Locale
Culisele statului paralel | Mihai Răzvan Ungureanu, premierul cu cel mai SCURT mandat, produsul lui Traian Băsescu. Ce TUNURI a dat
”Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului. Am luat această decizie pentru a detensiona situația politică și socială din țară, dar și pentru a nu pierde ceea ce românii au câștigat cu atâtea suferințe și anume stabilitatea economică a țării”, spunea Emil Boc.
Boc nu și-a dat demisia atunci când opoziția a depus numeroase moțiuni de cenzură și nici când românii ieșiseră cu miile în stradă, din cauza tăierilor masive din salarii și pensii.
În aceeași zi, dimineața, președintele Traian Băsescu l-a numit interimar pe Cătălin Marian Predoiu, iar seara l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de premier. În vârstă de 44 de ani, MRU a intrat în topul celor mai tineri prim-miniștri ai României.
TOP 5 PREMIERI TINERI:
* Victor Ponta – 40 ani
* Victor Ciorbea – 42 ani
* Emil Boc – 42 ani
* Petre Roman – 43 ani
* Mihai Răzvan Ungureanu – 44 ani
Istoric, diplomat și membru PNL din 2004 până în 2007, Mihai Răzvan Ungureanu a fost șef al organizaţiei Uniunii Tineretului Comunist a Liceului “Negruzzi” din Iaşi, pe care l-a absolvit ca şef de promoție, în 1987. A ocupat funcţiile de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, adjunct al şefului Pactului de Stabilitate în Balcani Bodo Hombach şi a fost ministrul Afacerilor Externe în guvernul Tăriceanu. Avea, la acel moment, 36 de ani, devenind astfel cel mai tânăr ministru de Externe al României.
Făcea parte din „noua generație de oameni politici”, „generația premianților” și beneficia de prietenia și susținerea lui Dacian Cioloș, a Monicăi Macovei și a mentorului său, Andrei Pleșu.
Până în zilele noastre, a avut două mandate de șef al Serviciului de Informații Externe. Atât de la MAE, cât și de la SIE a plecat prin demisie, iar mandatul său de premier este unul dintre cele mai scurte din istorie.
”Plusul pe care îl voi aduce va fi tocmai acela al unui bun administrator care are în primul rând o logică a eficienței. Am fost întotdeauna, prin funcțiile ocupate de la catedră și până la cele mai înalte demnități ale statului român, loial interesului public și loial în primul rând interesul național”, declara, în 9 februarie 2012, Ungureanu.
În a 78-a zi de mandat, Ungureanu a fost demis prin moțiune de cenzură depusă de USL, cu 235 de voturi ”pentru” și doar 9 ”împotrivă”.
Nemulțumirile partidelor veneau pe fondul unor refuzuri ale lui Ungureanu. Conform presei vremii, MRU a ieșit trântind ușa coaliției, refuzând categoric alocarea de fonduri pentru colegiile electorale și primării. Presa a scris atunci că premierul a găsit sprijin în Bogdan Drăgoi de la Finanţe şi în Cătălin Predoiu de la Justiţie.
Însă nu a trecut mult până când premierul a semnat o hotărâre de guvern prin care a aprobat suplimentarea sumelor destinate bugetelor locale cu suma de 650 de mii de lei din fondul de rezervă bugetară. A dat derogări, deoarece fondul de rezervă nu ar fi putut fi accesat pentru asemenea cheltuieli. O lovitură în plex pentru românii care îmbrățișaseră ideologia noilor oameni în politică și care se afundau în sărăcie.
Banii au fost dirijați de MRU preponderent către judeţele conduse de PDL şi către zonele cu importanţă electorală pentru UDMR. De exemplu, Harghita și Covasna au primit sume mult mai mari decât sumele pe care le produceau, iar Clujul și Constanța au fost lăsate să se descurce cu mai nimic. La fel și Gorjul, a fost lăsat cu mâna întinsă.
