Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial
Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal Marketing Research privind nivelul de pregătire al companiilor și percepțiile angajaților în contextul Directivei europene privind transparența salarială. Datele relevă un decalaj semnificativ între cele două părți: angajatorii și angajații percep diferit transparența, echitatea și comunicarea salarială, chiar dacă ambele tabere sunt familiarizate cu schimbările legislative care urmează.
România intră în era transparenței salariale cu un deficit de încredere între angajați și angajatori
Chiar dacă directiva nu și-a produs încă efectele, potrivit studiului, 76% dintre angajatori recunosc existența unor diferențe salariale între persoane aflate pe roluri comparabile și le explică prin factori precum performanța, experiența profesională sau negocierea individuală. În același timp, 59% dintre angajați consideră că există diferențe salariale nejustificate și doar 27% declară că au un nivel ridicat de încredere în echitatea sistemului salarial.
Datele sugerează că principala provocare pentru companii nu este existența diferențelor salariale în sine, ci capacitatea de a le explica și justifica într-un mod clar și credibil.
Companiile cunosc Directiva europeană, dar puține se consideră pregătite pentru implementare
Majoritatea angajaților și angajatorilor sunt familiarizați cu Directiva privind transparența salarială. 72% dintre angajați au auzit deja de noile prevederi europene, iar 8 din 10 spun că ar fi mai predispuși să aplice la companii care afișează salariul și pachetul de beneficii extrasalariale complet în anunțurile de recrutare.
În rândul angajatorilor, 52% declară că au un nivel mediu sau ridicat de familiarizare cu Directiva. Cu toate acestea, doar 19% consideră că mediul de afaceri din România este pregătit pentru implementarea acesteia.
„Directiva privind transparența salarială reprezintă una dintre cele mai importante schimbări care vor influența relația dintre angajatori și angajați în următorii ani. Dincolo de obligațiile de conformare, vorbim despre o transformare profundă a modului în care organizațiile construiesc încredere și explică deciziile legate de remunerare. Abordăm activ acest subiect, aducând la aceeași masă specialiști în resurse umane, experți în legislația muncii și lideri de business, prin webinarii, sesiuni de informare și inițiative dedicate mediului de afaceri. Studiul realizat împreună cu Reveal Marketing Research reprezintă un nou pas în acest demers și oferă o imagine clară asupra nivelului actual de pregătire a pieței din România, precum și asupra provocărilor pe care organizațiile trebuie să le gestioneze în perioada următoare.”, a declarat Elena Pap, CEO Eurasia Upcoop Group și CEO Up România.
Angajații cer mai multă transparență decât cred companiile că oferă
Percepția asupra transparenței salariale diferă semnificativ între cele două categorii analizate. În timp ce 96% dintre angajatori declară că își comunică politicile salariale cel puțin parțial și 43% consideră că o fac în mod transparent, doar jumătate dintre angajați percep angajatorul ca fiind transparent în privința remunerării.
Mai mult, doar 49% dintre angajați consideră că regulile și criteriile de stabilire a salariilor sunt clare, iar 33% declară că nu au acces la niciuna dintre informațiile salariale evaluate – interval salarial, criterii de performanță, grile sau politici de creștere. Lipsa accesului este mai accentuată în rândul angajaților entry-level (48%) și în IMM-uri (39%).
Transparența salarială scoate la suprafață o problemă profundă: lipsa standardizării proceselor de salarizare
Rezultatele studiului arată că multe organizații se află încă într-o etapă de construcție a infrastructurii necesare pentru implementarea transparenței salariale. Doar 30% dintre angajatori declară că au procese de salarizare bine standardizate, 33% au grile salariale complete, iar numai 21% au politici salariale complet formalizate.
Costurile, complexitatea sistemelor de compensare și gestionarea reacțiilor angajaților sunt principalele provocări asociate implementării Directivei, resimțite mai intens de companiile mari, cu peste 250 de angajați, și de multinaționale, unde toate barierele analizate sunt menționate semnificativ mai frecvent decât media.
