Procurorii DNA Timișoara au reținut două persoane acuzate că ar fi vrut să-i dea mită unui polițist de frontieră pentru a-i lăsa să introducă ilegal în țară migranți, potrivit unui comunicat de presă.

Mai precis, procurorii susțin că cei doi inculpați s-ar fi întâlnit cu agentul de poliție și, în schimbul a 10.000 euro pe săptămână, i-ar fi cerut polițistului să nu își îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu și să permită intrarea mai multor migranți în țară. Inculpații i-ar fi promis agentului de poliție că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condițiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp, susțin procurorii.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 noiembrie 2021, a doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

De interes:  Două femei au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident de circulaţie

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul zilei de 14 noiembrie 2021, cei doi inculpați s-ar fi întâlnit cu un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, ocazie cu care, unul dintre inculpați, în schimbul unor sume de bani (10.000 euro pe săptămână), i-ar fi cerut polițistului să nu își îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu și să permită intrarea mai multor migranți în țară.

Concret, inculpatul i-ar fi promis agentului de poliție că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condițiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 15 noiembrie 2021, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De interes:  Cod portocaliu de caniculă pentru mai multe județe din vestul țării

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.