În consecință, deputatul de Gorj Victor Ponta a depus o plângere penală.
“ Potrivit legii nr. 500/2002 (art. 30 alin. 2), fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se repartizează prin hotărâri ale Guvernului, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar. M-a interesat în primul rând Gorjul, deoarece este județul ai cărui locuitori m-au votat și în 2004, și în 2008, cu o majoritate absolută, să îi reprezint în Parlamentul României.(…) Premierul Ungureanu a capitulat rușinos după o săptămână, încercând însă în stil securist să bage și șopârla că banii sunt dați indiferent de culoarea politică și doar pe criterii foarte transparente. Acum, dacă citiți lista, criteriul e chiar foarte, foarte transparent – Mită și Sprijin pentru clientela politică a PDL”, transmitea Ponta.
Pe de altă parte, Elena Udrea spunea, într-un război cu MRU purtat pe bloguri, că premierul a avut o atitudine neloială și că a uitat cine l-a propulsat în carieră.
”Şi dumneavoastră aţi fost, ca mulţi alţii, creaţia politică a lui Traian Băsescu, care v-a numit în toate funcţiile pe care le-aţi ocupat: de la cea de ministru şi apoi de şef SIE, până la cea de prim-ministru. Acest lucru nu v-a împiedicat să vă deziceţi de Preşedinte şi să îl atacaţi ori de câte ori vreun consultant v-a spus că asocierea cu Traian Băsescu nu mai este profitabilă. Din cauza aroganţei de care aţi dat dovadă în 2012, PDL a pierdut guvernarea, lucru care nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă Emil Boc rămânea Premier”, i-a transmis Elena Udrea lui MRU într-o lungă scrisoare.
Fostul ministru al Turismului a dezvăluit și faptul că fostul șef SIE se visa președinte al României.
”Aceeaşi aroganţă deja caracteristică reprezintă unul dintre motivele pentru care formaţiunile din Opoziţie sunt atât de divizate – nu sunteţi dumneavoastră cel care a condiţionat de fiecare dată un proiect unionist de desemnarea ca şi candidat la prezidențiale?”, a mai scris Udrea.
Ungureanu a transmis că a fost un premier de sacrificiu și că scurtul mandat i-a scos fire albe.
”Am devenit Prim-Ministru într-un moment dramatic, în care PDL era în derută şi întreaga guvernare tremura din toate încheieturile. Am fost un premier de sacrificiu mai degrabă şi mi-am asumat situaţia fără să mă eschivez. După cum vedeţi, nu am primit posturi călduţe prin insule exotice, pentru care ar fi trebuit să rămân dator pe viaţă lui Traian Băsescu”, i-a transmis Ungureanu fostei blonde de la Cotroceni.
Și totuși, nu mandatul de premier îl va duce pe Mihai Răzvan Ungureanu în filele interesante ale istoriei, ci mandatele de ministru de Externe și cele de șef al SIE – unul în mandatele lui Băsescu, altul în mandatul lui Iohannis.
Cele mai cutremurătoare afirmații făcute despre MRU vin din gura locotenent-colonelului Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtător de cuvânt al SRI. Ofițerul le-a spus înainte ca istoricul să ajungă premier.
”Mihai Răzvan Ungureanu a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?”, a spus fostul purtător de cuvânt al SRI într-o emisiune tv.
În aceeaşi emisiune, Nicolae Ulieru a mai spus că MRU a avut o implicaţie şi în Cazul Hayssam. Ungureanu a intervenit pentru ca un avocat „exponent al unui grup israelian de lobby, să aibă acces de trei ori la Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să îi dea aprobare”!, a spus fostul purtător de cuvânt al SRI.
Mihai Răzvan Ungureanu era ministru de Externe atunci când trei jurnaliști români au fost răpiți în Irak. Acesta a ascuns presei informații despre incident și făcea apel constant la „răbdare și maturitate”.
