Connect with us

Externe

Donald Trump generează tensiuni majore în SUA: Solicită inclusiv pedeapsa capitală

Publicat

pe

Administraţia preşedintelui Donald Trump a ordonat procurorilor americani să-i cerceteze penal pe oficialii locali şi de stat care se opun eforturilor de aplicare a legii privind imigraţia. Donald Trump a cerut inclusiv pedeapsa capitală pentru imigranții care comit crime, informează News.ro.

Într-o notă către personalul Departamentului de Justiţie văzută de Reuters, procurorul general adjunct interimar numit de Trump, Emil Bove, a scris: „Legea federală interzice actorilor locali şi de stat să se opună, să obstrucţioneze sau să nu se conformeze în vreun mod ordinelor şi solicitărilor legale legate de imigraţie”.

Oficialii locali şi de stat care se opun sau obstrucţionează aplicarea legii privind imigraţia ar putea fi acuzaţi în temeiul legilor federale împotriva fraudării SUA sau a adăpostirii imigranţilor care se află ilegal în SUA, potrivit memorandumului. În cazul în care procurorii aleg să nu formuleze acuzaţii penale în urma unor astfel de investigaţii, aceştia vor fi obligaţi să alerteze conducerea Departamentului de Justiţie.

Procurorul general al Californiei: Este o tactică a fricii

Procurorul general democrat al Californiei, Rob Bonta, a respins memoriul ca fiind o „tactică a fricii”, în timpul unui interviu acordat miercuri postului CNN. „Suntem foarte conştienţi de ceea ce legea ne cere să facem şi de ceea ce ne permite să facem”, a spus el.

De interes:  Înfiinţarea unui OMD în Sinaia este una din priorităţile lui Florin Gioga pentru promovarea și dezvoltarea turismului Sinăian

Instrucţiunile au fost emise în timp ce noua administraţie republicană se pregăteşte să intensifice activităţile de poliţie privind imigraţia ilegală în oraşele cu populaţii semnificative de migranţi, creând potenţiale confruntări cu oficialii locali din aşa-numitele oraşe sanctuar, cum ar fi New York şi Chicago, care limitează cooperarea cu astfel de eforturi.

Luni, Trump a declarat imigraţia ilegală o urgenţă naţională, însărcinând armata americană să contribuie la securitatea frontierelor, emiţând o interdicţie extinsă privind azilul şi luând măsuri pentru a restricţiona cetăţenia pentru copiii născuţi pe teritoriul american. Un oficial american a declarat miercuri că armata va trimite 1.000 de soldaţi activi suplimentari la graniţa dintre Mexic şi SUA.

De asemenea, Trump l-a instruit pe procurorul general să solicite pedeapsa capitală împotriva imigranţilor ilegali care comit infracţiuni precum crima, care pot fi pedepsite cu moartea.

Noua administraţie a anulat, de asemenea, directive din era Biden care limitau arestările de imigranţi în apropierea unor locuri sensibile, cum ar fi şcoli şi biserici, şi a extins puterea ofiţerilor de imigrare de a expulza imigranţii care nu pot dovedi că se află în SUA de mai mult de doi ani, deschizând calea pentru o aplicare sporită a legii.

De interes:  Partidul Alternativa Dreaptă respinge orice încercare de a diviza România în entități autonome inventate

Dintre cei aproximativ 11 milioane de imigranţi aflaţi ilegal sau cu statut temporar în SUA în 2022, aproximativ 44% locuiesc în state cu legi-sanctuar, care limitează cooperarea cu autorităţile federale de aplicare a legii imigraţiei.

Marţi, administraţia Trump a concediat brusc patru dintre înalţii funcţionari de carieră din domeniul imigraţiei din cadrul Biroului executiv de revizuire a imigraţiei, biroul care gestionează instanţele de imigrare, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu această chestiune.