Principalele priorități ale angajatorilor pentru următoarele 12 luni vizează revizuirea pachetelor de beneficii (43%), definirea grilelor salariale (31%) și pregătirea managerilor (31%), semn că organizațiile se concentrează pe consolidarea fundamentelor necesare înainte de a putea comunica transparent.
Angajații văd transparența salarială ca pe un plus de încredere, angajatorii o privesc prin prisma riscurilor
Cifrele spun totul: 41% dintre angajați susțin că ar accepta un salariu ușor mai mic la o companie percepută ca transparentă, disponibilitatea fiind mai ridicată în rândul angajaților mid-level (53%) și din multinaționale (47%). Aproape 80% ar aplica mai degrabă la un angajator care afișează salariul în anunțuri, iar 43% spun că transparența le-ar crește direct încrederea în companie.
De cealaltă parte, doar 21% dintre angajatori văd în transparența salarială un avantaj major de employer branding, deși recunosc efectele pozitive pe care aceasta le-ar putea avea asupra atractivității și recrutării. Principalele riscuri percepute rămân apariția nemulțumirilor (49%) și a conflictelor interne (42%), îngrijorări mai accentuate în companiile mari.
Beneficiile extrasalariale susțin percepția de echitate, completând o remunerație considerată corectă
33% dintre angajați consideră că beneficiile contribuie mult sau foarte mult la percepția unui salariu corect, procentul urcând la 43% în rândul managementului. Cele mai importante beneficii rămân tichetele de masă (54%), iar 64% dintre respondenți apreciază că beneficiile le sunt comunicate transparent.
Echitatea salarială există pe agenda companiilor, însă procesele sunt încă neuniforme
Companiile declară că utilizează diverse mecanisme pentru gestionarea diferențelor de remunerare. Cea mai frecventă abordare este alinierea treptată a salariilor în timp (36%), strategie adoptată în special de organizațiile mari, cu peste 250 de angajați (53%) și de multinaționale (49%). Cu toate acestea, aproape un sfert dintre angajatori (22%) afirmă că organizația lor nu are încă o abordare clară pentru gestionarea acestor diferențe.
Studiul arată că analiza diferențelor salariale de gen este prezentă în majoritatea organizațiilor, însă de cele mai multe ori este realizată ocazional (45%), în timp ce monitorizarea constantă rămâne limitată la doar 16% dintre respondenți. Atunci când sunt identificate diferențe salariale de gen, 73% dintre companii declară că iau cel puțin parțial măsuri pentru corectarea acestora, procesele fiind mai mature în cazul multinaționalelor.
În același timp, rezultatele evidențiază lipsa unor practici unitare în ceea ce privește salarizarea angajaților care revin din concediul de maternitate. Cea mai frecventă abordare este ajustarea parțială a salariului (30%), în timp ce doar 15% dintre organizații declară că aliniază remunerația la nivelul pieței sau al echipei după revenirea din concediu. Datele sugerează că această zonă rămâne una dintre oportunitățile importante pentru consolidarea echității salariale în organizațiile din România.
Studiul privind transparența salarială a fost realizat de Reveal Marketing Research pentru Up România în luna mai 2026, pe un eșantion de 1.200 de respondenți din mediul urban, dintre care 800 de angajați și 400 de reprezentanți ai angajatorilor (specialiști HR, manageri și antreprenori). Datele au fost colectate online, prin interviuri auto-administrate (CAWI), iar durata medie de completare a chestionarului a fost de 15–20 de minute.
Articol preluat din StiriCompanii.ro
Ce trebuie sa stii
Bugetul familiei si programarile la dentist
In multe familii, cheltuielile mari se discuta la masa de duminica. Vacanta de vara, rata la masina, hainele de iarna pentru copii. Vizitele la dentist intra rar pe aceasta lista, desi apar in fiecare an. De obicei sunt tratate ca o surpriza, chiar daca nimeni nu e cu adevarat surprins cand vine momentul.
