Locale
Evadat de pe aeroport, la Cluj, prins la Timișoara, chiar lângă sediul poliției
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în proximitatea sediului IPJ Timiș, un bărbat, de 37 de ani, care era urmărit, pe numele căruia Judecătoria Sânnicolau Mare a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Acesta, la data de 21 decembrie 2021, a reușit să fugă de sub escortă, pe aeroportul Avram Iancu din Cluj.
În momentul depistării, acesta a declarat că intenționa să se predea.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Timișoara, în vederea executării pedepsei
Bărbatul, care venea din Luton, a fost preluat de la aeronava de către un polițist de frontieră în vederea efectuării formalităților de intrare în țară.
Pe timpul verificărilor suplimentare în linia a doua de control, derulate în astfel de situații, bărbatul a profitat de un moment de neatenție al polițistului, s-a amestecat in mulțime și a ieșit din incinta aeroportului, precizează comunicatul. Conform unor surse, el ar fi plecat cu un taxi.
În urma verificărilor s-a stabilit ca bărbatul, domiciliat pe raza județului Cluj, figurează în atenția autorităților române, pentru infracțiuni la regimul circulației. Imediat au fost formate echipe operative, fiind alertate structurile locale ale poliției și jandarmeriei, in vederea depistării persoanei in cauza. Cercetările continuă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale.
sursa foto: stiridiaspora.ro
Locale
Manifestul Tinerilor 2035: peste 200 de tineri cer salarii transparente, stagii plătite și un om, nu un algoritm, la angajare
Peste 200 de tineri din toată România au semnat până acum Manifestul Tinerilor 2035, un document cu nouă cereri concrete despre felul în care ar trebui să arate munca în următorul deceniu. Lista se închide vineri seara.
Manifestul a pornit în martie, la Iași. Șaizeci de tineri între 15 și 19 ani, jumătate dintre ei din mediul rural sau din familii cu venituri mici, s-au strâns ca să răspundă la o singură întrebare: cum ar trebui să arate munca în 2035, când ei vor fi cei care muncesc. Au lucrat în opt echipe, timp de trei luni, iar la final au votat împreună cele nouă cereri.
Nu sunt declarații generale. Cer ca un om, nu un algoritm, să aibă ultimul cuvânt într-o decizie de angajare, și consimțământ înainte ca datele lor să antreneze un sistem de inteligență artificială. Cer un curs practic despre drepturile angajatului în liceu, fără note, cu jocuri de rol, „ca să știm ce semnăm”. Cer stagii plătite și sprijin în primele luni după terminarea studiilor. Cer salarii de start transparente, care țin pasul cu inflația. Și cer ca incluziunea să fie regulă, nu excepție, cu acces real pentru persoanele cu dizabilități.
În septembrie, douăzeci dintre autori au dus documentul la Bruxelles. Au discutat cu doi vicepreședinți ai Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță și Victor Negrescu, despre temerile și nevoile tinerilor care intră acum pe piața muncii, și au fost primiți la Comitetul Economic și Social European. Din delegație au făcut parte și doi tineri nevăzători.
„Nu am scris manifestul ca să ne plângem”, spune Anastasia Ionescu, 18 ani, una dintre cele care l-au scris și au mers la Bruxelles. „L-am scris ca să avem ceva concret de pus pe masă când cineva ne întreabă ce vrem.”
De sâmbăta trecută, manifestul poate fi semnat de orice tânăr din țară, pe manifest.hessa-ngo.eu. Au semnat deja tineri din 24 de județe. Lista se închide vineri seara, iar documentul final, cu toți semnatarii, ajunge luni la Ministerul Muncii, la cei doi vicepreședinți ai Parlamentului European și la presă.
„Ce m-a surprins nu a fost că au scris bine, ci cât de repede au renunțat la ideile frumoase care nu se puteau aplica”, spune Eddy Hilițanu, președintele Asociației HESSA. „Au tăiat singuri jumătate din primele propuneri, pentru că nu puteau explica cine ar trebui să le pună în practică. Documentul care a rămas e mai scurt și mult mai greu de ignorat.”
Manifestul integral poate fi citit la manifest.hessa-ngo.eu/manifest, iar semnăturile se adună la manifest.hessa-ngo.eu/semneaza până vineri seara.
