HC Buzău a fost eliminată, miercuri seară, din Cupa României, după înfrângerea la limită, 21-22, suferită pe terenul Politehnicii Timișoara, în turul 2 al competiției. Buzoienii au condus la pauză cu 13-10, dar în repriza a doua gazdele au trecut la conducere și s-au impus la limită, după un final pe muchie de cuțit

Este pentru al doilea an la rând când echipa buzoiană părăsește Cupa României după un eșec în fața Timișoarei. Ediția trecută, într-un meci care a avut loc în sistem turneu, la București, HC Buzău a fost eliminată de bănățeni, în optimile de finală.

Primii care au marcat în meci au fost timișorenii, iar echipa din Buzău a preluat prima dată conducerea în minutul 7, scor 2-3. În minutul 16 Dumitrana a marcat pentru 5-7, ducând Buzăul prima dată la două goluri avans. Gazdele au egalat apoi la 7, dar în minutul 25, HC Buzău s-a distanțat la 4 goluri, 8-12, după două goluri la rând marcate de Vojvodic. La pauză buzoienii au intrat cu un avans de 3 goluri, scor 10-13.

De interes:  Bilanț coronavirus: Crește numărul de infectări. În ultimele 24 de ore au fost raportate 72 de îmbolnăviri

După pauză, primii au marcat cei de a HC Buzău, dar gazdele au revenit și în minutul 38 au preluat conducerea, scor 16-15. În minutul 47 avansul gazdelor s-a dus la 3 goluri, scor 19-16, buzoienii ratîând nepermis de mult și reușid să înscrie doar două goluri într-un sfert de oră de joc. În minutul 50 gazdele conduceau cu 20-17, însă HC Buzău a reușit să revină și să egaleze la 20 în minutul 56. În minutul 59 scorul era 22-21, dar în ultimul minut nicio echipă nu a mai marcat și Politehnica s-a impus la limită în fața buzoienilor și merge mai departe în Cupa României la handbal masculin, unde vor întâlni căștigătoarea partidei CSM Oradea – Steaua București, care va avea loc vineri.

SCM Politehnica Timișoara: Tcaciuc, Pal – Csog 7, Sadoveac 3, Cîmpan 3, Bote 3, Cristescu 2, Moldovan 2, Trif 1, Ignat 1, Fenici, Păiuș, A. Dedu, Cîtu. Antrenor: Attila Horvath.

De interes:  Omul din spatele semnalului de trafic [VIDEO] – Banat FM

HC Buzău: Babasafari, Crăciunescu 1 gol, Manole – Glendza 6, Barros 4, Dumitrana 3, Milosevic 3, Vojvodic 2, Bejinariu 1, Baican 1, Broască, Mironescu. Antrenor: Pero Milosevic.

sursa foto: SCM Politehnica Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.