Suma care revine județului Timiș, conform Legii Bugetului de Stat pe anul 2020, a stârnit nemulțumirea președinteluli CJT.
Călin Dobra susţine că, faţă de anul trecut, judeţul pierde 80 de milioane de lei. În aceste condiţii, consiliul va fi nevoit să acopere pierderea prin luarea unor sume de la investiţii, susţine Dobra.
“Ținând cont că avem un deficit de aproximativ 80 de milioane de lei, prin noile calcule făcute de actualul Guvern, deficit care este în zona de asistență socială și protecția copilului care pe noi ne onligă să acoperim aceste sume astfel încât Direcția de Asistență Socială să poată să gestioneze activitatea în condițiile cele mai bune. Vom încerca să drămuim cât mai bine bugetul județului Timiș pe toate domeniile, prioritare fiind asigurarea funcționării tuturor instituțiilor, asigurarea condițiilor decente de muncă angajaților din Consiliului Județean și bineînțeles, după aceea, concentrându-ne pe ceea ce înseamnă lista de investiții a județului Timiș”, spune Călin Dobra.
Potrivit lui Călin Dobra, Consiliului Judetean Timis se va axa şi pe parcursul acestui an, pe atragerea a cât mai multor fonduri europene.