Ce pregătește Guvernul – Concedieri, taxe mai mari și reduceri – Urmează două ordonanțe ale austerității

Este disperare mare în Guvern. Potrivit unor surse, coaliția vrea să vină NU cu una, ci cu două ordonanțe ale austerității. Prima ar putea fi adoptată săptămâna viitoare, în următoarea ședință de guvern, prin care se va reorganiza sistemul bugetar. Astfel, zeci de mii de locuri de muncă vor fi desființate. Instituțiile publice au fost deja somate să reducă din cheltuieli pentru a acoperi gaura din buget de peste 40 de miliarde de lei. După acest pas, urmează și ordonanța cu taxele și impozitele mărite pentru români. 

Guvernul vrea să adopte săptămâna viitoare o primă ordonanță de urgență care va reorganiza sistemul bugetar prin desființarea a 200.000 de posturi unele bugetate, altele nu, dar și prin comasarea unor instituții publice cu atribuții similare, au declarat joi surse guvernamentale. Măsuri precum eliminarea unor excepții fiscale ori introducerea unor impozite noi vor fi cuprinse într-o altă ordonanță de urgență, care va fi aprobată ulterior, potrivit surselor.

De interes:  Sherlock Holmes între mit şi adevăr [VIDEO] – BANAT

Astfel de măsuri de reorganizare a sistemului bugetar vor avea și ținte – până la 1 ianuarie 2024 fiecare minister trebuie să vină cu modificări de organigrama, cu comasări de instituții etc., spun sursele.

Toate aceste măsuri vor fi cuprinse într-o Ordonanță de urgență care ar urma să fie adoptată săptămâna viitoare.

Ulterior, Guvernul vrea să adopte o altă ordonanță de urgență care va cuprinde măsuri precum eliminarea unor excepții fiscale sau impunerea unei taxe de 1% a proprietăților rezidențiale în valoare de peste 500.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.