Jerry Lee Lewis (n. 29 septembrie 1935) este un solist și pianist american de muzică rock and roll, rockabilly și country. Un pionier al muzicii rock and roll, Lewis a fost introdus în 1986 în Rock and Roll Hall of Fame, contribuția sa în acest gen muzical fiindu-i recunoscută și de Rockabilly Hall of Fame. În 2004, Rolling Stone Magazine l-a situat pe locul 24 din lista celor “100 cei mai buni artiști ai tuturor timpurilor”, iar în 2003, au listat colecția “All Killer, No Filler: The Anthology”, pe locul 242 din lista celor “500 cele mai bune albume ale tuturor timpurilor”.

Lewis s-a născut într-o familie săracă din Ferriday, Concordia Parish (estul Louisianei) și a început să cânte la pian din copilarie împreună cu doi verișori de-ai săi: Mickey Gilley și Jimmy Swaggart. Părinții săi (Elmo și Mamie Lewis) au ipotecat ferma pentru a-i putea cumpăra un pian. Influențat de un verișor pianist mai în vârstă (Carl McVoy), de programul radio și de melodiile tonomatului cu muzică de la Haney’s Big House, Lewis și-a dezvoltat propriul stil, mixând rhythm and blues, boogie-woogie, gospel și muzică country, precum și influențe de la pianiști recunoscuți de muzică “country boogie”, precum Moon Mullican și Merrill Moore. Curând începea să cânte profesionist.

Mama sa l-a înscris la Universitatea Southwestern Assemblies of God din Waxahachie, Texas, asigurându-se că fiul său va cânta de acum exclusiv în numele lui Dumnezeu. Dar Lewis mai îndrăzneț din fire, a cântat o interpretare boogie woogie a piesei “My God is Real” la o adunare bisericească, fapt ce a condus la excluderea lui de respectivul eveniment. Pearry Green, pe atunci președintele consiliului elevilor, a relatat cum în timpul unui spectacol, Jerry Lee Lewis a cântat muzică “lumească”. Următoarea dimineață, decanul l-a chemat atat pe Jerry cât și pe Pearry în biroul său pentru a-i exmatricula. Jerry a afirmat la momentul respecitv că Pearry nu ar fi trebuit exmatriculat, deoarece “el nu avea să știe ce va urma ca eu sa fac”. Ani mai târziu, Pearry l-a întrebat pe Jerry: “Încă mai cânți muzica diavolului?” Jerry a răspuns: “Da. Dar știi, e ciudat că aceeași muzică pentru care m-au dat afară din școală, este muzica care se cântă azi în biserici. Diferența este că eu știu că interpretez pentru diavol, pe când ei nu.”

De interes:  RAR: Crește numărul vehiculelor hibride și electrice din România

Renunțând la interpretarea muzicii religioase, Jerry a început să performeze în cluburi și în jurul orașelor Ferriday și Natchez, Mississippi. A devenit parte din noua tendință rock and roll, lansându-și primul său album demo în 1954. În jurul anului 1955, Jerry a inițiat o călătorie la Nashville, unde a cântat în cluburi încercând să obțină profit. A fost refuzat de către Grand Ole Opry, de scena country din Louisiana Hayride și chiar și de spactacolul radio din Shreveport.

În noiembrie 1956, Lewis a plecat spre Memphis, Tennessee pentru o audiție la Casa de discuri Sun. Sam Phillips, deținătorul casei de discuri, era plecat la momentul respectiv într-o călătorie în Florida, dar producătorul și inginerul de sunet Jack Clement au înregistrat interpretarea lui Lewis asupra piesei “Crazy Arm” de Ray Price, precum și compoziția proprie “End of the Road”. În timpul lunii decembrie 1956, cariera lui Lewis a început să promită din ce în ce mai mult, înregistrând atât ca și artist solo, cât și ca instrumentist pentru alți artiști aparținând Casei de discuri Sun, artiști precum Carl Perkins și Johnny Cash. Modul său aparte de a cânta la pian poate fi auzit în multe piese înregistrate la Sun spre sfârșitul anului 1956 și începutul anului 1957, incluzând piese ale lui Perkins ca “Matchbox” și “Get Your Cat Clothes On”, și piesa lui Billy Lee Riley, “Flyin’ Saucers Rock’n’Roll”. Până în acest moment, rareori s-a folosit pianului în muzica rockabilly, însă s-a dovedit a fi o influență puternică în dezvoltarea curentului. Artiști rockabilly de la alte case de discuri au început curând să înregistreze cu pianiști.
Pe 4 decembrie 1956, Elvis Presley și-a făcut apariția la Casa de discuri Sun, într-o vizită de curtoazie, timp în care Carl Perkins se afla la studio înregistrând noi piese cu Lewis ce îl acompania la pian. Cei trei au început să improvizeze, iar Sam Phillips a pornit caseta de înregistrare. Mai târziu, Phillips l-a sunat pe Johnny Cash pentru a lua parte și el la această sesiune improvizată. Inregistrările, aproape jumatate au fost piese gospel, au supraviețuit și au fost descoperite și lansate pe un disc în 1987 sub titul “Million Dollar Quartet”. Printre melodii se numără: “Don’t Be Cruel” și “Paralyzed” ale lui Elvis Presley, “Brown Eyed Handsome Man” a lui Chuck Berry, “Don’t Forbid Me” a lui Pat Boone precum și o interpetare în stilul Jackie Wilson pe piesa “Don’t Be Cruel”.

