Locale
Cine este bugetara care a pus țara pe jar cu naționalizarea pilonului 2 de pensii

Funcționara care a pus țara pe jar cu naționalizarea pilonului 2 de pensii are un salariu mai mare decât președintele Iohannis! Șefa de la Finanțe se scaldă într-o avere impresionantă, relatează Realitatea PLUS. Daniela Pescaru este unul dintre funcționarii publici care au lucrat aproape la toate bugetele țării votate de parlament după 1989.
Noi detalii ies la iveală despre secretarul de stat care a vrut să naționalizeze pilonul 2 de pensii, potrivit Realitatea PLUS.
Daniela Pescaru este unul dintre funcționarii publici care au lucrat aproape la toate bugetele țării votate de parlament după 1989 și are o avere impresionantă strânsă din salariul de bugetar, dar și din donațiile primite de la părinți, relatează Realitatea PLUS. În acest moment, Pescaru are un salariu de două ori mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis.
Cine este Daniela Pescaru, secretarul de stat care ar fi propus „naționalizarea” pilonului 2 de pensii
Daniela Pescaru are două terenuri intravilane de 529 metri pătrați, respectiv 2.700 metri pătrați în Câmpulung. Terenurile au fost primite prin donație de la părinți în 2007, la care se adaugă o casă de vacanță în Câmpulung și un apartament în București, și acestea primite cadou, potrivit Declarației de avere 2023.
Secretara de stat nu are mașină, bijuterii sau alte obiecte de valoare, care să depășească suma de 5 mii de euro. Aceasta are aproape 185.000 de lei în depozite bancare și titluri de stat în valoare de 773.625 lei. Finanțista se poate lăuda că nu are nicio datorie sau credit bancar de returnat, potrivit Declarației de avere 2023.
Daniela Pescaru primește două salarii de la stat: 117.067 lei anual de la Ministerul Finanțelor și 257.916 lei de la banca de stat EximBank. Astfel, femeia primește lunar peste 30 de mii de lei, dublu față de salariul președintelui Iohannis care este de 15 mii de lei net, potrivit Declarației de avere 2023.
Bugetara Daniela Pescaru este șefă la stat încă din 1991, iar în ultimele guvernări este omul care face, pur și simplu, bugetul României. Din 2009, conduce Direcția Generală de Programare Bugetară, iar din 2014 este secretar de stat, cu o scurtă întrerupere în mandatul lui Eugen Teodorovici și al guvernărilor PNL, potrivit Realitatea PLUS.
Culisele scandalului privatizării pilonului 2 de pensii
Scandalul privatizării pilonului 2 de pensii s-ar fi declanșat chiar înaintea asumării în Parlament a răspunderii de către Guvern pe pachetul de austeritate cu măsurile fiscal-bugetare, pe 26 septembrie.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a catalogat-o pe secretara de stat din Ministerul Finanțelor din partea PSD, Daniela Pescaru, care ar fi introdus amendamentul, drept ”un profesionist foarte bun pe care îl are ministerul” şi a spus că o cunoaşte ca fiind ”un profesionist de bună credinţă şi cu valori morale foarte corecte”.
Deputatul PNL Florin Roman a declarat că articolul privind „naționalizarea” pilonului 2 de pensii de pe lista amendamentelor depuse de coaliție la proiectul de asumare a răspunderii Guvernului ar fi venit de la un secretar de stat din Ministerul de Finanțe, potrivit RFI România.
Ulterior, ministrul de Finanțe Marcel Boloș a anunțat pe 26 septembrie că naționalizarea pensiilor din Pilonul 2 ar fi fost discutată acum o lună în coaliția PSD-PNL, la propunerea cuiva „care nu face parte din structurile politice”, dar ideea a fost respinsă.
„Nu cunosc detaliile întregii poveşti şi nici nu vreau să le cunosc, pentru că o astfel de măsură nu cred că poate fi pusă în discuţie şi poate fi pusă în aplicare. Aici discutăm de active nete de peste 100 de miliarde de lei, nu s-a pus niciodată în discuţie”, a adăugat Boloş.
Întrebat dacă a discutat cu secretara de stat despre introducerea amendamentului, ministrul a răspuns: ”E jenant să o întreb aceste lucruri care ţin de acţiunile individuale”.
„Nu pot eu să o demit, este de atributul domnului ministru”, a mai spus Marcel Boloș, adăugând că nu face parte din structurile politice. Prefer ca acest subiect să nu-l aprofundez pentru interesele ţării noastre. Pentru binele şi interesul României nu ar mai trebui să aprofundăm acest subiect. Instituțiile financiare se uită la noi. În calitate de ministrul al Finanţelor am spus că nu”.
Locale
Peste 10.000 de participanți și 80 de mici producători locali, în a treia ediție a festivalului Suflet de România – VIDEO

A treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat pe Profi pe Domeniul Regal Săvârșin, a reunit în ultimul weekend al lunii aprilie peste 10.000 de participanți, 80 de mici producători locali veniți din toate regiunile țării, dar și 26 de medici specialiști care au oferit consultații gratuite, în cadrul unei Caravane Medicale. Suflet de România 2025 a adus în mijlocul naturii și reprezentanți ai ONG-urilor susținute de Profi în misiunea lor de a face bine, oferind exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, retailer de top creat și crescut în România.
