Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara dr. Cristian Oancea, a declarat, joi, că dominantă este, încă, tulpina Delta a coronavirusului şi speră ca după valul cinci al pandemiei să se ajungă la o imunitate de grup.

Aceasta ar transforma pandemia într-o viroză comună sau o gripă, a spus medicul, care şi-a argumentat afirmaţia în cadrul unei întâlniri a managerilor spitatelor din judeţ cu subprefectul Ovidiu Drăgănescu, dedicată pregătirii valului cinci pandemic.

„Din datele pe care le avem, 40% – 41% din populaţia eligibilă este vaccinată, avem aproape 1.800.000 de români care au trecut prin boală; întrebarea este câţi au trecut neoficial prin boală. Este un număr imens de infectări pe zi în Anglia, Franţa, Germania, Italia, cu care se confruntă vestul Europei. Dacă şi la noi va fi aşa ceva, vă daţi seama că după acest val Omicron mai mult sau mai puţin ne vom ciocni de acest SARS CoV-2. Important este dacă vei fi sau nu vaccinat, dacă ai sau nu comorbidităţi care să fie compensate. Raportat la perioada de incubaţie, care este foarte redusă comparativ cu fostele tulpini, raportat la indicele mare de transmisibilitate şi rapiditatea cu care se transmite şi, bineînţeles, la vaccinarea care e deficitară la noi în ţară, putem să prognozăm că după acest val vom avea o imunitate de grup, însemnând peste 80%, aşa cum spun specialiştii epidemiologi”, a detaliat pneumologul Cristian Oancea.

De interes:  La Mulţi Ani, Adele!

De aceea, el speră ca valul cinci să nu fie agresiv pe formele severe, ci mai mult cu forme uşoare şi moderate. De aceea, s-a recurs şi la strategia de a înfiinţa în judeţul Timiş opt centre de evaluare pentru cazurile care nu prezintă risc şi sunt uşoare şi moderate.

„Speram ca după acest val să ne confruntăm cu acest SARS CoV-2 ca şi cu gripa. Avem tratamente curative însemnând anticorpi monoclonali şi medicaţie curativă, avem şi vaccinurile, în acest moment am avea arsenalul terapeutic şi experienţa pe care au dat-o aceşti doi ani să transformăm această pandemie într-o viroză. Dar e mai bine să previi decât să tratezi”, a arătat Cristian Oancea.

Pneumologul a mai menţionat că spitalul pe care-l conduce nu a trimis niciun pacient pentru tratament în străinătate, în valul patru.

„La noi, încă este Delta dominantă, Omicron nu a ajuns încă. Cel puţin simptomatic şi după modul de răspândire, în spitalul nostru avem Delta, nu avem suspiciuni că am avut Omicron, dar probabil o să avem în perioada următoare. (…) De la ‘Babeş’ nu a fost trimis niciun bolnav în străinătate pe valul patru”, a încheiat dr. Cristian Oancea.

De interes:  S-a deschis circulația pe bretelele 1 și 2 ale nodului rutier Sebeș

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.