A demisionat din funcţia de şef al diplomaţiei pe 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a cerut să-şi prezinte demisia, în urma situaţiei create după reţinerea a doi muncitori români în Irak.
La acel moment, premierul Tăriceanu l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu că l-a informat doar pe şeful statului în legătură cu acest caz, nu şi Guvernul.
În opinia lui Nicolae Ulieru, există indicii clare care „nu fac decât să confirme apartenența lui Ungureanu la un serviciu străin”.
O teorie întărită de descoperirea jurnaliștilor legată de soția sa. Daniela Ungureanu, de profesie medic anestezist, încasa anual 84.000 euro de la OMV Viena în perioada 2009-2012, deci în anii în care a deținut primul mandat de șef al SIE. O incompatibilitate majoră pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe, cu atât mai mult cu cât existau relații contractuale între firma străină și statul român.
De asemenea, Daniela Ungureanu lucra în același timp și la Spitalul Clinic Fundeni. Cotidianul mai scrie că Daniela Ungureanu a deținut și funcția de administrator al firmei PETROMED SOLUTIONS SRL, în noiembrie 2007, care este subsidiară a grupului OMV PETROM.
Fostul premier a ales să se angajeze la o Universitate din Viena și să-și consolideze funcțiile pe care le are de mai mulți ani, tot la Viena, ca emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est și coordonator-adjunct al inițiativei de Cooperare Sud – Est Europeană (SECI). Singurul copil al familiei s-a născut acolo și mai multe surse au declarat presei că eforturile lui Ungureanu de a-și reîncepe viața pe pământ austriac au părut ca o fugă din România.
În 2016, MRU intră în conflict cu procurorul-şef DNA. SIE nu mai trimite nicio notă informativă către procurorii anticorupție.
”Potrivit legii, un Serviciu de Informații este obligat să ne sesizeze despre acea faptă. DNA și SIE trebuie să respecte legea atunci când vbim de infracțiuni de corupție”, spunea Kovesi.
Mihai Răzvan Ungureanu și-a dat demisia din funcția de director al SIE în același an, invocând motive de sănătate. S-a retras din viața publică până în 2019, când a avut un schimb de mesaje pe rețelele sociale cu Crin Antonescu legate de posibila candidatură a acestuia la alegerile pentru Parlamentul European.
”Crin Antonescu, de ce nu îți vezi de ale tale? De ce vrei să fii europarlamentar? Ce meserie ai?”, i-a scris MRU, apoi s-a retras iar într-un con de umbră.
Locale
O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România. Proiectul vizează 25,63 kilometri din DJ102I și va deschide o nouă legătură rutieră între județele Prahova și Brașov, pe un traseu care poate prelua o parte din traficul concentrat în prezent pe Valea Prahovei.
Lucrările au început în septembrie 2025, iar în vara anului 2026 stadiul fizic depășise pragul de 20%. Pentru Construcții Erbașu, proiectul reprezintă atât o extindere a portofoliului de infrastructură rutieră, cât și o demonstrație a capacității de a lucra într-un relief dificil, la altitudini care ajung până la 1.285 de metri.
Odată finalizat, sectorul Valea Doftanei-Brădet va face parte dintr-o rută care continuă prin DN1A către Săcele și Brașov. Astfel, șoferii care circulă între sudul și centrul țării vor avea la dispoziție o alternativă la traseul clasic prin Comarnic, Sinaia, Bușteni și Predeal.
Un proiect așteptat într-o zonă dependentă de DN1
Traficul de pe DN1, în special între Comarnic și Brașov, reprezintă de ani întregi una dintre cele mai mari probleme de mobilitate din România. În weekenduri și în perioadele aglomerate, deplasarea pe Valea Prahovei este afectată frecvent de coloane și timpi de așteptare ridicați, fiind de ordinul orelor ocazional.
Modernizarea DJ102I nu va avea capacitatea unei autostrăzi și nu va elimina singură blocajele de pe DN1, dar va crea însă o rută suplimentară între Prahova și Brașov, capabilă să distribuie mai bine traficul și să ofere o opțiune pentru șoferii care se deplasează între cele două județe.
