Cesária Évora (n. 27 august 1941, Mindelo – d. 17 decembrie 2011) a fost o cântăreață originară din Republica Capului Verde, recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică contraltelor.

Évora a început să cânte în 1957, însă și-a făcut debutul discografic de-abia în anul 1988 prin intermediul discului La Diva Aux Pieds Nus. Având o carieră care s-a întins pe parcursul a șase decenii, Évora era numită „Diva desculță” deoarece prefera să urce pe scenă fără a purta încălțăminte; materialele sale discografice au fost comercializate în peste cinci milioane de exemplare pe plan internațional, iar Évora este considerată una dintre cele mai de succes cântărețe care au provenit din Republica Capului Verde.

Cesaria Evora a vizitat România de câteva ori, pentru scurte perioade de timp, susținând aici mai multe concerte, ultimele două în octombrie 2010 și anume la 15 octombrie 2010 la Sala Sporturilor din Brașov și apoi la 18 octombrie 2010, la Sala Palatului din București.

În 2010, artista a devenit cetățean de onoare al Capitalei. Cesaria Evora ar fi trebuit să mai cânte in Capitală pe 3 iulie 2008, în Amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul Național (concert anulat pentru că artista a suferit un accident vascular cerebral în aprilie 2008, pe scenă, în timpul unui concert în Australia), precum și pe 15 mai 2011, la Arenele Romane, dar și-a amânat și acest spectacol din cauza unor probleme medicale.

De interes:  Tinute barbatesti – Stiluri si culori

În 2011, Cesaria Evora urma să mai suțină o serie de concerte la Timișoara, în 3 octombrie, în București, pe 5 octombrie, și la Cluj, în 7 octombrie, dar, din motive de sănătate, a anulat turneul. Comunicatul de presă a sunat astfel: „Cesaria a decis de comun acord cu producătorul și managerul său, Jose da Silva, să pună capăt definitiv carierei sale, renunțând la viața itinerantă care a dus-o în patru colțuri ale lumii de la începutul carierei pe scena internațională, în 1991”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.