Donald Trump: Am ajuns exact la timp

Republicanul, care s-a angajat să deporteze milioane de persoane fără documente din Statele Unite, a declarat că „terorişti cu miile” se află în ţară din cauza politicii laxe a administraţiei Biden privind frontierele.

Şi în special pentru că ţări precum Venezuela „şi-au luat bandele de pe străzi şi le-au mutat în Statele Unite”, a spus el.

“Ne vom ocupa de asta”, a declarat preşedintele american, afirmând: “Am ajuns aici exact la timp”.

Anterior, purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, a anunţat că armata va desfăşura „1.500 de militari suplimentari la frontiera” cu Mexicul, în temeiul unui decret prezidenţial.

De interes:  „Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Aceşti soldaţi se vor alătura celor peste 2.000 de militari deja prezenţi de-a lungul acestei frontiere sudice.

Noua administraţie americană a suspendat, de asemenea, până la noi ordine, orice sosire în SUA a miilor de refugiaţi din întreaga lume care au cerut azil, inclusiv a celor care l-au obţinut.

Departamentul de Justiţie al SUA a ameninţat autorităţile locale cu urmărirea penală dacă nu pun în aplicare politicile antiimigraţie ale lui Donald Trump.

Prima lege

Congresul a adoptat miercuri şi primul său proiect de lege din timpul preşedinţiei Trump, care – ca un simbol – abordează imigraţia ilegală.

Proiectul de lege, pe care Donald Trump urmează să îl promulge în curând, impune agenţiilor federale de aplicare a legii să reţină automat imigranţii ilegali care au fost condamnaţi sau acuzaţi de anumite infracţiuni.

Aproximativ patruzeci de deputaţi democraţi au votat în favoarea acestei legi, un semn al tendinţelor în schimbare pe tema imigraţiei în cadrul clasei politice americane.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Externe

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Publicat

pe

De

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de cele mai multe ori, are dimensiuni reduse și este destinat exclusiv trecerii, acesta influențează semnificativ impresia generală despre întreaga casă. Un hol ordonat, cu rafturi metalice, transmite senzația de curățenie, organizare și funcționalitate, în timp ce un spațiu aglomerat poate crea disconfort și dificultăți în utilizarea zilnică. Pentru amenajarea eficientă a acestui spațiu, alegerea mobilierului este esențială. Rafturile metalice reprezintă o soluție practică datorită structurii compacte, rezistenței ridicate și posibilității de a organiza numeroase obiecte fără a încărca vizual încăperea. Spre deosebire de mobilierul masiv, acestea oferă un aspect aerisit și permit valorificarea optimă a fiecărui centimetru disponibil. Pe lângă funcția de depozitare, rafturile metalice pot deveni un element discret de design, adaptându-se atât interioarelor moderne, cât și celor amenajate într-un stil industrial, minimalist sau clasic. Alegerea unui model potrivit contribuie la transformarea holului într-un spațiu bine organizat, ușor de utilizat și plăcut din punct de vedere estetic.

Organizarea obiectelor esențiale pe rafturi metalice

Holul este locul în care se păstrează, de regulă, obiectele utilizate zilnic înainte de plecarea de acasă. Încălțămintea, cheile, umbrelele, gențile sau diverse accesorii trebuie să fie ușor accesibile, dar în același timp organizate astfel încât să nu creeze dezordine.
De interes:  „Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
Un raft metalic permite compartimentarea eficientă a acestor obiecte. Nivelurile inferioare pot fi folosite pentru depozitarea încălțămintei, în timp ce rafturile superioare pot găzdui coșuri organizatoare, cutii decorative sau obiecte de mici dimensiuni. Această distribuție facilitează accesul rapid și reduce timpul necesar pentru găsirea lucrurilor folosite zilnic. În plus, păstrarea încălțămintei pe rafturi metalice dedicate contribuie la menținerea curățeniei în restul locuinței, deoarece murdăria și umezeala rămân concentrate într-o singură zonă. Organizarea eficientă a obiectelor transformă holul într-un spațiu practic și funcțional, indiferent de dimensiunile acestuia.

