Locale
Cine a știut că Blue Air e în prăpastie – Dezvăluiri despre TUNUL dat și măsurile lui Grindeanu, la Culisele statului paralel
Scandalul de la Blue Air și lipsa măsurilor luate de actualul ministru al Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, au fost dezbătute la Realitatea PLUS, în ediția de luni seară a emisiunii Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.
„S-a așternut tăcerea pe subiectul Blue Air? Nimeni nu mai întreabă, nimeni nu mai răspunde? Întrebăm noi azi de ce Grindeanu a știut că situația companiei e in groapa si nu a actionat? A mutat mortul din curtea lui in curtea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (fostul AVAS) încă de acum patru luni printr-un amendament în Parlament. (…) De ce statul român nu a preluat inca cele 75% din actiunile Blue Air?”, a comentat Anca Alexandrescu, la Culisele statului paralel despre scandalul de la compania Blue Air, care a suspendat toate cursele timp de o lună, până pe 10 octombrie.
„Este o poveste veche, la Blue Air. În 2020, în pandemie, li s-a acordat un ajutor de stat de 60 milioane de euro. (…) Statul român și-a pus doi reprezentanți, unul de la Transporturi și unul de la Finanțe. Au fost intrebați cei care au aprobat ajutorul, deși au fost semne de intrebare despre cum vor achita datoriile. Este o informație în spațiul public că s-a creat o altă asociere care sa preia zborurile”, a menționat Anca Alexandrescu.
„Domnul Grindeanu nu are absolut nicio scuza, pentu că a cerut pe șest în aprilie să se schimbe cu un amendament, al PSD, prin care mută compania la AAAS la momentul executării garanției, celebra instituție care gestioneaza participațiile statului. (…)
Nimeni nu mai intreabă nimic. Mă interesează ce s-a întâmplat acum. Că, dacă e adevărat că dl Grindeanu știa, și să ajungă să plătească statul român… Și de ce nu au fost luate actiunile?
Cum s-a ocupat dl Grindeanu, pentru că e un tun. Statul ar trebui sa devina proprietar cu 75%. Cătălin Drulă a spus ca ministrul Grindeanu ar fi trebuit sa nu doarma nopțile stiind de această situatie A mutat mortul din casa lui in alta parte, lăsând oameni isă cumpere bilete încă patru luni. În oameni isa cumeprer bilete inca 4 luni. În luna mai, Grindeanu si-a inserat un amendament, s-a pus la adăpost. În momentul executarii garantiei ca imprumut… Va fi gestionata situatia de AAAS, după cum a declarat Drulă”, a reamintit Anca Alexandrescu.
„Cârpeală. Mai era o expresie, fușereală. Nimeni nu vrea sa stea sa gandeasca, sa contracareze efecte, nu se planifică nimic, ne vin informatii pe masa. Abia dupa. Urlă lumea prin aeroporturi. Cum să o cârpim și pe asta”, a adăugat analistul politic Dorin Iacob.
„Cineva îl minte cu bună-știință pe premierul României. Pentu că face următoarea declaratie: Am cerut sa plateasca, noi nu am generat problemele companiei. Cei vinovati sa suporte costurile repatrierii. E o problemă a unei companii private. Cineva îl minte pe premierul Ciuca. Dl Grindeanu a stiut clar ce se intampla acolo”, a mai spus Anca Alexandrescu.
„Da, nu statul , nu guvernul a generat situatia, ci managementul , foștii acționari”, a adăugat Dorin Iacob, completat de Anca Alexandrescu: „Dar statul avea datoria sa supravegheze”.
„Și să încerce să contracareze efectele. Compania aeriana nu e orice. Statul trebuia implicat pe parcurs, responsabilitatile sunt la companie, dar si la statul român, prin Ministerul Transporturilor, autoritățile din Aviația Civilă…”, a punctat Dorin Iacob.
„Cine e evaluatorul independent care a stabilit ca garantiile sunt independente? Cine a stabilit?”, as-a întrebat jurnalistul Cătălin Antohi, completat de Dorin Iacob: „Cineva care a luat bani”.
„S-au numit doi reprezentanți ai statului în CA, unul de la Transporturi, altul de la Finanțe. Orice aspect de la Blue Air se stia demult”, a completat Cătălin Antohi.