Traseul pornește din Valea Doftanei, traversează zona montană și ajunge la Brădet, în județul Brașov. De aici, legătura cu Săcele și Brașov este asigurată prin DN1A. La capătul prahovean, drumul se conectează cu rețeaua care coboară prin Valea Doftanei spre Câmpina.
25 de kilometri de drum montan și 14 poduri
Complexitatea lucrării este determinată în primul rând de relief. Sectorul de 25,63 kilometri traversează o zonă montană în care traseul, diferențele de nivel, cursurile de apă și stabilitatea versanților impun lucrări care depășesc cu mult simpla asfaltare a unui drum existent.
Proiectul include aproximativ 13 kilometri de ziduri de sprijin, 14 poduri, 72 de podețe transversale, peste nouă kilometri de parapete de protecție și 13 parcări de scurtă durată. Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, consolidarea terenului și amenajarea acceselor.
Componentele menționate arată dimensiunea reală a proiectului. Într-o zonă montană, durabilitatea drumului depinde de stabilizarea versanților, controlul apelor și protejarea infrastructurii în fața fenomenelor meteo, nu doar de structura carosabilului. Pentru Construcții Erbașu, execuția presupune coordonarea simultană a terasamentelor, consolidărilor, lucrărilor hidrotehnice și structurilor rutiere pe mai multe fronturi. Accesul utilajelor și aprovizionarea trebuie organizate de-a lungul unui traseu îngust, cu spații limitate pentru desfășurarea operațiunilor.
Construcții Erbașu a depășit pragul de 20%
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în martie 2023, însă începerea lucrărilor a depins de finalizarea etapelor de proiectare, avizare și pregătire a amplasamentului. Organizarea de șantier a început în august 2025, în zona Brădet-Săcele, iar lucrările efective au fost demarate în luna septembrie.
În iulie 2026, Construcții Erbașu anunța depășirea unui stadiu fizic de 20%. Echipele lucrau la terasamente, consolidări, podețe și poduri, precum și la pregătirea sectoarelor pe care urmează să fie realizată structura rutieră.
Progresul obținut în primul an de execuție este relevant în raport cu dificultatea terenului. În cazul unui drum montan, avansul nu se măsoară doar în kilometri asfaltați. O parte importantă a lucrărilor este concentrată sub nivelul viitorului carosabil sau în afara acestuia: fundații, drenaje, podețe, ziduri de sprijin și intervenții asupra versanților.
De la construcții civile la infrastructură rutieră majoră
Proiectul de pe Valea Doftanei se înscrie într-o etapă de extindere a Construcții Erbașu către infrastructura de transport. Compania, cunoscută pentru proiecte medicale, educaționale, sportive și urbane de mare anvergură, și-a consolidat în ultimii ani capacitatea de a executa lucrări rutiere complexe.
În paralel cu modernizarea DJ102I, Construcții Erbașu lucrează la sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, primul contract de autostradă din portofoliul companiei. Cele două proiecte au condiții diferite, dar confirmă aceeași direcție de dezvoltare care implică utilizarea resurselor proprii, a echipelor specializate și a capacităților de producție pentru investiții majore de transport.
Pe Valea Doftanei, dificultatea vine din relieful montan și din numărul mare de lucrări de consolidare și traversare. Capacitatea de a coordona aceste intervenții pe un traseu de peste 25 de kilometri consolidează poziția Construcții Erbașu în rândul antreprenorilor români care pot prelua proiecte rutiere cu cerințe tehnice ridicate.
Valoarea totală actualizată a investiției a fost estimată la aproximativ 431,5 milioane de lei. Beneficiarul este Compania Națională de Investiții, iar proiectul este realizat în parteneriat cu autoritățile județene din Prahova și Brașov.