De interes:  Se redeschide programul „Școală după Școală” pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – Banat FM

Single-urile lui Lewis (cunoscute sub interpretarea “Jerry Lee Lewis and his Pumping Piano”) i-au avansat cariera ca și solist, de-a lungul anului 1957, cu hit-uri precum “Whole Lotta Shakin’ Goin’On” și “Great Balls of Fire” – cel mai mare hit al său. Respectiva piesă, dar si altele, i-au adus faimă națională și internațională, în ciuda criticilor ce le asociau cu o tentă sexuală. Din această cauză, unele posturi de radio aveau să le boicoteze.

Conform spuselor unor surse de încredere, inclusiv Johnny Cash, Lewis însuși care era un creștin devotat, era de asemenea tulburat de natura păcătoasă a propriului său material muzical, despre care credea cu fermitate că-l va conduce pe el și pe audiența sa în Iad. Aceste covingeri ale lui Lewis au fost expuse și în portretul realizat de Waylon Payne în filmul din 2005 “Walk the Line”, bazat pe autobiografiile lui Cash.

Lewis, cu toate că nu a fost primul pianist în stilul boogie-woogie, a fost un pionier al pianului rock, nu numai prin sunet, ci și prin interpretarea sa dinamică. Deseori cânta în picioare, plimbandu-și mâinile de-a lungul clapelor pentru un accent dramatic, așezându-se pe clape sau chiar stând deaspura pianului. Prima sa apariție TV, unde a demonstrat câteva din respectivele mișcări, a fost la The Steve Allen Show pe 28 iulie 1957, unde a cântat “Whole Lot of Shakin’Going On”. Lewis are de asemenea reputația de a fi dat foc unui pian la sfârșitul unei interpretări live, ca formă de protest împotriva celor care i-au acordat mai mult credit lui Chuck Berry decât lui.

Stilul său exploziv poate fi observat și în filme precum “High School Confidential” (1958), unde a cântat în spatele unui camion, sau Jamboree (1957). Lewis a fost numit “primul mare frenetic al rock and roll-ului” precum și “primul mare eclectic al rock and roll-ului”. Aceste tehnici de interpretare au fost adoptate mai târziu de către alți artiști piano rock, precum Elton John, Billy Joel și Ben Folds. Compozitorul clasic Michael Nyman a citat stilul lui Lewis ca fiind predecesor al propiei estetici.

De interes:  Dragoste cu forța nu se poate – Banat FM

Între anii 1957 și 2006, data ultimului material discografic “Last Man Standing”, 47 de single-uri plus 22 de albume au pătruns și rezistat în topurile pop, rock, indie, country și în playlist-urile jukebox, atât în Statele Unite cât și în Marea Britanie. 14 dintre ele au atins prima poziție.

El a fost premiat cu 9 discuri de aur, plus inca un disc neoficial oferit de catre Casa de discuri Mercury pentru albumele care au vandut peste 250.000 de exemplare. Albumul din 2006 “Last Man Standing” a vandut peste 500.000 de exemplare in toata lumea, reprezentand cel mai bun album vandut in toata cariera sa muzicala.

Jerry Lee Lewis figureaza in Topul 50 al artistilor country ai tuturor timpurilor. Exista zvonuri ca albumul soundtrack al filmului Great Balls Of Fire, a vandut pana in prezent peste 1.000.000 de copii. Inregistrarea originala a cantecului “Great Balls of Fire”, de la Casa de discuri Sun, a fost aleasa la Grammy Hall of Fame in 1998, iar inregistrarea melodiei “Whole Lotta Shakin’ Goin On” a primit aceeasi distinctie in 1999.

Alaturi de Johnny Cash, Carl Perkins si Roy Orbison, Jerry Lee Lewis a primit premiul Grammy la categoria “discurs liber” pentru albumul de interviuri lansat impreuna cu doar cateva copii ale discului “The Class of ’55” din 1986.De mentionat este ca doar inregistrarile care au peste 25 de ani si au o importanta semnificativa in istoria muzicii, pot primi aceste onoruri.

Pe 12 februarie 2005, Jerry a primit din partea Academiei Naționale Americane a Științei și Artei Înregistrărilor (The Recording Academy) premiul Grammy pentru “recunoașterea întregii cariere muzicale” (Lifetime Achievement Award). Pe 10 actombrie 2007, a primit premiul American Music Masters Award al Rock ‘n’ Roll Hall of Fame.

Sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.