O fetiță în vârstă de 7 ani, din Bocșa, a fost luată de reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului din Caraș Severin, din spitalul de copii din Timișoara.

Fetița era internată acolo pentru o evaluare, ținând cont că avea stări de panică și anxietate. Asistenta maternală în grija căreia se afla fetița susține că aceasta a fost răpită. Pe de altă parte autoritățile arată că doar s-a pus în practică un ordin judecătoresc prin care copilul era încredințat familiei care îl adoptase.

Cazul este unul mai vechi, în urmă cu două săptămâni mai existând o încercare de a lua copilul de la asistenții maternali, dar pentru că în jurul casei acestora se adunase lume, pentru a evita o situație tensionată, s-a renunțat temporar la acțiune.

Fetița a fost adoptată de o familie din Timișoara, asistenții maternali au depus și ei, mai apoi, o cerere de adopție, dar au pierdut procesele. Copilul se ală în plasament la aceeași famili de mai bine de 6 ani.

De interes:  Atenție la condițiile de trafic. Accidente la Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.