O investiție care poate schimba mobilitatea și dezvoltarea regiunii
Efectele modernizării DJ102I vor fi resimțite atât la nivel regional, cât și local. Legătura dintre Valea Doftanei și Brădet poate oferi o nouă opțiune de deplasare între Prahova și Brașov, reducând dependența de un singur coridor rutier.
Valea Doftanei are un potențial turistic important, însă accesibilitatea rămâne una dintre limitele dezvoltării sale. O conexiune modernă către Brașov poate atrage noi investiții, poate susține turismul și poate integra mai bine comunitățile montane în circuitul economic regional.
Finalizarea a fost estimată, în funcție de ritmul lucrărilor și de finanțare, pentru perioada 2027-2028. Până atunci, Construcții Erbașu are de executat una dintre cele mai complexe intervenții rutiere din portofoliul său care presupune transformarea unui traseu montan dificil într-o legătură funcțională între două județe.
Locale
Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții
Sursa foto: pexels.com
Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum trebuie. În oglindă, genunchii par prea sus sau panoul prea lat, iar reglajul pe care tocmai l-ai făcut nu mai pare sigur. La început, chiar și o cataramă mică pare să schimbe tot.
Litera M oferă un reper util, dar multe explicații se opresc la forma picioarelor. Poziția nu poate fi judecată separat de susținerea spatelui, felul în care stă capul și, mai ales, respirația. Niciun sistem declarat ergonomic nu se potrivește automat oricărui bebeluș sau fiecărei etape.
Contează ca materialul să sprijine coapsele fără să forțeze deschiderea șoldurilor, iar fața copilului să rămână vizibilă. Câteva verificări simple te ajută să observi potrivirea și să știi când să oprești purtarea.
Litera M arată doar o parte din potrivire
Forma picioarelor e un indiciu; restul corpului îți arată cum stă bebelușul în sistem. În poziția în M, genunchii sunt îndoiți și, de regulă, puțin mai sus decât șezutul, iar materialul susține coapsele până în dreptul genunchilor. Șoldurile se depărtează natural, fără să fie împinse cu forța.
Privește și trunchiul. La un bebeluș mic, spatele poate avea o curbă ușoară spre exterior, fără să fie apăsat într-o poziție rigidă. În oglindă, uneori pare altfel. Contează ca bebelușul să fie susținut, nu ca fotografia să arate ca un desen.
Un nou-născut care își ține încă genunchii aproape de abdomen poate părea diferit de copilul mai mare din fotografiile de pe internet, iar asta nu înseamnă că trebuie să-i deschizi picioarele până obții un M perfect, fiindcă trupul copilului dictează câtă flexie îi este confortabilă. Nu forța. M-ul nu e riglă.
Institutul Internațional pentru Displazia de Șold descrie poziția recomandată prin coapse susținute, șolduri și genunchi îndoiți, cu genunchii puțin mai sus decât șezutul. Recomandarea privește modul de susținere; nu promite că purtarea previne sau tratează displazia de șold.
Când verifici poziția, urmărește împreună câteva repere:
- coapsele sunt susținute până în dreptul genunchilor;
- genunchii sunt îndoiți și stau puțin mai sus decât șezutul;
- șoldurile se depărtează atât cât permite corpul copilului.
Unii bebeluși își țin picioarele mai strâns, alții le deschid mai ușor. Dacă pare că îl doare sau observi o asimetrie care te îngrijorează, scoate-l cu grijă din sistem și cere sfatul unui medic.
Panoul trebuie să urmeze corpul copilului
Centura și lățimea panoului schimbă locul în care se așază copilul. Strângerea tuturor curelelor nu repară o bază prea lată; potrivirea începe de la centură și de la sprijinul coapselor.
Înainte să strângi orice curea, fixează centura în locul indicat pentru vârsta și mărimea copilului, așază-l cu abdomenul spre tine și sprijină-i spatele cu mâna, ca să nu alunece în jos când închizi cataramele laterale. Pe rând. Verifică apoi dacă panoul susține coapsele fără să apese în spatele genunchilor.
