Actorul Ion Caramitru a murit duminică, la Spitalul Elias, unde era internat. Născut la 9 martie 1942 la București, a fost Ministru Culturii între 1996 și 2000 iar începând cu anul 2005 a fost directorul Teatrului Național din București președinte UNITER din 1990. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti (promoţia 1964).
A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme.
A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.