Un design aerisit

În spațiile înguste, mobilierul masiv poate crea senzația de aglomerare și poate reduce vizual dimensiunea încăperii. Din acest motiv, structura deschisă a rafturilor metalice reprezintă un avantaj important. Lipsa panourilor laterale compacte și a ușilor permite luminii naturale sau artificiale să circule liber printre rafturi. Astfel, holul pare mai luminos și mai spațios, chiar și atunci când suprafața disponibilă este limitată. În același timp, designul minimalist al rafturilor metalice se integrează ușor în diferite stiluri de amenajare. Acestea pot fi completate cu recipiente textile, cutii decorative sau accesorii din lemn pentru a crea un aspect mai cald și mai personalizat.
De interes:  Cum puteti avea garantia unor servicii funerare?
Un mobilier cu structură deschisă contribuie și la accesibilitate. Obiectele sunt permanent vizibile și pot fi identificate rapid, fără a fi necesară deschiderea unor uși sau sertare. Această combinație dintre funcționalitate și simplitate face ca rafturile metalice să fie potrivite pentru orice tip de hol, indiferent de dimensiune.

Accesorii care sporesc funcționalitatea

Unul dintre avantajele structurii metalice este posibilitatea de a adăuga accesorii fără modificări permanente ale mobilierului. Cadrul metalic poate susține diferite elemente care cresc capacitatea de organizare și adaptabilitatea raftului. Cârligele pot fi utilizate pentru agățarea cheilor, genților reutilizabile, umbrelelor sau accesoriilor vestimentare, oferind un acces rapid la obiectele folosite frecvent. În același timp, magneții permit fixarea unor suporturi, notițe sau organizatoare fără găurirea structurii. În funcție de necesități, rafturile pot fi completate cu coșuri metalice suspendate, recipiente textile sau cutii etichetate care facilitează organizarea obiectelor mici. Această flexibilitate permite reorganizarea spațiului ori de câte ori este nevoie, fără investiții suplimentare în mobilier.
De interes:  Ministrul Finanţelor semnează finanţarea a două proiecte strategice de investiţii pentru România
Prin utilizarea unor accesorii simple, rafturile metalice devin mult mai versatile și se adaptează ușor schimbărilor din rutina zilnică a locuinței.

Concluzie

Holul este un spațiu de tranziție, însă importanța sa în organizarea unei locuințe este adesea subestimată. Alegerea unor rafturi metalice contribuie la menținerea ordinii, la valorificarea eficientă a spațiului și la crearea unei atmosfere primitoare încă de la intrarea în casă. Prin organizarea eficientă a obiectelor esențiale, aspectul aerisit al structurii și posibilitatea de accesorizare în funcție de nevoi, acest tip de mobilier oferă un echilibru între funcționalitate și estetică. În plus, rezistența și durabilitatea metalului transformă rafturile într-o investiție practică pentru utilizarea pe termen lung. Indiferent de dimensiunea holului, un sistem de depozitare bine ales poate schimba complet modul în care este utilizat acest spațiu, oferind mai multă ordine, confort și eficiență în activitățile de zi cu zi.
Citeste in continuare

Externe

Parthenon Studio Apartments, Anaxos – impresii după un sejur de 7 zile 

Publicat

pe

De

Am stat la Parthenon Studio Apartments din Anaxos și pot spune că experiența este una cu adevărat plăcută. Cazarea este exact ca în descriere, bine poziționată și potrivită pentru un concediu fără agitație.

Ajungi foarte ușor la plajă, în câteva minute de mers pe jos. În jur ai taverne, magazine și cafenele, deci ai tot ce îți trebuie aproape. Stațiunea este liniștită, fără agitație. Camerele sunt simple, dar bine gândite pentru un sejur de vacanță în Grecia. Ai chicinetă, frigider, baie proprie și balcon, ceea ce îți oferă flexibilitate, mai ales dacă nu vrei să mănânci mereu în oraș. 

