Statele Unite ar fi transmis Ucrainei că eventualele garanții de securitate vor fi acordate doar dacă Kievul acceptă, în cadrul unui acord de pace cu Rusia,...
Cuprins: Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au urcat cu 7,6% în decembrie, a şasea lună de creştere consecutivă, în timp ce România şi Bulgaria au...
Reprezentanți ai agenției de rating Fitch urmează să aibă marți întâlniri cu autoritățile române. Aceștia vor fi primiți la ora 8:00, la Palatul Victoria, de premierul...
Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European a aprobat descărcarea de gestiune pentru bugetele agențiilor Uniunii Europene aferente exercițiului financiar 2024. Europarlamentarul Gheorghe Falcă...
După ce inițial a fost internat la psihiatrie și scos apoi de mamă pe semnătură, acum, băiatul de 13 ani, a fost pus sub supraveghere specializată...
Cuprins: Fostul ministru și actual deputat Dan Vîlceanu așteaptă, marți, hotărârea magistraților în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte, printre care și ultraj....
Guvernul a prezentat, luni, proiectele care vor beneficia de finanțare prin programul european de apărare SAFE. Prin acest program, România are la dispoziție peste 16 miliarde...
Cuprins: Discuțiile din coaliția de guvernare și din conducerea PNL au fost dominate de situația financiară a Bucureștiului, după ce primarul general, Ciprian Ciucu, a avertizat...
Formaţia Rapid Bucureşti a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa UTA Arad, în etapa a 23-a a Superligii, potrivit Realitatea Sportivă. Moruțan...
Indicele care ghidează protocolul „căldură extremă” a atins maximum marţi la Openul Australiei, dar fără consecinţe asupra programării sferturilor de finală, care se joacă sub acoperişul...