DESPRE ASOCIAȚIA HESSA
Asociația HESSA este o organizație de tineret din Iași, înființată în 2022, care lucrează cu tineri între 13 și 30 de ani pe orientare în carieră, participare civică și mobilitate europeană. Manifestul Tinerilor 2035 face parte dintr-un proiect Erasmus+ derulat între ianuarie și octombrie 2026.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, contract 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433.
Locale
Cetăţenii Sectorului 4 beneficiază de o nouă facilitate medicală. Primarul Daniel Băluță a predat noul spital „Marius Nasta”, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor
O nouă investiție în sistemul de sănătate a fost finalizată în Sectorul 4 al Capitalei. Cetățenii vor beneficia de o infrastructură medicală modernă, destinată diagnosticării și tratării afecțiunilor pulmonare, după ce primarul Daniel Băluță a predat oficial cheile noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Evenimentul a avut loc joi, 29 octombrie 2026, în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
Realizată cu fonduri europene nerambursabile prin PNRR, investiția de aproximativ 120 de milioane de euro reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale din București, cu beneficii pentru pacienții din Sectorul 4 și din toată România.
O nouă facilitate medicală pentru cetățenii Sectorului 4
Noul spital, situat pe Calea Șerban Vodă nr. 189, este prima clădire de spital dedicată pneumologiei construită de la zero în sistemul public din România după 1990. Unitatea medicală dispune de 115 paturi, dintre care 19 pentru terapie intensivă, trei săli de operație, laboratoare de analize și cercetare, precum și spații moderne pentru investigații imagistice.
Pentru locuitorii Sectorului 4, şi nu numai, finalizarea investiției înseamnă acces la o infrastructură medicală nouă, capabilă să ofere condiții îmbunătățite de diagnostic, tratament și îngrijire. Construcția a început în aprilie 2024, pe amplasamentul fostelor clădiri Zerlendi, vechi de aproximativ 130 de ani, și a fost finalizată în luna august a acestui an.
Noua unitate medicală urmează să fie operaționalizată de Institutul „Marius Nasta”, sub coordonarea Ministerului Sănătății, prin parcurgerea etapelor necesare transferului personalului medical și relocării pacienților.
Daniel Băluță își respectă angajamentele: noul spital a fost predat Institutului „Marius Nasta”
Consecvent angajamentelor asumate în fața comunității, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a finalizat încă un proiect major de infrastructură medicală și a predat oficial noua clădire către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Momentul marchează încheierea unei investiții realizate de administrația locală în colaborare cu autoritățile centrale, după mai mulți ani de pregătire, finanțare și execuție.
„Sunt extrem de emoționat pentru că este al doilea spital pe care îl facem aici, în Sectorul 4, un spital nu doar pentru comunitatea noastră, nu doar pentru bucureșteni, ci un spital pentru români”, a declarat Daniel Băluță în cadrul ceremoniei.
Edilul a subliniat că proiectul reprezintă rezultatul colaborării dintre administrația Sectorului 4, Guvernul României, Ministerul Sănătății și celelalte instituții implicate.
Noul spital completează investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura medicală a Sectorului 4, printre care se numără Unitatea de Primiri Urgențe și Secția pentru Mari Arși de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, precum și clinica de stomatologie de pe Șoseaua Olteniței.
Totodată, Daniel Băluță a reamintit că Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR și a anunțat că următorul obiectiv important în domeniul sănătății este construirea Maternității „Sfântul Ioan”, proiect pentru care a solicitat sprijinul Guvernului și al Ministerului Sănătății.
Predarea noului spital, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor
Ceremonia de predare a noului spital a reunit reprezentanți ai administrației locale și ai Guvernului României, într-un moment care marchează finalizarea unuia dintre proiectele importante de infrastructură sanitară finanțate prin PNRR.
Prezent la eveniment, premierul Luca Niculescu a felicitat administrația Sectorului 4 și instituțiile implicate în realizarea investiției, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și cele centrale. „Sănătatea reprezintă un element fundamental al dezvoltării noastre”, a declarat premierul Luca Niculescu, evidențiind necesitatea continuării investițiilor în infrastructura medicală.
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a amintit dificultățile întâmpinate în primele etape ale proiectului și rolul administrației Sectorului 4 în realizarea acestuia. „Aici este vorba de o muncă de echipă, iar cuvântul-cheie al acestei reușite, din punctul meu de vedere, este încrederea”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a evidențiat importanța finanțării europene și a planificării bugetare pentru finalizarea investițiilor din sănătate. „Cumva, faptul că avem această construcție finalizată se datorează și faptului că am construit bugetul altfel”, a afirmat Alexandru Nazare.