Totul este funcțional și suficient pentru confortul de zi cu zi. Curățenia este constantă, iar spațiul este aerisit. Aerul condiționat este, de obicei, contra cost, dar își face treaba bine în zilele călduroase. 

Piscina este un avantaj. Este curată, bine întreținută și potrivită pentru momentele în care vrei să rămâi în incintă. Zona de șezlonguri este în regulă, iar barul de lângă piscină este util pentru băuturi sau cafea pe parcursul zilei. Atmosfera este calmă, fără aglomerație.

La capitolul mâncare, chiar dacă nu este punctul central al cazării, zona compensează. Anaxos are suficiente taverne bune, cu preparate locale și prețuri accesibile, ceea ce completează experiența.

Personalul este amabil și discret. Nu există interacțiuni excesive, dar atunci când ai nevoie de ajutor, lucrurile se rezolvă rapid. Se simte o abordare prietenoasă, fără formalități inutile.

Pentru un sejur în Lesbos la Parthenon Studio Apartments, cu Fabrica de Vacanțe ai transportul, transferul și cazarea incluse, fără să le mai organizezi separat. Totul este stabilit dinainte, de la zbor până la transferul de la aeroport, ceea ce îți simplifică mult plecarea.

Dacă vrei să vezi mai mult din insulă, merită să închiriezi o mașină pentru câteva zile. Lesbos este destul de mare și are zone diferite, de la sate tradiționale până la plaje mai izolate. Sunt multe locuri care nu sunt ușor accesibile fără transport, iar cu mașina ai libertatea să le descoperi în ritmul tău.

Per total, este o alegere bună dacă vrei liniște, acces rapid la plajă și condiții corecte. Nu este ceva sofisticat, dar este un loc în care te simți bine și îți vezi de vacanță liniștit, fără să simți că îți lipsește ceva important.

 

De interes:  Cum puteti avea garantia unor servicii funerare?
Citeste in continuare

Externe

Repatriot și Alianța: O delegație de lideri români merge la Washington pentru întărirea parteneriatului strategic cu Statele Unite

Publicat

pe

De

Repatriot și Alianța

O delegație de lideri ai comunității de afaceri Repatriot pleacă azi la Washington, D.C., pentru a participa la Summitul și Gala Alianța 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate consolidării relației strategice dintre România și Statele Unite. Misiunea are un obiectiv clar: fortificarea alianței transatlantice în fața celui mai agresiv val de război hibrid lansat de Rusia în regiune de la sfârșitul Războiului Rece.

Alianța este o organizație americană care ajută la întărirea țesăturii de încredere dintre România și SUA și din care fac parte foștii ambasadori americani din România.

O alianță pentru adevăr, libertate și prosperitate

Repatriot – partener strategic al Alianța – lucrează împreună de mai mult timp pentru conectarea mai puternică a României și Republicii Moldova cu Statele Unite. Pozițiile ferme ale Alianța privind manipularea informațională și interferențele ruse în alegeri au fost susținute fără rezerve de Repatriot.

Misiunile comune – Conferința Strategică pentru Republica Moldova, Misiunea Heritage, Summitul Repatriot, Vizita comună la Chișinău, implicarea în Romanian Performance Excellence Program – sunt dovada unei cooperări profunde pentru apărarea democrației și consolidarea rezilienței economice și strategice a regiunii.

De interes:  De ce avem nevoie de competență, nu de loialitate politică

Summitul și Gala Alianța: lideri ai lumii transatlantice reuniți la Washington

Evenimentul din 11–12 decembrie, găzduit la Willard InterContinental, va aborda teme esențiale pentru viitorul României și al regiunii Mării Negre precum: apărarea flancului estic în fața agresiunii ruse, contracararea dezinformării, independență energetică și dezvoltare în era AI, colaborare strategică SUA–România–Republica Moldova.

