HAOSUL de pe Aeroportul Otopeni din Capitală și bătaia de joc la adresa românilor ascund afaceri de zeci de milioane de euro prin „caracatița” dirijată de noul director al Companiei Aeroporturi București. 

Haosul de pe aeroportul din București durează de mai multe săptămâni, cozile sunt uriașe după zboruri anulate, la controlul de securitate și la check-in, iar oamenii sunt ignorați.

Haos fără sfârșit la Aeroportul Otopeni: 1 din 3 zboruri, ANULATE – Explicațiile conducerii

Autoritatea Națională pentru protecția consumatorului a început un control la mai multe companii aeriene.

George Dorobanțu a acuzat criza de după pandemie, în direct la Realitatea PLUS.

„Este o criză la nivel de industrie, după doi ani de pandemie. Începând cu anul acesta a crescut exponențial numărul de zboruri. După 2 ani în care zborurile nu au fost căutate, acum nivelul traficului a revenit la nivelul 2019, în unele zile fiind mai mare decât atunci. Problemele cu care ne confruntăm sunt în principal relaționnate cu probleme operaționale în alte aeroporturi, unde au fost greve care au creat după sine o serie de probleme de zbor, întârzieri”, a declarat Dorobanțu, la Realitatea PLUS. 

De interes:  Aplicație pentru relansarea turismului - Realitatea de Timiș

George Dorobanţu a fost numit director general al Aeroportului Otopeni în octombrie 2021, după ce a fost consultant pentru proiecte şi operaţiuni la firma Lotus Advisory Sistems SRL Bucureşti, aceeaşi firmă care s-a ocupat de restructurarea TAROM.

Pe vremea când era consultant, Dorobanţu l-a cunoscut, în anul 2017, pe Augustin Duţulescu, pe atunci director financiar al TAROM, scrie thenews.co.ro.

La începutul acestui an, Augustin Duţulescu a ajuns director financiar al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), compania la care Dorobanţu este director general, arată un articol publicat de mediaflux.ro.

În prezent, toate serviciile comerciale și duty free din Aeroportul Otopeni se derulează prin două companii: Dnata Catering și Millennium Pro Design. Asocierea cu CNAB e simplă – aeroportul are spațiile, ei oferă serviciile.

Asocierea durează din 2017 – iar la acea vreme Corpul de Control al primului ministru a descoperit că directorul comercial al CNAB, Ștefan Țonea, a părăsit compania și s-a angajat la una dintre firmele cu care lucra aeroportul.

Actualul director financiar al CNAB, Augustin Duțulescu, e cumnatul lui Ștefan Țonea – director comercial, așadar, la una dintre firmele care operează în Otopeni. Totodată, sora lui Ștefan Țonea, respectiv soția lui Duțulescu, e la rândul ei angajată ca șef de serviciu la CNAB.

De interes:  Furtună în Timiș. Ploi torențiale, fulgere, tunete și grindină. Video

Asocierea CNAB cu cele două firme – Dnata Catering și Millennium Pro Design – expiră la finalul anului, astfel că CNAB a angajat un consultant pentru identificarea viitorilor parteneri ai aeroportului Otopeni. Contractul cu firma de consultanţă a fost semnat pentru 50.000 de euro, iar firma trebuie să ajute CNAB să găsească firmele unui viitor bussiness de zeci de milioane de euro prin procedură simplificată.

Directorul financiar Augustin Duţulescu e cel care are în subordine serviciul de achiziţii care lucrează cu consultantul și, reamintim, acesta este și cumnatul directorului comercial al unei companii partenere a aeroportului.

Directorul general al CNAB, George Dorobanțu, a încercat să explice procedura despre care acesta spune că este în regulă, spunând că procesul de selecție al viitoarelor firme este impus prin decizia Consiliului Concurenţei și condiţia a fost ca CNAB să contacteze un consultant extern care să întocmească caietul de sarcini şi să fie observator al întregului proces. De asemenea, a spus el, sub un anumit prag procedura este simplificată, potrivit aceleiași publicații.

De interes:  80 de locuri de muncă sunt vacante în Banatul montan – Banat FM

După schimbarea organigramei, şeful Serviciului Achiziţii (aflat în subordinea lui Duțulescu, dar și prieten de familie cu acesta) George Niculie, este unul dintre puținii șefi care a rămas neschimbat – cunoscută fiind apropierea de Dorobanțu.

Potrivit surselor din interior, Niculie a promis ca rezolvă procedura cu consultantul, acesta făcând presiuni asupra comisiei să adjudece o firma din cele două.

Procedura este ilegală, deoarece ambele firme s-au sustinut reciproc prin documente pentru a se califica, ceea ce este motiv obligatoriu de anulare. Niculie insistă însă să fie adjudecată una dintre ele. În cazul în care este adjudecata illegal una dintre cele două firme, singurii responsabili sunt membri ai comisiei, adică cei asupra cărora se fac presiuni, nu șefii care au interes direct (Dorobanțu, Duțulescu, Niculie), mai notează jurnaliştii de la Mediaflux.ro.

Dorobantu ”s-a spălat pe mâini”,  spunând că este atributul comisiei pentru procedura. În fapt, Niculie, din funcția de șef serviciu Achiziții, nu are nici un atribut legal să intervină asupra comisiei, şi cu toate acestea o face, încurajat de Dorobanțu și Dutulescu, spun surse citate de mediaflux.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.