Pe lângă bucatele alese și meșteșugarii iscusiți, a treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat de Profi, a readus în aer liber un cinematograf cu filme românești de colecție și o scenă pe care au avut loc întâlniri live cu Zdob și Zdub, Irina Rimes, Surorile Osoianu, Piano Violin Duet, Tulnicăresele din Apuseni, Ansamblul Valea Mureșului, un concert Tribut Maria Tănase (Mariano Castro & Alexandra Fits), dar și un spectacol interactiv cu Celălalt.Teatru, ansamblurile Băgrinul, Voitegeana, BegArt Timișoara, Flores, recitaluri Ion Popa și Emeric Imre Trio.
„Suflet de România este, așa cum îi spune și numele, sufletul românilor! Este un proiect în care încercăm să arătăm că suntem buni vecini și să facem legătura cu ceea ce înseamnă valorile românești. Într-o lume în care vedem că există atât de multă emoție și atât de multe frici legate de direcția în care ne îndreptăm, tipul acesta de proiecte ne arată că avem speranță, valori și oameni alături de care să privim cu optimism către viitor”, spune Călin Costinaș, directorul general adjunct Profi.
„Festivalul Suflet de România crește și devine tot mai mare cu fiecare nouă ediție, iar asta ne arată că atunci când pui suflet și crezi în valorile autentice câștigăm împreună și participăm la dezvoltarea României frumoase. Fiecare ediție este completată de noi mici producători locali, pe care poate îi regăsiți la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi selectate sau pe platforma Via-Profi.ro, dar în festival aveți ocazia să discutați cu ei, să le degustați produsele și să vă lăsați molipsiți pe pasiunea pe care o pun atunci când fac bunătățile lor. Credem că binele comun vine prin implicarea fiecăruia dintre noi, iar Profi a ales să pună suflet în comunitate și în România, iar festivalul Suflet de România oferă multiple exemple despre cum fiecare dintre noi se poate implica, în felul său”, subliniază Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Profi.
Festivalul Suflet de România 2025, rezumat în 90 de secunde
Festivalul Suflet de România este o inițiativă parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Profi, Asociația Casa Majestății Sale și Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc. Evenimentul de pe Domeniul Regal Săvârșin este organizat alături de agenția Goldfish Project, care a dezvoltat conceptul creativ și a asigurat coordonarea logistică, artistică și a comunicării pentru cel mai amplu festival dedicat valorilor autentice românești și susținerii micilor producători locali.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program al său de susținere a micilor producători locali artizanali.
Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Grupați pe județe și categorii de produse, sute de mici producători locali își prezintă oferta direct celor interesați, fără intermediari. În plus, poveștile complete și fotografiile reale cu produsele fac din Via Profi o modalitate simplă de a descoperi produsele autentice și pe creatorii lor din România.
Locale
Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

- Aflată la a XXI-a ediție în România, Noaptea Muzeelor 2025 este pentru prima dată susținută și de Ministerul Culturii
- Acces gratuitîn peste 70 de muzee, galerii și instituții culturale, în seara de 17 mai 2025
- Expoziții interactive și neconvenționale, unele deschise publicului doar cu această ocazie
- Tururi ghidate tematice, inclusiv cu lanternă, în muzee de științe naturale sau arheologie
- Experiențe inediteprecum: observații astronomice, concerte live, instalații multimedia, performance-uri și ateliere pentru toate vârstele
- Evenimente outdoor: proiecții, târguri culturale, reconstituiri istorice, dans și teatru în aer liber
Sâmbătă, 17 mai 2025, peste 70 de muzee și instituții culturale din întreaga țară își vor deschide porțile pentru public în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Nopții Muzeelor. Evenimentul, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și susținut pentru prima dată de Ministerul Culturii, oferă vizitatorilor acces gratuit la expoziții, tururi ghidate și activități speciale. Acest demers oferă publicului o experiență muzeală inedită, prin deschiderea instituțiilor muzeale într-un interval orar neconvențional, propunând o ofertă culturală special concepută pentru această ocazie.
Noaptea Muzeelor 2025 promite o experiență culturală unică, transformând muzeele în spații animate de expoziții neobișnuite, activări creative și noi forme de dialog cu vizitatorii. Este o oportunitate pentru publicul larg de a redescoperi patrimoniul cultural într-un cadru inedit și accesibil.
Evenimentul este inspirat de un model european și are loc simultan în peste 30 de țări europene. În România, Noaptea Muzeelor este organizată din 2005 și a devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului.
Diversitatea instituțiilor muzeale din România și bogăția patrimoniului gestionat transformă ediția din 2025 într-un context favorabil pentru promovarea educației prin cultură, pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului și pentru consolidarea rolului social al muzeelor. Astfel, Noaptea Muzeelor devine o platformă strategică de fidelizare a publicului și de afirmare a muzeului ca actor activ în viața comunității. De altfel, mesajul principal – Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură – este reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății.