Printre vorbitori se află: Amb. (ret.) Adrian Zuckerman, Amb. (ret.) Mark Gittenstein, Amb. (ret.) Kathleen Kavalec, Amb. (ret.) Jim Rosapepe,  Amb. Andrei Muraru, Ion Țiriac, Cătălin Predoiu, Marius Bostan, Gen. Catălin Mihalache, Pavel Popescu, Mihai Gâdea, Hon. Chris Stewart, Robert Wilkie, James Carafano, Radu Pițurlea, John Florescu, George Roth, Mark Beacom și alți lideri din domeniul securității și afacerilor.

Premii pentru apărarea valorilor occidentale

La Gala Alianța vor fi onorați: Marius Bostan, pentru contribuția la reconectarea românilor de pretutindeni și la apărarea adevărului și democrației, Ion Țiriac, pentru întreaga carieră, Cătălin Predoiu, pentru leadership strategic, Mihai Gâdea, pentru rolul în consolidarea rezilienței media într-o epocă a dezinformării, Mark Beacom pentru excelență în afaceri și diplomație economică.

De interes:  Înfiinţarea unui OMD în Sinaia este una din priorităţile lui Florin Gioga pentru promovarea și dezvoltarea turismului Sinăian

Cooperare strategică în tehnologie și excelență organizațională

Pe 11 decembrie, delegația Repatriot va participa la sesiunea specială dedicată programului Baldrige, alături de Steve Hoisington, Josh Racette (CEO Foundation for Malcolm Baldrige Award) și Robert Fangmeyer (Director Baldrige, NIST) și apoi la prânz de lucru la Oracle House, cu focus pe parteneriate tehnologice SUA–România, Programul Baldrige – inițiat de Ronald Reagan – a mărit performanța a mii de organizații americane iar adaptarea sa în România reprezintă o importantă inițiativă strategică pentru modernizarea și creșterea  competitivității României.

Marius Bostan, fondator Repatriot: „Participarea noastră la Summitul Alianța este un angajament pentru o Românie puternică, liberă și competitivă. Este timpul să accelerăm cooperarea strategică cu Statele Unite, să construim organizații mai performante și să întărim lanțurile de încredere care ne apără de războiul hibrid.”

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere.

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

acum 4 hours

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Localeacum 14 hours

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Ce trebuie sa stiiacum 14 hours

Hyundai își consolidează poziția în România și pregătește noi oportunități de dezvoltare

Hyundai continuă să își adapteze strategia la schimbările din industria auto, mizând pe diversificarea modelelor, tehnologii electrificate și servicii care...

Ce înseamnă "not financial advice" și de ce nu te protejează pe tine Ce înseamnă "not financial advice" și de ce nu te protejează pe tine
Ce trebuie sa stiiacum 18 hours

Ce înseamnă “not financial advice” și de ce nu te protejează pe tine?

Trei cuvinte în engleză, lipite la coada unei postări despre o monedă digitală care “sigur face de zece ori”, țin...

Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend? Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend?
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend?

Sâmbătă dimineața, două mașini spălate cu aceeași grijă arată la fel în orice curte. Diferența dintre proprietarii lor se vede...

De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri?

O sută de lei puși într-un plic în vara lui 2005, imediat după denominare, când leul a pierdut patru zerouri,...

acum 3 days

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții
Localeacum 3 days

Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții

Sursa foto: pexels.com Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum...

Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice
Localeacum 3 days

Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice

Sursa foto: all-audio.ro O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă...

Rinoplastie în Turcia Rinoplastie în Turcia
Ce trebuie sa stiiacum 4 days

Rinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026

Istanbulul a devenit una dintre capitalele mondiale ale rinoplastiei. Se operează acolo un număr de nasuri pe care puține orașe...

Heathrow to Gatwick

Otel Beton Bucuresti

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2026 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro - Acest site face parte din reteaua CityPress.ro