Lucrări de lărgire a unui important bulevard din Timișoara

Lucrările de lărgire la patru benzi a bulevardului Sudului din Timișoara, între bulevardul Liviu Rebreanu și Mareșal Constantin Prezan, pot începe.

Proiectul presupune, lărgirea drumului de 538 de metri la patru benzi de circulație, realizarea a peste 200 de locuri de parcare, un sens giratoriu, modernizarea rețelelor edilitare, dar și amenajarea de piste pentru biciclete. În plus, vor fi modernizate și rețelele de utilități.

„Sunt convins că se poate termina mult mai repede această lucrare ca timp efectiv de lucru. Se va lucra cât se va putea. Trebuie să ţinem cont că vine iarna şi se vor continua lucrările din primăvară. Perioada de întrerupere a lucrărilor se adaugă acestei perioade. Pentru că atunci când vorbim de 10 luni, ne referim la 10 luni de lucru efectiv. Estimarea mea este că se va putea finaliza în şase luni de lucru efectiv şi voi forţa nota în sensul acesta”, a precizat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Valoarea contractului este de peste 10 milioane de lei, iar durata execuției este de 10 luni.

De interes:  Dezinsecție la Reșița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.