Aproape 550 de copii din Timișoara nu au unde să meargă la creșă, în acest moment. Deși în oraș sunt 625 de locuri disponibile, doar 85 de micuți au fost admiși.
Șefa Serviciului de Creșe, Gabriela Crăciun spune că, în fiecare an locurile sunt insuficiente, însă măsurile pentru prevenirea infectării cu coronavirus a făcut că numărul lor să scadă drastic
“S-a diminuat foarte mult numărul. Noi trebuie să respectăm toate ordinele, pentru că vine DSP în control și ne închide. Noi am măsurat fiecare sală ce dimensiune are și am împărțit, rezultând numărul de copii pe care trebuie să îl avem. În unele creșe chiar 6 copii. Sunt creșe în care nu am mai putut introduce copii pentru că au rămas cei din anii trecuți. Și grădinițele trebuie să respecte ca și noi legea și atunci nu am mai putut să primim pe cei care împlinesc până în decembrie 3 ani”, spune Gabriela Crăciun.
Gabriea Crăciun mai spune că, pentru moment, nu există o soluție pentru rezolvarea problemelor. Cei peste 550 de copii care nu au prins un loc în creșele timișorene nu au decât să aștepte eliberarea unuia, în situația în care unii dintre părinți renunță să-și mai ducă micuții înscriși deja pe liste.