„Când a fost valul anulării de zboruri nu si-a pus nimeni nicio întrebare”, a observat Anca Alexandrescu.
Despre acuzațiile de acum ale lui Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, jurnalistul Cătălin Antohi spune că este vorba de „perioada când a avut reprezentant la Blue Air. Ne spune și ce măsuri a luat el ca ministru, 9 luni de zile in care a avut reprezentant acolo?”.
„Toti au o responsabilitate. Acum este ministrul Grindeanu. De ce n-a facut nimic? De ce n-a iesit sa spuna românilor?”, a afirmat Anca Alexandrescu.
„Sau dl Mândrescu (Bogdan Mândrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor – n.r.). Domnia sa, să nu uităm…”, a amintit Dorin Iacob, completat de Anca Alexandrescu: „De la Aviația Civilă (Mândrescu, numit pe 14 ianuarie în CA la Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC)”.
„Deși au anunțat că preiau zborurile au prelungita până pe 10 octombrie. Ce mai recupereaza statul român? Am dat 5 milioane de la Guvern ca sa-i aducem in tara”, a mai observat Anca Alexandrescu.
„Înțeleg că tunul respectiv a fost în beneficiul cuiva si ca nu se mai face nimic pentru ca beneficiarul e deasupra… (…) Încă un soi de jaf, socializarea pierderilor și privatizarea profiturilor”, a spus Radu Enache, profesor SNSPA, invitat în emisiunea Culisele statului paralel.
„Cu Blue Air trebuia facut ca si cu orice companie datoare. Anunta Eurocontrol, se pune sechestru”, a explicat Cătălin Antohi, completat de Anca Alexandrescu: „Cum au incercat sa faca frații Micula cu avioanele TAROM”.
„Sunt convins ca Blue Air are datori icătre furnizori. (…) Poate modul in care a actionat statul a fost cel putin pripit. (…) Cine a fost evaluatorul care a permis garanția?”, a mai comentat C. Antohi, completat de Anca Alexandrescu: „Poate puteau să ia mai din timp. E ciudat ca Tanczos Barna a intervenit, și nu ministrul Transporturilor”.
„În timp ce discutam, am primit un mesaj care spune că TAROM are datorii si mai mari , de 5-6 ori mai mari decat Blue Air, că sunt căpușări de ani de zile. (…)
Un prietem care locuiește în Spania a publicat cu cât s-au mărit biletele către Spania după criza Blue Air: de 4 ori. Cineva se joacă și aici.
Acum vorbim de banii statului, ai românilor. S-au dat 300 de milioane împrumut, 60 de milioane… Nu suntem noi vinovați, sunt vinovați cei de la Blue Air. (…) Un teren neconstruibil, avioane gajate la bănci, pute de la distanță”, a concluzionat A. Alexandrescu, la Culisele statului paralel.
CITEȘTE ȘI: Ce spun cei 3 politicieni care au parafat împrumutul pentru Blue Air, care a garantat cu avioane ipotecate
Locale
Curățenie Birouri în Brașov: Soluții Profesionale cu Prestclean
De ce este esențială curățenia în spațiile de birou?
Într-un mediu profesional, curățenia nu este doar o problemă estetică, ci una care influențează direct productivitatea, sănătatea angajaților și imaginea companiei. Un birou curat și bine organizat reduce riscul de răspândire a germenilor, minimizează alergiile și creează un cadru plăcut care stimulează concentrarea și eficiența. În orașul Brașov, unde activitatea economică este dinamică, menținerea unui standard ridicat de igienă în birouri devine o prioritate pentru orice afacere serioasă.
Prestclean: Partenerul tău de încredere pentru curățenie în Brașov
Atunci când căutați o soluție fiabilă pentru curatenie birouri brasov, Prestclean se remarcă prin experiența și profesionalismul oferit. Compania a dezvoltat o abordare personalizată, adaptată nevoilor specifice ale fiecărui client, asigurând că toate detaliile sunt acoperite. Fie că vorbim de birouri mici, spații open-space sau sedii corporative extinse, Prestclean aduce eficiență și rigoare în fiecare colț.
Servicii complete pentru un mediu de lucru impecabil
Prestclean oferă o gamă largă de servicii care acoperă toate aspectele curățeniei birourilor. Acestea includ:
- Curățenie zilnică sau periodică: Servicii regulate care mențin un nivel constant de igienă, adaptate programului companiei.