Dacă alegi un marsupiu ergonomic Manduca XT, consultă indicațiile producătorului pentru reglarea bazei și a panoului. Un model cu mai multe setări tot trebuie potrivit după lungimea copilului din momentul purtării. Și aici e ușor să te încurci.
La un bebeluș de o lună și 5 kg, reglajul pentru nou-născut lăsa totuși prea mult spațiu într-o versiune mai veche de sistem folosită de un părinte; acesta spunea că, atunci când strângea curelele laterale, spatele copilului nu mai păstra curbura dorită. E o experiență legată de un singur model, nu o regulă pentru toate sistemele. (@Ocudavidimvideooo, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).
În altă experiență, un părinte aprecia că putea prelua ușor purtarea după un prieten și că sistemul îi susținea spatele când mergea la cumpărături. Experiența arată și o diferență practică: fiecare adult trebuie să-și potrivească bretelele pentru propriul corp, nu să preia pur și simplu reglajele celuilalt. (@quoctrung6106, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).
În oglindă, caută aceste semne:
- centura stă fixă și nu alunecă;
- panoul susține coapsele până în zona genunchilor, fără să apese pe gambe;
- genunchii rămân îndoiți, fără să fie împinși spre lateral;
- bretelele sunt reglate egal, iar copilul nu se lasă într-o parte.
Mai strâns nu înseamnă automat mai potrivit. Dacă nu poți obține simultan susținerea coapselor și o poziție confortabilă a spatelui, oprește-te și cere ajutor pentru reglaj.
Fața vizibilă contează mai mult decât un M perfect
O poziție frumoasă a picioarelor nu ajută dacă fața copilului este acoperită sau bărbia îi cade spre piept. Când îl porți, urmărește să stea vertical și suficient de aproape încât să-i poți săruta creștetul fără să te apleci mult. Nasul și gura trebuie să rămână libere.
Mai ales la un nou-născut, care nu își ține încă singur capul, o glugă prinsă prea strâns ori o poziție lăsată să alunece poate apropia bărbia de piept și poate ascunde fața, chiar dacă sistemul părea bine strâns când l-ai pus. Fața la vedere. Bărbia liberă.
NHS recomandă ca bebelușul să fie ținut strâns, vizibil, aproape de adult, cu bărbia departe de piept și spatele susținut. Verifică aceste lucruri și după ce te așezi sau te ridici. Corpul se poate deplasa în sistem, chiar dacă la început totul părea în regulă.
La fiecare verificare, uită-te la:
- fața copilului, care trebuie să rămână vizibilă;
- bărbie, care nu trebuie să stea lipită de piept;
- nas și gură, care nu trebuie acoperite de material;
- spate și trunchi, care trebuie să rămână susținute.
Dacă bebelușul trebuie hrănit, scoate-l mai întâi din sistem și așază-l într-o poziție potrivită pentru masă. Nu încerca să-l hrănești în timp ce este purtat. După ce îl pui la loc, verifică din nou fața și postura capului; reglajul de dinainte poate să nu mai fie potrivit.
Potrivirea se verifică de fiecare dată
Un reglaj bun la plecare nu rămâne automat bun după ce scoți copilul și îl așezi din nou, schimbi poziția sau îi pasezi sistemul altui adult. Verificarea se repetă înainte de ieșire și după fiecare ajustare. Începe cu manualul. Nu te grăbi.
Poți începe lângă o oglindă, dar după ce copilul e așezat, verifică și cu mâna dacă materialul stă neted sub coapse, apoi uită-te din nou la față, fiindcă unghiul din oglindă nu arată întotdeauna dacă bărbia cade spre piept.
De exemplu, înainte să ieși din casă, fixează centura, așază copilul cu abdomenul spre tine și închide bretelele ținându-i spatele sprijinit. Privește-l din față și din profil. Dacă panoul ajunge prea sus, acoperă fața sau apasă în spatele genunchilor, oprește-te și schimbă reglajul conform manualului.
