Ludovic Orban, în Franța: Lucrurile sunt simple. Dacă oamenii respectă regulile, nu este nevoie să luăm măsuri restrictive

Ludovic Orvan a declarat luni, la Paris, că autoritățile sunt nevoite să impună măsuri de restricții pe măsură ce populația încalcă regulile de protecție sanitară, crescând astfel riscul de transmitere a virusului. ”Lucrurile nu sunt foarte complicate. Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmitere se diminuează drastic”, a reiterat Premierul.

”Noi am adoptat un set de măsuri care ţin cont de modul de transmitere a virusului şi aşteptăm să vedem eficienţa acestor măsuri. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai mulţi români respectă regulile de protejare, de protecţie sanitară, cu atâta viaţa poate fi mai normală şi obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcţionarea economiei, să luăm cât mai puţine măsuri de restricţionare şi ne dorim ca oamenii să aibă o viaţă cât mai aproape de normal. Dar, repet, cu condiţia respectării normelor de protecţie a sănătăţii, care sunt simple, nu sunt complicate: portul măştii, igiena sanitară, păstrarea unei distanţe fizice de protecţie sanitară, evitarea atingerii unor obiecte pe care le ating alţii sau dezinfectarea mâinilor după atingerea unor astfel de obiecte.

De interes:  Alertă națională: 600 de kg de URANIU găsite la o fostă fabrică din Capitală! Cine și cum va neutraliza materialul radioactiv

Lucrurile nu sunt foarte complicate. Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmitere se diminuează drastic şi nu este nevoie să luăm alte măsuri de restricţie”, a spus Orban, în cadrul unei declaraţii susţinute la sediul Ambasadei României la Paris.

Premierul subliniat că vizita din Franţa, făcută în contextul pandemiei, evidenţiază importanţa relaţiilor bilaterale pentru ambele state.

”Faptul că această vizită a avut loc arată că este extrem de importantă, atât pentru Franţa, cât şi pentru România, pentru că e evident că această vizită are loc într-un context pandemic care ar fi putut duce la amânarea vizitei şi, din punctul nostru de vedere, faptul că această vizită s-a derulat, şi mai ales cu efectele asupra colaborării între Franţa şi România, este un lucru extrem de important. De asemenea, am şi remarcat în declaraţie, sunt primul prim-ministru care are o întrevedere oficială cu premierul Jean Castex de la învestire, cred că acest amănunt nu este lipsit de semnificaţie şi arată relaţiile extrem de bune care există între Franţa şi România şi dorinţa de aprofundare a acestei colaborări. În ceea ce priveşte riscurile, atâta timp cât ne protejăm, atâta timp cât respectăm regulile, riscurile sunt minime”, a spus Orban.

De interes:  Atenționare meteo de FENOMENE EXTREME: cod galben de vânt puternic - rafale de până la 100 km/h

Premierul a mai anunțat și o colaborare în domeniul sanitar, care vizează schimb de experienţă, susţinere reciprocă, precum şi poziţii comune la nivel european în reglementările din domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.