- Ștergerea prafului și dezinfectarea suprafețelor: Eliminarea prafului de pe birouri, rafturi, echipamente IT și alte zone frecvent utilizate.
- Curățarea covoarelor și a pardoselilor: Aspirare amănunțită, spălare și uscare pentru a preveni acumularea de alergeni și murdărie.
- Curățenia sănătorilor și a băilor: Asigurarea unui mediu sanitar și plăcut în spațiile comune.
- Curățenia geamurilor și a accesoriilor de iluminat: Pentru o lumină naturală optimă și un aspect proaspăt.
Beneficiile alegerii unei firme specializate
Apelarea la o companie precum Prestclean aduce multiple beneficii. În primul rând, economisești timp și resurse umane, permițându-ți angajaților să se concentreze pe sarcinile lor principale. În al doilea rând, beneficiezi de echipamente și produse de curățenie profesionale, care asigură o igienă superioară și protejează suprafețele. De asemenea, Prestclean folosește proceduri ecologice, respectă regulile de siguranță și oferă flexibilitate în stabilirea programului, inclusiv în weekend sau după orele de program.
Cum alegi cel mai bun partener pentru curățenia birourilor?
Selectarea unei companii de curățenie trebuie să se bazeze pe experiență, recenzii și transparență. Prestclean deține toate aceste calități, demonstrând angajamentul față de calitate prin contracte clare și personal bine instruit. Indiferent de dimensiunea biroului tău din Brașov, ei oferă soluții scalabile care răspund cerințelor tale unice.
Concluzie: Investește într-un mediu curat cu Prestclean
Curățenia birourilor este mai mult decât o simplă obligație – este o investiție în sănătatea și succesul echipei tale. Cu Prestclean, ai certitudinea că spațiul tău de lucru este într-una din cele mai bune mâini, permițându-ți să te bucuri de un mediu ordonat și inspirant. Pentru servicii de top în domeniul curatenie birouri brasov, nu ezita să iei legătura cu aceștia și să oferi companiei tale standardul pe care îl merită.
Locale
O Recenzie Sinceră a SEOgismo: Instrumentul SEO All-in-One de care Aveai Nevoie
O Recenzie Sinceră a SEOgismo: Instrumentul SEO All-in-One de care Aveai Nevoie (și pe care Ți-l Permiți!)
Bună, prieteni digitali! Sunt Ioana Popescu, și astăzi vreau să vă vorbesc despre o platformă care mi-a schimbat modul în care abordez optimizarea SEO: SEOgismo.
Dacă sunteți ca mine — un proprietar de site, un marketer independent sau chiar un agent de agenție cu buget limitat — știți cât de scump poate fi accesul la instrumentele SEO de top. Ei bine, SEOgismo demonstrează că nu trebuie să spargeți pușculița pentru a obține o analiză de clasă mondială.
De ce am ales să scriu despre ei? Pentru că oferă o suită completă de instrumente la un preț incredibil de accesibil, inclusiv opțiuni de plată Pay-As-You-Go (Plătești Doar pentru Utilizare), ceea ce este fantastic! Dar să vedem ce știe să facă.
1. Auditul SEO Complect: Fundația Performanței
Funcția principală și cea mai importantă a SEOgismo este, fără îndoială, Auditul SEO Complet. Nu este vorba doar de o simplă verificare; este o analiză aprofundată a întregii sănătăți tehnice a site-ului tău.
- Identificare Erori Tehnice: Platforma scanează site-ul pentru a găsi rapid probleme critice care afectează indexarea și crawl-ul Google: erori 404, redirectări greșite (301, 302), probleme de viteză și neconformități mobile.
- Analiza On-Page: Verifică optimizarea meta-tag-urilor, a titlurilor H1-H6, a atributelor ALT pentru imagini și a densității cuvintelor cheie.
- Raport de Link-uri: Obțineți o listă detaliată a tuturor link-urilor interne și externe, ajutându-vă să mențineți integritatea link-urilor și să preveniți pierderea link juice-ului.
