cu care au fost curățate și malurile însă localnicii continuă să depoziteze deșeuri lângă pârâu.
Albia pârâului Radimna a fost decolmatată și curățată integral pentru a permite apei să se scurgă către fluviul Dunărea și să nu se mai reverse pe terenurile localnicilor.
Lucrătorii de la Serviciul pentru Gospodărirea Apelor au adunat și gunoaiele aruncate pe maluri însă unii loclanici continuă să confunde malurile pârâului cu rampa de gunoi.
Lucrările sunt executate în regie proprie de către Serviciul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin și au o valoare de aproximativ 10.000 de lei.

De interes:  Eclipsă totală de Soare – cel de-al XII-a fenomen astronomic de acest tip din secolul al XXI-lea. La ce oră și unde va fi vizibilă? – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.