Privatizarea Combinatului Siderurgic de la Târgoviște este  subiect de răfuială politică între un fost premier și un fost ministru al Apărării. Ludovic Orban îl acuză pe Adrian Țuțuianu că fost avocatul rușilor de la Mechel la privatizarea Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște. 

Ludovic Orban spune că Adrian Țuțuianu a fost avocatul rușilor de la Mechel, companie care au cumpărat combinatul și l-au falimentat. “M-aş referi şi la Ţuţuianu, care a fost avocatul ruşilor de la Mechel, care au cumpărat combinatul de la Târgovişte şi l-au falimentat. De acolo, au luat o instalaţie extrem de importantă din punct de vedere strategic şi au dus-o în Rusia. Asta-mi ridică numeroase semne de întrebare şi-mi relevă că au pus nişte oameni extremi de ciudaţi, care trebuie urmăriţi cu foarte multă atenţie”

În replică, Țuțuianu l-a amenințat pe Orban cu judecată și spune că a avut contract cu rușii înainte de provatizare. „Am avut contract de asistență juridică înainte de privatizarea Combinatului Siderurgic Târgoviște. Combinatul era într-o situație dificilă, datorii la buget și la furnizorii comerciali. Din păcate, investitorul care a preluat nu a fost serios. Din 2007 nu am avut relații comrcial, iar din 2012 până în 2018 nu am fost membru în consilii de administrație pentru că am avut funcții publice, iar din 2018 ofer asistență clienților mei. Cât am fost președintele CJ Târgovișe am fost solicitat de sindicate, cu care am o relație bună, și am reușit să mediez câteva conflicte, dar din 2012 este deschisă procedură de ionsolvență, cei din acționariat beneficiază de consultanță juridică în cadrul procedurii, care a fost tergiversată. Nici azi nu avem plan de reorganizare, deși legea stipulează clar că trebuia de mult. Acest plan încă face obiectul unor litigii, între timp combinatul a fost închis, de un an de zile, iar salariații sunt în șomaj tehnic, iar acum urmeză să fie dați afară. În general, oamenii din combinat vorbesc de presa care era folosită pentru industria de apărare, s-a făcut în 2010, cu expertiza ANCESIAC, care a avizat mutarea acestei prese în Rusia”, a declarat Țuțuianu, într-o intervenție telefonică la emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL. 

De interes:  Angajăm personal pentru depozit – Banat FM

Fostul ministru consideră că s-a ajuns la această situație din cauză că statul român nu are oameni suficient de motivați și pregătiți pentru a gestiona astfel de situații.

„Statul nu are oameni bine pregătiți și suficient de interesați să apere statul de către creditori. Sunt creditori și ANAF și bugetul de somaj, probabil că și Primăria Târgoviște. Sunt creditori bugetari care ar putea să facă mai mult. Ar fi bine să-i întrebăm pe cei de la AVAS, că ei au avut obligația de monitorizare a privatizărilor. Ministerul de Finante este princialul creditor de la Mechel. În 2017, când eram ministrul Apărării, i-am propus lui Mihai Tudose să preluăm combinatul în dare în plată, din păcate am plecat amândoi. În 2018 s-au făcut mișcări pe procedura insolvenței, iar în 2019-2020 am fost la discuții în Ministerul Economiei pentru dare în plata, adică active contra datorii. Iar în 2020 guvernul Orban a promis că va prelua acest combinat, din păcate, în 2021 minstrul Claudiu Năsui are altă părere.

De interes:  Perfect Strangers – Banat FM

Preluarea activelor funcționale de către state era benefică, evident erau necesari niște bani, dar care se recupereau. Era extrem de util, pentru că industria de apărare nu are niciun producător autohton de oțel, de la glonț și până la tanc. În zona Târgoviște există mai multe societăți comerciale care ar fi interesate ca acest combinat să funcționeze, pentru că primii producători mondiali de bare cromate au fabrici acolo. Claudiu Năsui nu ține cont de aceste lucruri”, a mai spus Țuțuianu.

Fostul ministru prevede un viitor sumbru pentru combinat,d acă statul nu intervine de urgență în preluarea activelor. „Angajații vor fi concediați, iar lichidatorii vor vinde utilajele și clădirie pe bucăți și ne-am putea trezi în mijlocul județului cu un teren viran ce nu poate fi folosit. Am propus și o soluție alternativă – ca pe structura să se facă o nouă platformă industrială.

Cristian Stan, primarul din Târgoviște, merge și el pe varianta preluării de către statul român a activelor profitabile, mai ales că este și direct interesat, prin prizma datoriei de 40 de milioane de euro pe care o are de recuperat de la combinat.

„Cei aproape o mie de angajați sunt în acest moment în somaj, o perspectivă sumbra, și cu părere de rău spun aceste lucruri. În prezent, combinatul este în procedură de faliment, iar guvernul nu își va onora promisiunile de înainte de alegeri, când și Orban și ministrul Economiei, și-au luat angajamentul ca statul să preia combinatul. Din punct de vedere legislativ, exista posibilitatea preluării activelor de către statul român. Este și interesul public, pentru că statul are o creanță de 40 de milioane de euro. Prin vânzarea bucată cu bucată, prin insolvență, se va putea recupera vreodată aceasteă creanță! Preluarea prin dare în plată a creanțelor profitabile, ar fi fost bună pentru toată lumea. Nu am văzut o poziție oficială pe acest subiect, aș vrea să cred că se poate lua o decizie. Prin modificarea OUG 60 se poate face darea în plată. Din discuțiile cu cei din combinat, se poate reporni combinatul cu o infuzie de capital, mai ales că statul plătește 8 milioane de lei ajutoare de somaj pentru salariații disponibilizați pe 12 luni. Nu prea ai cu cine să discuți pe acest subiect în guvern, ci doar promisiunile din campania electorală. Mă gândeam că statul ar avea specialiștii care pot gestiona o companie strategică pentru România, care ar putea livra oțel pentru toata economia”, consideră edilul din Târgoviște.

De interes:  Haideți să o ajutăm pe Teo! – Banat FM sound factory

CULISELE STATULUI PARALEL. Investițiile în industria siderurgică, afaceri păguboase pentru bugetul de stat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.