2. Urmărirea Pozițiilor (Rank Tracker) și Monitorizarea Cuvintelor Cheie
A ști unde te situezi față de concurență este vital. Instrumentul de Verificare a Pozițiilor (Rank Tracker) al SEOgismo îți permite să monitorizezi poziția site-ului tău pentru o listă nelimitată de cuvinte cheie pe care le targetezi, pe diverse motoare de căutare (inclusiv Google, desigur!) și în diferite locații geografice.
Primești alerte atunci când pozițiile tale cresc sau scad, permițându-ți să reacționezi rapid la schimbările din SERP-uri.
3. Spionarea Concurenței și Analiza Backlink-urilor
În SEO, nu poți câștiga singur. Trebuie să știi ce fac ceilalți.
- Analiza Concurenților:
Poți introduce domeniile concurenților tăi pentru a vedea cuvintele cheie pentru care se clasează, estimările lor de trafic și, cel mai important, structura lor de link-uri. - Monitorizarea Backlink-urilor (Link-uri Externe):
Una dintre cele mai valoroase funcții! SEOgismo te ajută să găsești rapid link-uri de calitate (și să le identifici pe cele toxice) care trimit către site-ul tău. Poți monitoriza statusul acestor link-uri (dacă sunt active, dofollow sau nofollow) și îți poți planifica strategia de link building în cunoștință de cauză.
4. Integrarea Simplă cu Instrumentele Google
Un alt avantaj major este ușurința cu care SEOgismo se integrează cu instrumentele pe care deja le folosiți:
- Google Search Console (GSC):
Conectarea la GSC aduce date valoroase despre performanța de căutare direct în tabloul de bord SEOgismo, arătând ratele de clic (CTR) și erorile de crawl din perspectiva Google. - Google Analytics (GA):
Prin integrarea cu GA, puteți corela modificările SEO pe care le faceți (pe baza auditului SEOgismo) cu impactul real asupra traficului, conversiilor și comportamentului utilizatorilor.
5. Avantajul Principal: Prețul și Flexibilitatea
Aici intervine partea care m-a convins cel mai mult. În comparație cu giganții SEO, SEOgismo oferă o valoare excepțională.
- Cost Redus:
Abonamentele lor lunare sunt semnificativ mai mici, făcându-l ideal pentru startup-uri sau bloguri personale. - Plată Flexibilă (Pay-As-You-Go):
Aceasta este o funcție killer! Dacă aveți nevoie doar de un audit rapid sau de o verificare a 1000 de link-uri pe lună, puteți plăti doar pentru acele operațiuni, fără să vă angajați la un abonament lunar complet. - Versiunea Demo Gratuită:
Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt! Vă încurajez să încercați versiunea demo și să faceți un audit rapid al site-ului vostru pentru a vedea calitatea datelor furnizate.
Dacă sunteți în căutarea unui instrument care combină puterea de audit a platformelor scumpe cu accesibilitatea și flexibilitatea, SEOgismo este alegerea potrivită. Vă permite să vă concentrați pe rezolvarea problemelor reale care vă afectează vizibilitatea, fără să vă faceți griji cu privire la costurile uriașe.
Locale
Implantul dentar cea mai sigură alternativă la protezele clasice
Pierderea unui dinte nu înseamnă doar o problemă estetică, ci și una funcțională, care poate afecta modul în care mestecați, vorbiți sau chiar încrederea în sine. În prezent, implantul dentar reprezintă cea mai modernă, sigură și durabilă soluție de înlocuire a dinților lipsă. Datorită tehnologiei avansate, tratamentul cu implanturi dentare este accesibil, minim invaziv și oferă rezultate de lungă durată. În rândurile următoare, vă prezentăm principalele avantaje ale acestei proceduri revoluționare.
Aspect natural și confort maxim
Unul dintre cele mai importante beneficii ale unui implant dentar Cluj Stomestet este aspectul lor extrem de natural. Implanturile sunt concepute pentru a se integra perfect în structura maxilarului, imitând rădăcina dintelui natural. Coroana montată ulterior este personalizată în funcție de forma, culoarea și dimensiunea celorlalți dinți, astfel încât nimeni nu va putea face diferența între dintele implantat și cel natural. În plus, implantul oferă un confort superior, deoarece nu se mișcă și nu provoacă iritații ale gingiei, cum se întâmplă adesea în cazul protezelor mobile.