O parte dintre oameni prefera sa se uite din timp la costuri, ca sa nu ia decizii in graba. Paginile cu preturi stomatologie publicate de cabinete sunt un punct de pornire comod pentru asa ceva. Dau o idee generala despre sumele implicate, fara sa inlocuiasca discutia de la fata locului, unde fiecare situatie se vede altfel.
Un buget de familie nu are nevoie de tabele complicate. Are nevoie de o rubrica separata, de putina rabdare si de obiceiul de a fi revazut din cand in cand. Restul vine din mers, pe masura ce familia se obisnuieste cu el.
O rubrica separata in bugetul anual
Cheltuielile neregulate sunt cele care pot strica planurile. Nu vin lunar, asa ca sunt usor de uitat pana in ziua in care apar. Cine are de luat o decizie mai mare cauta adesea informatii despre un implant Straumann pret si incearca sa inteleaga ce inseamna o astfel de suma pentru bugetul casei, privit pe un an intreg.
Solutia la care ajung multe familii este destul de simpla. O suma mica, pusa deoparte in fiecare luna, intr-un cont separat sau chiar intr-un plic. Cand vine momentul unei programari, banii exista deja. In rubrica aceasta intra de obicei cateva categorii clare:
- programarile obisnuite ale fiecarui membru al familiei
- vizitele copiilor, care au propriul calendar
- deciziile mai mari, discutate din timp
- drumurile si parcarea, cand cabinetul e mai departe
- o mica rezerva pentru situatii neprevazute
Rezerva are rolul ei, chiar daca pare un detaliu. Planurile de familie se schimba des, iar o suma pastrata deoparte face ca o programare neasteptata sa nu mai para o problema. Multi o completeaza treptat, fara presiune, in lunile mai linistite, cand nu sunt sarbatori, vacante sau inceput de an scolar.
Calendarul programarilor pentru copii
Copiii au propriul lor ritm, iar programarile lor se leaga de scoala, de cercuri si de vacante. Parintii care locuiesc sau lucreaza in zona centrala a orasului cauta uneori stomatologie copii Sector 1, ca sa poata ajunge usor intre doua activitati. O distanta mica schimba mult felul in care arata o dupa-amiaza obisnuita.
Costurile pentru copii merita trecute separat in buget. Asa se vede mai clar ce ramane pentru adulti si nu se amesteca prioritatile. Multi parinti urmeaza cativa pasi simpli la inceputul anului, intr-o seara in care casa e linistita:
- noteaza in calendar vacantele si perioadele aglomerate
- aleg cateva intervale libere pentru programari
- trec o suma estimativa in rubrica dedicata
- revad planul spre mijlocul anului
Pasii acestia nu cer mult timp. Un calendar de perete, un pix si putina rabdare sunt de ajuns. Copiii mai mari pot fi implicati si ei, ca sa vada ca vizita la dentist e o parte obisnuita a anului, la fel ca serbarea de la scoala sau excursia de primavara.
Discutia despre bani in casa
Banii raman un subiect delicat in multe case. Unii parteneri prefera sa discute cheltuielile pe masura ce apar, altii vor un plan pentru tot anul, facut dintr-o data. Ambele variante functioneaza, atata timp cat exista o intelegere clara si nimeni nu e pus in fata faptului implinit.
O discutie buna porneste de la informatii, nu de la presupuneri. Cand ambii parteneri stiu aproximativ ce urmeaza, deciziile se iau mai usor si fara tensiune. Un telefon dat la receptia cabinetului inainte de o programare mai importanta poate lamuri multe lucruri despre costuri si despre felul in care se face plata.
Copiii observa cum vorbesc parintii despre bani. Un ton calm, fara drama, le arata ca o cheltuiala planificata nu e un motiv de cearta. E o lectie mica, dar ramane cu ei mult timp.
Detaliile practice ale platii
Pe langa suma in sine, conteaza si felul in care se face plata. Unele familii prefera cardul, altele transferul bancar sau numerarul. Aceste detalii par marunte, dar e bine sa fie lamurite inainte, ca sa nu apara neintelegeri sau asteptari inutile la receptie, intr-o zi deja aglomerata.
