Câți bani primesc elevii care au luat media 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională

Elevii care au luat nota 10 la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională 2023 vor fi premiați cu bani de către Guvern. Ministerul Educației a avizat proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților de gimnaziu și liceu care au obținut media maximă în sesiunea iunie-iulie 2023.

„Comisia de dialog social a avizat, miercuri, proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale, sesiunea iunie-iulie 2023. Astfel, conform prevederilor proiectului, fiecare dintre cei 466 de absolvenți de gimnaziu cu media 10 la evaluarea națională va fi premiat cu 2.000 de lei, în timp ce fiecare dintre cei 92 de absolvenți de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la examenul de bacalaureat german) va fi premiat cu 5.000 de lei„, a transmis Ministerul Educației.

De interes:  Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că România va sprijini Ucraina cu echipamente militare în cazul unor solicitări

Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.