Înainte să pleci, verifică:
- dacă bretelele și centura sunt bine prinse;
- dacă bebelușul stă aproape de corpul tău și nu alunecă;
- dacă panoul sprijină coapsele fără să apese pe genunchi;
- dacă fața este vizibilă și bărbia nu cade spre piept;
- dacă poți verifica respirația fără să schimbi poziția copilului.
Plânsul, singur, nu arată întotdeauna că sistemul este reglat greșit. Copilului îi poate fi foame, somn sau pur și simplu poate să nu-i placă momentul. Uită-te la potrivire și la semnele de presiune; dacă pare că îl doare, scoate-l din sistem și verifică înainte să încerci din nou.
Dacă bebelușul a fost prematur, are o problemă cunoscută la șolduri sau dificultăți de respirație ori de tonus muscular, cere sfatul medicului înainte să alegi modul de purtare. Pentru o potrivire pe care nu reușești să o obții acasă, un specialist în purtare poate verifica reglajul împreună cu tine.
Un semn util al potrivirii este cât de ușor poți reface reglajul după o schimbare: copilul crește, alt adult îl poartă sau îl scoți și îl așezi din nou. Corpul lui îți oferă repere mai utile decât o fotografie standard, iar respirația rămâne prioritară chiar când picioarele par așezate perfect. Dacă nu poți păstra susținerea și libertatea respirației, oprește purtarea și cere ajutor. Nu e un test de pricepere. E o rutină atentă, repetată.
Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @Ocudavidimvideooo, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.
– YouTube, @quoctrung6106, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.
Locale
Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice
Sursa foto: all-audio.ro
O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă ochelarii, alunecă la mers ori te izolează de colegi. Un utilizator a povestit că niște căști intraauriculare îi fuseseră comode, dar un model cu cupe îi apăsa brațele ochelarilor și devenise greu de folosit (@chiks7306, YouTube, [Ghid de cumpărare a căștilor], 2025).
Ghidurile de cumpărare compară tipurile de căști, autonomia, izolarea fonică și funcțiile. Pentru rutina ta, însă, contează și traseul, orele petrecute la birou sau momentele când vrei să auzi ce se întâmplă în jur.
Felul în care alegi căștile potrivite pentru stilul de viață zilnic pornește de la locurile și activitățile în care le porți. Forma și funcțiile vin după.
Începe cu programul tău real, nu cu lista de funcții
Începe cu traseul. Nu cu lista. Gândește-te când pui căștile, cât timp le porți fără pauză și dacă treci des dintr-un spațiu liniștit într-unul aglomerat. Dacă ieși dimineața cu ele, lucrezi apoi la birou și le pui iar pe drumul spre casă, uită-te la schimbările dintre aceste momente, fiindcă o singură funcție nu se potrivește la fel peste tot în rutina ta.
Notează ce contează cel mai mult în locurile unde le folosești:
– în transportul public, izolarea fonică și fixarea pot conta mai mult;
– la birou, presiunea după câteva ore și claritatea microfonului pot cântări mai mult decât accentul pe bas;
– la plimbare, să auzi sunetele din jur poate fi o prioritate;
– la sală, verifică fixarea la mișcare și rezistența la transpirație în descrierea modelului;
– pentru cursuri sau jocuri, ține cont de microfon, stabilitatea conexiunii și întârzierea sunetului.
Autonomia merită verificată în raport cu programul tău, nu cu o zi ideală în care nu uiți niciodată să încarci nimic. La unele modele, cifra totală include încărcările oferite de carcasă; verifică dacă descrierea se referă la o singură încărcare sau la folosirea căștilor împreună cu carcasa. Dacă le folosești doar pe drum, contează și cât de ușor le iei cu tine.