„Noaptea Muzeelor nu mai este de mult doar o plimbare de seară printre exponate. Este un fenomen cultural complex, un catalizator al curiozității și al dialogului dintre generații. Este modul prin care aducem istoria, arta și știința mai aproape de oameni, în moduri memorabile și accesibile.” – a declarat Ciprian Anghel Ştefan – manager general Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu.
Noaptea Muzeelor, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Programul evenimentelor poate fi consultat la adresa de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor
Locale
Știi pe cineva care se teme de dentist? Trimite-i acest articol

Cum frica de dentist poate fi învinsă cu empatie, tehnologie și experiențe pozitive
Frica de dentist este o problemă reală pentru milioane de oameni din întreaga lume. Deși poate părea banală pentru unii, anxietatea dentară poate avea efecte serioase: amânarea controalelor, ignorarea durerilor și deteriorarea treptată a sănătății orale. Dacă citești asta și te regăsești – sau dacă cunoști pe cineva care nu a mai trecut pragul unui cabinet stomatologic de ani de zile – acest articol e scris exact pentru voi.
Specialiștii numesc această teamă fobie dentară sau anxietate dentară, iar cauzele sunt diverse: experiențe neplăcute din copilărie, frica de durere, lipsa controlului sau chiar rușinea legată de starea dinților. Ce este însă important de știut e că stomatologia modernă nu mai seamănă deloc cu cea din trecut – și asta schimbă totul.
Ce s-a schimbat în stomatologie și de ce nu mai e nevoie să suferi
În prezent, medicina dentară pune accent pe confortul pacientului, atât fizic, cât și emoțional. Aparatura de ultimă generație, tehnicile minim invazive și comunicarea empatică au transformat complet experiența la dentist.
Anestezia locală este mult mai eficientă, durerea este aproape inexistentă în majoritatea procedurilor, iar tratamentele sunt rapide și predictibile. Mai mult decât atât, cabinetele moderne creează un mediu relaxant, cu lumină caldă, miros neutru, muzică ambientală și personal instruit să gestioneze temerile pacienților.
Un alt element esențial este abordarea personalizată. Fiecare pacient este diferit, iar medicii care înțeleg asta oferă un tratament adaptat nevoilor și emoțiilor fiecăruia.
De ce locația unde mergi contează mai mult decât crezi
Dincolo de tehnologie, contează foarte mult cine te tratează și cum ești tratat. Un mediu sigur, în care te simți ascultat și înțeles, poate face diferența dintre o experiență traumatizantă și una vindecătoare.
De exemplu, domnul Dr. Crăc din Timișoara pune un accent special pe relația medic-pacient. Fiecare tratament începe cu o discuție calmă și sinceră, fără grabă sau presiune. Medicii explică pașii cu răbdare, oferă alternative, iar intervențiile sunt făcute doar când pacientul se simte pregătit.
Tehnologia de ultimă generație este combinată cu o abordare caldă și umană – iar rezultatul este o experiență complet diferită pentru cei care au fost, până acum, paralizați de frică.
Ce poți face dacă tu sau cineva drag suferă de anxietate dentară?
- Nu forța procesul.Începe cu o simplă consultație, fără tratament.
- Caută un medic empatic.Contează mai mult decât echipamentul de ultimă generație clinicii.
- Vorbește despre fricile tale.Nu te teme să spui ce simți – un medic bun va înțelege.
- Informează-te.Uneori, frica vine din necunoaștere. Citește despre proceduri moderne, minim invazive.
- Ia pe cineva cu tine.Prezența unui prieten poate reduce anxietatea enorm.
Frica de dentist nu este o rușine. Este o realitate cu care mulți se confruntă. Vestea bună este că acum ai opțiuni. Poți alege o clinică modernă, cu personal empatic, care știe cum să transforme o experiență temută într-una vindecătoare.
Trimite acest articol unei persoane dragi care încă se teme. Ar putea fi exact începutul de care are nevoie pentru a-și recâștiga zâmbetul și sănătatea orală.
-
Ce trebuie sa stiiacum 7 days
Cum alegi genele false potrivite în funcție de forma ochilor
-
Educatieacum 6 days
Ziua Internațională a Familiei: sfaturi de la Novakid pentru părinții care devin parteneri ai copiilor în învățarea unei limbi străine
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Tendințe în Bijuteriile de Mireasă: Ce se Poartă Anul Acesta
-
Localeacum 6 days
Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025
-
Ce trebuie sa stiiacum 2 days
Cureaua bărbătească revine în forță: între eleganță clasică și tendințe moderne
-
Featuredacum 1 day
Ce se poartă în materie de veselă și accesorii pentru gătit în vara anului 2025
-
Localeacum 2 days
Peste 10.000 de participanți și 80 de mici producători locali, în a treia ediție a festivalului Suflet de România – VIDEO
-
Ce trebuie sa stiiacum 2 days
Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului