Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat HOTĂRÂREA 45 pentru prelungirea stării de alertă

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, în ședința de luni, o hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 16 septembrie.

Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a desfășurat, luni, la sediul Ministerului de Interne. Reuniunea a fost prezidată de prim-ministrul Ludovic Orban şi la ea au participat mai mulţi membri ai Guvernului, precum şi şeful DSU, Raed Arafat.

”S-a votat hotărârea nr. 45. Vom avea demonstrații în limita a 100 de persoane cu respectarea măsurilor de igienă. S-a votat obligativitatea de a se dezinfecta mâinile înainte de a intra în secția de vot”, a spus Raed Arafat.

”S-a mai introdus o modificare, cei care au carte de identitate vor introduce singuri cartea de identitate, iar cei care au buletin își vor dezinfecta mâinile după ce a fost atins.

Măsurile celelalte au rămas. Au fost scoase sporturile de contact”, a mai spus Raed Arafat.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că luni va avea loc reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând ca într-o şedinţă de Guvern să fie aprobată prelungirea stării de alertă.

De interes:  Atleții studenți ai Universității „Eftimie Murgu” pleacă după medalii la Universitare – BANAT

„Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11.00, la 12.00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat – că am avut mai multe solicitări – să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente.

Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară”, a spus Ludovic Orban.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.