Mai multe clădiri istorice din România și cu o arhitectură unică au ajuns în ultimul timp în patromoniul Ungariei. De ani buni vecinii noștri achiziționează astfel de imobile, dar și conace sau castele din Transilvania, sub privirile indiferente ale autorităților române.

Numai astăzi, cel puțin zece astfel de monumente din Ardeal au ajuns pe mâna guvernului maghiar, iar obiectivul ar fi transformarea acestora în centre de educație și cultură pentru grupul minoritar din România, spun jurnaliștii de la Investigatoria.ro.

Țara noastră pare să renunțe prea ușor la proprile rădăcini, iar simbolurile noastre sunt vândute bucată cu bucată.

Cercetările jurnaliștilor de la investigatoria.ro arată cum au ajuns să fie înstrăinate imobile aflate în Hațeg, Arad, Jibou, Harghita Oradea sau Borsec.

Hotelul Ferdinand din Hațeg, una dintre cele mai frumoase clădiri din zonă, nu se mai află în patrimoniul României, ci al Ungariei. Situat chiar lângă primărie, hotelul care l-a găzduit cu mulți ani în urmă pe regele Ferdinand, a fost de-a lungul vremii un obiectiv important în economia locală.

De interes:  6.000 lei amendă un ștrand din Reșița! Ce nereguli au descoperit inspectorii DSP? – Banat FM sound factory

În 2009 hotelul a fost achiziționat și reabilitat de Szekely Cristian și Szekely Mioara. Anul trecut, în pandemie, a fost scos la vânzare pe site-urile de specialitate pentru suma de 850 de mii de euro.
Edificiul a fost cumpărat de compania Manevi ZRT, deja celebră pentru achizițiile pe care le face în România pe linia patrimoniului cultural. De atunci, s-a pus lacătul pe hotel și totul a încremenit.

HOTELUL FERDINAND, CUMPĂRAT DE UNGARIA ȘI FERECAT
SURSA: Investigatoria.ro
„Știu că undeva prin 2010 deja funcționa ca hotel. Se organizau acolo evenimente destul de mari, erau spații de cazare generoase. (…) Odată cu pandemia, lucrurile nu au mai mers foarte bine, așa că familia a scos hotelul la vânzare peste noapte. Astfel, hotelul s-a închis și, între timp, a fost achiziționat de un concern din Ungaria. Nu mai funcționează, n-am văzut lucrări de reabilitare, n-am văzut să se întâmple nimic. Trec pe lângă el zilnic”, a povestit un ghid local jurnaliștilor de la Investigatoria.ro

Totul se realizează sub cupola Fundației pentru Conservarea Patrimoniului Construit din Europa Centrală, iar cele două companii, care au rolul de a sprijini acest demers guvernamental și de a-l pune în practică, sunt Manevi ZRT și Comitatus-Energia Beruházási.

De interes:  LEGEA CARANTINEI | Ludovic Orban, după întâlnirea cu directorii DSP: ”Am stabilit măsuri IMEDIATE”

Interesul Ungariei pentru clădirile istorice este cunoscut și în Arad. Hoteluri precum Ardealul sau Crucea Albă au intrat în posesia țării vecine, prin compania Micro Vision Consult, susțin cei de la Investigatoria.ro. Firma apare și în alte achiziții precedente ale Manevi RZT, unde a acționat ca un fel de intermediar.

Potrivit INVESTIGATORIA.ro anul acesta, în luna aprilie, Manevi ZRT. a fondat o societate comercială în România, și anume Manevi Pro Transilvania care ar fi achiziționat o altă clădire simbol din Arad, Teatrul Vechi, un monument istoric extrem de important pentru România. Proprietarii, urmași ai lui Iacob Hirschl, și-au dorit să vândă clădirea autorităților locale. Însă prețul de vânzare de 200 de mii de euro a fost prea mare și, în ciuda faptului că mii de arădeni au cerut ferm ca monumentul să fie salvat, clădirea a fost cumpărată de Manevi Pro Transilvania cu prețul cerut de vânzător.

Iar lista monumentelor ajunse în patrimoniul Ungariei poate continua. O bună parte dintre obiectivele importante ale țării precum cel mai mare castel baroc din Transilvania sau Hotelul Dacia din Satu Mare nu ne mai aparțin.

De interes:  Copii fără părinți: efectele negative ale plecării acestora în străinătate

CLĂDIRI ISTORICE ÎN PATRIMONIUL UNGARIEI
Castelul Wesselényi din Jibou – cel mai mare castel baroc din Transilvania
Hotelul Dacia din Satu Mare
Casa Teleki din Baia Mare
Hotelul Onix din Harghita
Hotelul Parc din Oradea
Castelul Mocsonyi din Arad
Hotelul Casino din Borsec

Ungaria ar fi achiziționat astfel de clădiri și în Slovacia, Croația sau Slovenia. În timp ce autoritățile române au privit resemnate cum simboluri istorice intră unul câte unul în patriomoniul vecinilor, Slovacia a criticat dur demersul Ungariei.

UNGARIA CRITICATĂ DUR DE SLOVACIA

“Dacă Ungaria chiar vrea să cumpere teren agricol în Slovacia cu bani publici, care e rostul? Trebuie să existe un scop, pentru că prin definiție banii publici sunt cheltuiți pe baza unei intenții politice, ar fi spus ministrul de Externe al Slovaciei Ivan Korcok, potrivit Investigatoria.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.