Continuă lupta cu focul la Cornereva!


Incendiul de la Cornereva s-a apropiat amenințător de cătunele Dobraia și Prisăcina. Chiar dacă locuințele cetățenilor nu au fost afectate, zeci de hectare de pășune s-au făcut scrum. Locuitorii se gândesc cu groază la ce vor face cu animalele, având în vedere că acestea sunt singura sursă de venit pentru cei mai mulți dintre ei.
Peste 130 de pompieri, rangeri, pădurari și localnici au intervenit la incendiu de pe raza comunei Cornereva. Aceștia au reusit să îl localizeze la timp și să evite extinderea. Au ars, însă, zeci de hectare de pășuni, locuri unde localnicii își pasc animalele. Oamenii spun ca nu își amintesc să mai fi fost, în zonă, un incendiu așa puternic. Ei cred ca focul a fost provocat intentionat.
Intervenția pompierilor a fost una deosebit de dificilă din cauza zonelor greu accesibile. Incendiul a afectat doar ieri 6 ha de pădure și 4 ha de pășune, în total au ars peste 40 ha de pădure și pășune.
Având în vedere că există suspiciunea că incendiul ar fi fost provocat intenționat, polițiștii cărășeni au deschis un dosar de cercetare penală.
Pompierii au reluat acțiunea de stingere a incendiului din zonă. „Forțele de intervenție sunt pe traseu către zonele afectate. Acționeaza azi peste 30 de persoane: pompieri militari, angajați ai ocoalelor silvice și rangeri. În functie de situație, dacă va fi cazul, forțele vor fi suplimentate”, au transmis reprezentanții ISU Semenic.

De interes:  Statuia lui Decebal, printre cele mai impresionante din lume [FOTO] – Banat FM sound factory

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.