Acesta a explicat că măsurile bugetare adoptate au permis alocarea a 1,5 miliarde de lei pentru investiții finanțate prin PNRR și alte fonduri europene.
De la o promisiune asumată la un spital construit. Urmează deschiderea pentru pacienți
Predarea noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei reprezintă finalizarea etapei de construcție și transferul responsabilității pentru operaționalizarea unității către Institutul „Marius Nasta”.
Pentru comunitatea Sectorului 4, investiția reprezintă un proiect care transformă resursele europene în infrastructură medicală concretă și care va contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate disponibile pacienților. Următoarea etapă revine Ministerului Sănătății și conducerii Institutului „Marius Nasta”, care vor coordona punerea efectivă în funcțiune a noului spital.
Astfel, un angajament asumat de administrația Sectorului 4 devine o investiție finalizată, pregătită pentru următorul pas: deschiderea către pacienți și punerea în slujba sănătății românilor.
Locale
După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot. Pe aceeași parcelă, rândurile pot fi bine conturate într-o zonă, iar câteva zeci de metri mai departe cultura să fie rară, întârziată sau să lipsească pe porțiuni întregi.
Specialiștii AEROCROP atrag atenția că noiembrie este una dintre ultimele perioade în care fermierii pot verifica în ce stare intră culturile în iarnă. Nu este suficientă o privire de la marginea solei. Trebuie văzut unde grâul a răsărit uniform, unde plantele au rămas în urmă și, mai ales, cât de întinse sunt zonele cu probleme.
„În această perioadă, fermierul trebuie să știe ce are în fiecare parcelă, nu doar ce se vede din apropierea drumului. O zonă slab răsărită poate avea câteva sute de metri pătrați sau se poate întinde pe mai multe hectare. Diferența contează enorm atunci când sunt planificate lucrările și bugetele pentru noul sezon”, explică Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
Monitorizarea cu drona oferă această imagine de ansamblu. Un zbor deasupra parcelei poate delimita golurile de răsărire, rândurile întrerupte și zonele în care vegetația se dezvoltă diferit. Harta nu stabilește singură cauza problemei, dar îi arată fermierului exact unde trebuie să meargă pentru verificări și măsurători în teren.
Ce arată datele ANM despre starea culturilor de grâu și orz
La sfârșitul lunii octombrie, Administrația Națională de Meteorologie arăta că rezerva de apă din stratul de sol 0–20 de centimetri se menținea la valori scăzute și foarte scăzute în Banat, pe suprafețe extinse din Dobrogea și Crișana, dar și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia. În alte regiuni, aprovizionarea cu apă era satisfăcătoare sau apropiată de optim.
Diferențele se văd și în evoluția culturilor. Potrivit prognozei agrometeorologice pentru perioada 24-30 octombrie, grâul și orzul de toamnă se aflau în faze de germinare, în proporție de 50-100%, și de răsărire, în proporție de 30-100%. În sudul și sud-estul țării, plantele ajunseseră, în unele sole, la una până la cinci frunze.
De ce apar goluri și diferențe de răsărire în aceeași parcelă
Lipsa apei este una dintre explicații, dar nu este singura. Sămânța poate rămâne mai mult timp în sol uscat în zonele ridicate ale parcelei, în timp ce în microdepresiuni găsește suficientă umiditate pentru a germina. După ploi, situația se poate inversa acolo unde apa băltește sau solul formează crustă.
Problemele pot apărea și pe traseele utilajelor, la capetele parcelei sau în zonele tasate. Uneori, golurile urmează linii regulate și trimit către o problemă de semănat: brăzdar blocat, distribuție neuniformă, suprapuneri, omisiuni sau variații de adâncime. În alte cazuri, plantele există, dar sunt mai mici și mai slab dezvoltate.
„Forma în care se manifestă problema pe hartă oferă primul indiciu. O fâșie dreaptă de-a lungul solei cere o verificare a semănătorii sau a urmelor de roți, pe când o zonă neregulată urmărește de regulă relieful și băltirile. Din acest motiv, datele aeriene trebuie validate întotdeauna cu starea rădăcinii și a solului”, arată Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
Monitorizarea multispectrală ghidează controlul la sol
Pentru diagnosticarea rapidă a suprafețelor extinse, AEROCROP utilizează drona agricolă DJI Mavic 3M, echipată cu o cameră RGB de 20 MP și patru senzori multispectrali care înregistrează benzile verde, roșu, red-edge și infraroșu apropiat. Datele culese generează hărți pe bază de indici de vegetație (NDVI sau NDRE), care scot în evidență diferențele de vigoare vegetativă.
