Pompierii au fost sesizați despre producerea unei explozii a unui aparat de oxigen la căminul de bătrâni „Azil Royal” din Timișoara.

Pentru  gestionarea evenimentului a fost alertat Detasamentul 1 de Pompieri Timișoara iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă si spumă, o ambulanță SMURD tip B, o ambulanță SMURD tip C cu 1 ofițer si 10 subofițeri.

La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu.

Fortele de intervenție au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului 2 al construcției și au ventilat toate încăperile.

Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul 2 al clădirii în care se aflau doi pacienți. Unul dintre pacienți, dependent de oxigen și care folosea o mască de oxigen a încercat să-si aprindă o țigară, moment în care s-a produs explozia. 

Pacientul, un bărbat in vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradul 2 si 3 in zona feței și posibile arsuri ale căilor respiratorii fiind intubat și transportat la UPU Spitalul Județean.

De interes:  Dezvăluiri bombă din Republica Ploiești: Reglări de conturi în stil MAFIOT. Înregistrare din biroul pesediștilor. Cum a fost anihilată caracatița politică

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.