Braţul armat al Hamas a susţinut că a lansat 130 de rachete în direcţia Tel Aviv, relatează AFP, potrivit Agerpres. De luni seara şi înainte de atacul în direcţia Tel Aviv, aproximativ 480 de rachete au fost lansate, în total, de diferite grupuri palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit armatei israeliene. Aceste lovituri aeriene s-au soldat până acum cu doi morţi şi zeci de răniţi.

Orașul Holon a fost puternic lovit de rachete.

Și ambasadorul Israel în România, David Saranga, a postat imagini tulburătoare:

Cu puţin înainte de ora 21:00 (ora 18:00 GMT), Hamas a anunţat că va lovi dur Israelul după ce forțele israeliene au distrus o clădire cu 13 etaje din Fâșia Gaza, unde își aveau birourile lideri HAMAS.

Sirenele au început să sune la Tel Aviv şi în oraşele din jur, potrivit armatei israeliene şi jurnaliştilor AFP.

Un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene a declarat pentru AFP că un autobuz fără călători a fost lovit de o rachetă în oraşul Holon.

De interes:  100% TU DECIZI! Dumitru Buzatu, baronul PSD din cel mai sărac județ al țării, care s-a transformat în moșier

Atacurile aeriene asupra Fâşiei Gaza, lansate în răspuns la primele tiruri cu rachete de luni, au ucis cel puţin 28 de persoane, între care zece copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza. Comandanţi ai Hamas şi ai Jihadului Islamic, al doilea grup armat islamist din enclavă, au fost ucişi în aceste atacuri, conform acestor mişcări palestiniene. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.