Pentru fermier, raportul aerian arată clar unde răspunsul culturii este diferit față de restul tarlalei. Sunt evidențiate porțiunile fără acoperire vegetală, rândurile întrerupte și zonele cu pornire lentă. Datele sunt sintetizate într-o fișă de zbor pe o singură pagină, însoțită de punctele GPS unde agronomul fermei trebuie să meargă pentru a verifica adâncimea, umiditatea și nodul de înfrățire.
Cum îi ajută hărțile aeriene pe fermieri să ia decizii înainte de iarnă
După survol, fermierul poate merge direct în zonele semnalate, folosind coordonatele de pe hartă. Acolo verifică dacă sămânța a germinat, dacă plantele au fost afectate de crustă sau exces de apă, dacă există urme de dăunători și dacă problema urmărește traseul semănătorii.
Pentru grâu și orz, este important să fie analizate densitatea plantelor, uniformitatea rândurilor, stadiul de dezvoltare și starea rădăcinilor. O cultură mai rară nu este întotdeauna pierdută. Cerealele pot compensa parțial prin înfrățire, însă capacitatea de compensare depinde de epoca de semănat, soi, apă, temperatură și evoluția culturii în primăvară. Golurile mari și continue trebuie evaluate separat.
Informația este utilă și pentru planificarea lucrărilor următoare. Fermierul știe ce suprafețe trebuie urmărite după ieșirea din iarnă, unde sunt necesare noi măsurători și dacă anumite probleme se repetă în aceleași locuri. Harta din toamnă devine astfel un punct de comparație pentru zborurile din primăvară.
Când poate interveni drona agricolă în zonele cu probleme
AEROCROP lucrează cu două tipuri de drone, cu roluri diferite. Mavic 3M este folosită pentru observare și cartografiere. DJI Agras T100 este o dronă de lucru, proiectată pentru pulverizare și împrăștiere și echipată cu un rezervor de 100 de litri pentru soluție.
„Diferența majoră în această perioadă este viteza de reacție și protejarea solului. Pe un teren umed de noiembrie, un tractor greu provoacă șanțuri, tasează solul și distruge mecanic plantele tinere. Cu drona agricolă DJI Agras T100 putem intra în parcelă la doar o zi după ploaie. Zburăm deasupra culturii, lăsând tarlaua intactă și salvând ferestre critice de intervenție”, declară Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.
Intervenția nu se stabilește însă direct după culoarea unei hărți. Mai întâi trebuie confirmată cauza în teren și stabilită recomandarea agronomică. Ulterior, dacă produsul, cultura, stadiul de vegetație, condițiile meteorologice și regulile aplicabile permit tratamentul, harta poate ajuta la delimitarea suprafeței pe care trebuie lucrat.
Câștigul real este precizia deciziei. Fermierul nu mai tratează o parcelă ca pe o suprafață perfect uniformă atunci când terenul arată contrariul. Știe unde se află problema, cât de mare este și ce trebuie verificat înainte de a consuma produs, combustibil și timp.
Fermierii care doresc o cartografiere a parcelelor sau vor să compare costurile aplicărilor cu drona agricolă față de utilajele clasice pot folosi calculatorul digital de pe platforma aerocrop.ro sau pot contacta echipa tehnică la numărul de telefon 0774 399 427, ori pe email la office@aerocrop.ro.
Contact presă și solicitări de ofertă:
Website: aerocrop.ro
Telefon/WhatsApp: 0774 399 427
E-mail: office@aerocrop.ro
Persoană de contact: Alex Coricovac
-
Localeacum 6 daysTopala Travel: Transport Persoane Sigur și Confortabil Spre Italia și Germania
-
Localeacum 6 daysTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Economieacum 7 daysAprovizionarea unei patiserii, de la comanda la raft
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCare este diferența dintre un filtru de apă și un purificator de apă?
-
Localeacum 6 daysTransport persoane din Banat spre Europa: Topala Travel și Luk Travel
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 daysOud și parfumuri orientale de lux: de unde începi și ce branduri merită descoperite
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysNegru mat, crom sau finisaje metalice moderne? Cum coordonezi bateria de duș cu celelalte accesorii
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysCum limitezi riscurile cauzate de diferențele de temperatură dacă îți depozitezi marfa în cortul de depozitare?