Restabilirea completă a funcționalității masticatorii
Cu un implant dentar, vă puteți bucura din nou de toate alimentele preferate, fără restricții. Implantul funcționează ca un dinte natural, oferind stabilitate și forță în timpul masticației. Nu va mai trebui să vă temeți că o proteză s-ar putea mișca sau că o lucrare ar putea ceda la o presiune mai mare. Astfel, vă puteți relua obiceiurile alimentare normale, contribuind și la o digestie mai bună și la o nutriție echilibrată.
Spre deosebire de punțile dentare clasice, implantul dentar nu necesită șlefuirea dinților adiacenți, ceea ce înseamnă că dinții sănătoși nu sunt afectați. În plus, implantul previne pierderea osoasă, un proces natural care apare atunci când un dinte lipsește. Datorită faptului că implantul stimulează osul maxilar, acesta își menține volumul și densitatea, păstrând conturul feței și evitând aspectul de îmbătrânire prematură.
Implanturile dentare sunt recunoscute pentru longevitatea lor. Cu o igienă orală corectă și vizite periodice la medicul dentist, un implant poate dura zeci de ani, chiar o viață întreagă. Materialele din care este realizat – de obicei titanul – sunt biocompatibile și perfect acceptate de organism. Această durabilitate face ca implantul dentar să fie o investiție excelentă pe termen lung, eliminând nevoia unor reparații frecvente.
Un zâmbet frumos are un impact uriaș asupra modului în care vă percep ceilalți și asupra încrederii dvs. personale. Implanturile dentare redau nu doar aspectul natural al dinților, ci și expresivitatea feței. Prin menținerea structurii osoase, ele contribuie la păstrarea conturului natural al maxilarului, evitând aspectul de colaps facial specific persoanelor cu dinți lipsă. În plus, veți putea vorbi și zâmbi cu naturalețe, fără teamă sau disconfort.
Implanturile dentare sunt fabricate din titan sau zirconiu, materiale biocompatibile care nu provoacă reacții alergice și se integrează perfect în organism. Procedura este realizată sub anestezie locală, fiind nedureroasă și sigură. În plus, riscurile postoperatorii sunt minime, iar rata de succes a implanturilor dentare depășește 95%, ceea ce confirmă eficiența și fiabilitatea acestei soluții.
Îngrijirea implanturilor dentare este la fel de simplă ca și cea a dinților naturali. Tot ce trebuie să faceți este să respectați regulile de igienă orală zilnică – periaj de două ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură – și să mergeți periodic la controalele stomatologice. Implanturile nu necesită tratamente speciale, iar menținerea lor curată și sănătoasă asigură o durată de viață îndelungată.
Deși costul inițial al unui implant dentar poate părea mai ridicat decât alte soluții, beneficiile pe termen lung justifică pe deplin investiția. Prin refacerea completă a funcției masticatorii, prevenirea resorbției osoase și menținerea sănătății orale generale, implanturile contribuie la o calitate a vieții mult mai bună. Vă veți bucura de un zâmbet sănătos, stabil și estetic timp de decenii.
Implantul dentar nu este doar o procedură stomatologică, ci o investiție în sănătate, estetică și încredere. Alegând această soluție modernă, vă oferiți șansa de a avea din nou un zâmbet complet, stabil și natural, fără compromisuri. Cu îngrijire corespunzătoare, implanturile dentare vă pot însoți întreaga viață, ajutându-vă să zâmbiți cu încredere și să vă bucurați de fiecare moment fără disconfort sau teamă.
-
Localeacum 5 daysO Recenzie Sinceră a SEOgismo: Instrumentul SEO All-in-One de care Aveai Nevoie
-
Localeacum 4 daysCurățenie Birouri în Brașov: Soluții Profesionale cu Prestclean
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 daysDe ce intervențiile chirurgicale ortopedice devin necesare în fracturile complexe ale coloanei vertebrale
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 daysCum se face puntea de lichiditate între Ethena și alte ecosisteme prin bridge-uri existente?
-
Economieacum 6 daysTot ce trebuie să știi despre taxa pentru cazierul judiciar și unde se plătește
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysDiferența dintre resursele critice și necritice în redarea unui website
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 daysCui iti este cel mai greu sa-i alegi un cadou?
-
Ce trebuie sa stiiacum 2 daysTeoria o înveți online, practica o faci pe bune. Curs de electrician complet la Bestcor




