Dănuț Lupu, dat în URMĂRIRE. Fostul mare fotbalist, condamnat la închisoare cu executare

Dănuț Lupu, fost internaționalul român, a fost dat în urmărire, după ce a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare și trebuie să se predea la Penitenciarul Rahova, după ce i-a fost respins apelul, scrie realitateasportiva.net

Pe 4 septembrie 2023, Dănuț Lupu s-a prezentat în fața judecătorului într-un nou termen după ce a fost surprins, în mai multe rânduri, conducând fără carnet. Pe fond, oficialul Clubului Sportiv Dinamo a primit o condamnare de închisoare cu executare de 7 luni și 10 zile și a formulat apel. 

Atunci, avocatul a cerut transformarea pedepsei în amendă penală, judecătorii au rămas în pronunțare pentru data de 2 octombrie, în timp ce procurorul a fost intransigent: „Inculpatul nu poate evita închisoarea”. 

Tot la începutul lunii septembrie, fostul internațional român a mărturisit că a fost nevoit să conducă fără permis de conducere din cauza problemelor de sănătate care trebuiau remediate urgent.

„Vreau doar să menționez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simțeam foarte rău. Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. (…) Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”, a transmis Dănuț Lupu.

De interes:  Crește numărul de paturi destinate pacienților infectați cu SARS-CoV2

Apelul inițiat de Dănuț Lupu și avocatul săi a fost respins, iar fotbalistul care a participat cu România la Campionatul Mondial din 1990 va executa o pedeapsă de 7 luni și 10 zile, fiind obligat să se prezinte la Penitenciarul din Rahova.

„CAB în dosarul penal nr 13016/1748/2022 respinge apelul inculpatului Dănuț Lupu.

02.10.2023

Ora estimata: 09:00

Complet: S2 C6 A

Tip soluție: Respins apel

Soluția pe scurt: DP 1401/A/ În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Lupu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 79/16.02.2023, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 13016/1748/2022. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 octombrie 2023.

Document: Hotarâre 1401/2023 02.10.2023”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.