La patru zile după eșecul neașteptat de la Sebiș, norocul și-a întors iar fața către rosso-nerii reșițeni. Etapa a 26-a a Ligii a III-a de fotbal a adus în Valea Domanului modesta formație Ocna Mureș, lanterna roșie a seriei, care a făcut un joc surprinzător de bun pe terenul liderului. Oaspeții au rezistat 75 de minute în fața rosso-nerilor, care au ratat mult, dar au și scăpat cu fața curată la câteva ocazii mari ale echipei din Ocna Mureș. Minutul 76 a adus bucuria pe teren și în tribune, iar eroul Reșiței a fost din nou Marius Staicu: atacantul reșițean a marcat cu capul după o centrare perfectă trimisă de pe dreapta de Vădrariu. Soarta celor trei puncte a fost pecetluită de același Staicu, care a reușit dubla în minutul 89, după o pasă de pe stânga a lui Babei. CSM Reșița – CS Ocna Mureș, scor final 2-0, și reșițenii se desprind la două puncte în fața Șoimilor din Lipova, care au obținut doar un egal, 1-1, pe terenul Metalurgistului din Cugir.
„Am ratat foarte multe ocazii, dar vreau să-mi felicit băieții pentru atitudine și dăruire. Atunci când ești în fața porții, nu mai depinde de nimeni, ci doar de tine dacă reușești să marchezi. La aceste faze se vede valoarea individuală a fiecărui jucător. Au lipsit de pe teren la acest meci Săulescu, Toma și Breșneni. Pe ultimul l-am introdus când mai erau 20 de minute din meci, pentru că a avut o contractură musculară și nu am vrut să riscăm. Am văzut că rezultatul era 0-0, am riscat până la urmă și l-am introdus în teren. Felicit băieții și, pentru că mâine e ziua domnului primar, îi spunem „La mulți ani!” și îi dedicăm această victorie. Mulțumim tuturor suporterilor și mai ales galeriei conduse de Marcel Gușcă, care e tot impul alături de noi”, a declarat după meci antrenorul Leo Doană. În etapa următoare, rosso-nerii vor juca vineri un meci greu și foarte important pe terenul rivalei Șoimii Lipova. În clasament, CSM Școlar Reșița e lider, cu 56 de puncte, locul doi fiind ocupat de Șoimii Lipova, care totalizează 54 de puncte.