Forma căștilor se simte înaintea sunetului
Ochelarii schimbă proba. Presiunea se simte. Nu întotdeauna imediat. Căștile care par confortabile când stai nemișcat pot deveni deranjante după ce te deplasezi, vorbești sau le porți o perioadă mai lungă. O pereche ușoară poate totuși să apese într-un singur punct, iar una mai grea să se simtă mai comodă dacă pernițele distribuie contactul diferit și nu împing brațele ramei spre tâmple după câteva ore de purtare, în care vorbești și te miști.
Fiecare formă vine cu propriul compromis.
Cu ochelarii pe tine, probează căștile exact așa cum le-ai purta în mod obișnuit. Mișcă ușor capul și vezi dacă se deplasează. La cele intraauriculare, verifică dacă se fixează fără să simți că trebuie să le împingi mereu la loc. La modelele cu cupe, fii atent la punctele de presiune de lângă tâmple. Aici, un detaliu mic se poate face simțit după o zi de lucru.
Dacă nu poți să le probezi înainte de cumpărare, citește cu atenție descrierea formei și condițiile de retur. Greutatea, materialul pernițelor și felul în care se așază pe ureche pot orienta alegerea, dar nu prezic perfect cum se vor simți după câteva ore. Tocmai de aceea, experiența altei persoane te ajută să formulezi întrebări; nu îți spune singură ce pereche să cumperi.
Izolarea nu se potrivește tuturor momentelor
Anularea activă a zgomotului și designul cu urechea liberă se potrivesc unor momente diferite. În metrou, reducerea sunetelor constante de fond poate fi binevenită; la birou, unde colegii îți vorbesc des, aceeași izolare te poate face să scoți căștile de fiecare dată. Depinde de loc. Nu e o regulă.
Înainte să alegi, gândește-te la compromisurile fiecărui context:
– pentru tren sau autobuz, poți căuta izolare mai bună, mai ales dacă zgomotul constant te deranjează;
– pentru plimbări, căștile cu urechea liberă îți pot permite să auzi mai ușor sunetele din jur;
– la un birou comun, contează cât de des vorbești cu oamenii din apropiere;
– într-o încăpere gălăgioasă, sunetul din căștile fără dopuri se poate pierde mai ușor în zgomot.
Nici căștile cu urechea liberă nu te scutesc de atenție când traversezi sau mergi prin zone aglomerate. Ele schimbă cât de mult auzi din jur, nu înlocuiesc grija față de trafic și de oamenii din apropiere. Într-o zi cu multe drumuri pe jos, poate fi un compromis pe placul tău; într-un autobuz zgomotos, s-ar putea să preferi mai multă izolare.
Dacă vrei să explorezi această categorie, castile Bose Ultra Open Earbuds Lunar Blue sunt listate pe all-audio.ro, distribuitorul autorizat Bose în România. Modelul are un design cu urechea liberă și poate interesa dacă preferi să nu introduci căștile în canalul urechii și vrei să auzi mai ușor sunetele din jur. Pentru un drum zgomotos, alegerea s-ar putea să fie alta.
Căștile potrivite nu sunt neapărat cele cu cele mai multe funcții, ci cele pe care poți să le porți fără să te gândești constant la presiune, izolare sau încărcare. Iar confortul nu arată la fel în autobuz și la birou: o funcție plăcută într-un loc poate deveni stânjenitoare în altul. Înainte să alegi, gândește-te la momentul zilei în care le porți cel mai des și probează-le cu ochelarii, dacă îi folosești.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @chiks7306, [Ghid de cumpărare a căștilor](https://www.youtube.com/watch?v=2X6XNuFXnjU), 2025.
-
acum 6 daysMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCe factori influențează prețul unei nacele de închiriat?
-
Economieacum 5 daysCe modificări poți face la un proiect de casă după obținerea autorizației de construire?
-
Sportacum 4 daysPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysRinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysTâmplăria și aerul din casă – ce respiri când ferestrele sunt de calitate
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysCâte zile de concediu poate avea un angajat într-un an?
-
acum 4 daysHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România



