Doliu în Universitatea Politehnica Timişoara

Prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA, fost Rector al UPT a trecut la cele veşnice

Universitatea Politehnica Timişoara anunţă cu durere, încetarea din viaţă, azi 16 octombrie 2021, a prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA, personalitate polivalentă, om de ştiinţă şi cultură, excepţională scriitoare, promotoare cu pasiune a instituţiei şi a valorilor sale, fost rector al UPT în perioada 1981 – 1989, precum şi membru de onoare al Fundaţiei Politehnica.

Prof. emerit dr. ing. Coleta DE SABATA s-a născut pe 5 Ianuarie 1935 la Arad. În anul 1952 a absolvit Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad iar în 1957 Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Timişoara. În anul 1966 a obţinut titlul de doctor inginer la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Din anul 1971 a fost membru al Societăţii Europene de Fizică iar apoi a devenit cadru didactic la Institutul Politehnic Timişoara, urcând toate treptele didactice. În anul 1981 a devenit Rector al Institutului Politehnic Timişoara, funcţie pe care a deţinut-o pe durata a două mandate, până în noiembrie 1989.

De interes:  Sprijin financiar pentru fermierii care angajează tineri – Banat FM

Din anul 1990 a fost profesor consultant şi conducător de doctorat în domeniul energiei solare, rezultatele obţinute fiind publicate atât în cărţi cât şi în reviste de profil, precum „Thermal Science Journal.” Totodată, a condus în calitate de director de programe circa 50 de contracte de cercetare.

După anul 1989 s-a dedicat tot mai mult activităţii literare, scriind atât beletristică, cât şi lucrări de prezentare a unor personalităţi şi realizări tehnice din Banat.

A publicat o seamă de lucrări cu caracter monografic şi istoric, precum şi un număr important de cărţi de literatură şi cultură.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.