Bonurile si facturile se pastreaza de obicei intr-un dosar separat. Ajuta la urmarirea bugetului si la comparatia dintre ani. Cine are un asemenea dosar vede repede unde s-au dus banii, ce s-a repetat si ce a fost o cheltuiala ocazionala, venita o data si uitata apoi.
Unii folosesc o aplicatie de buget pe telefon, altii un simplu tabel sau o agenda. Instrumentul conteaza mai putin decat obiceiul. Important e ca cineva din familie sa se ocupe constant de el si sa il tina la zi.
Ajustarile de pe parcursul anului
Niciun plan nu ramane exact cum a fost scris initial. Apar schimbari de serviciu, mutari, cheltuieli neasteptate cu casa sau cu masina. Bugetul pentru dentist se ajusteaza si el, fara ca asta sa insemne un esec sau o renuntare.
Revizuirea planului la cateva luni ajuta mult. Se vede ce s-a cheltuit, ce a ramas si ce poate fi mutat in alta perioada. Unele familii aleg pentru asta o seara fixa, de exemplu prima duminica dintr-un anotimp si o transforma intr-o mica rutina, cu ceai si cu un caiet deschis pe masa.
Flexibilitatea face diferenta. Un plan prea strict poate fi abandonat repede, iar unul prea vag nu ajuta deloc. Echilibrul se gaseste in timp, dupa cateva incercari si cateva corecturi facute din mers.
Linistea unui plan facut din timp
Un buget pentru vizitele la dentist nu rezolva tot, dar schimba atmosfera din casa. Deciziile nu mai sunt luate sub presiune, iar programarile nu mai sunt amanate din cauza banilor. Asta se simte la toata familia, de la cei mici pana la bunici.
Pentru intrebarile legate de situatia fiecarui membru al familiei, raspunsul potrivit vine de la medicul dentist, in cadrul unei consultatii. Planul de acasa tine doar de organizare si de bani, nu de alegerile care se fac in cabinet.
Cu o rubrica separata, cateva notite si putina disciplina, cheltuielile de acest fel devin previzibile. Iar o cheltuiala previzibila se duce mult mai usor decat una care vine pe nepusa masa, intr-o luna deja incarcata.
Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în joc intră beauty treats pe care le aveai deja pe radar, descoperiri noi și acel parfum la care te tot întorci cu gândul. Iar dacă poți bifa și câteva cadouri de Crăciun din timp, cu atât mai bine.
Noi votăm pentru un plan care le include pe toate.
Între 11 și 27 noiembrie 2026, Black Friday vine la Oriflame cu reduceri la o selecție de parfumuri, produse de machiaj, pentru îngrijirea tenului și corpului și alte produse cosmetice, disponibile pe site și în aplicația Oriflame. Mai exact? E timpul să verifici ce ai salvat pentru „mai târziu”, ce produse sunt aproape terminate și cui ai putea să-i rezolvi cadoul de Crăciun înainte să înceapă nebunia din decembrie.
Parfum pentru mama? Bifat. Un beauty treat pentru prietena cu care schimbi recomandări de mascara? Avem idei. Ceva doar pentru tine? Evident că are loc pe listă.
Ce pui pe wishlist de Black Friday?

Let’s talk beauty. De la parfumuri și cosmetice Oriflame până la produse skincare sau wellness pe care te bazezi zi de zi, ai suficiente direcții de explorat, fie că faci shopping pentru tine sau ai intrat deja în gifting mode.
Parfumuri pentru ea și pentru el. Când alegi pentru cineva drag, ai deja un indiciu bun: parfumurile pe care le poartă și le iubește. Fresh și luminoase, florale, calde sau lemnoase? De aici e mult mai simplu să găsești parfumul sau setul cadou potrivit. Și poate chiar să obții acel „Cum ai știut?” pe care îl vrem cu toții când oferim un cadou.



Skincare și body care. Verifică ce este pe terminate în propria rutină, apoi gândește-te și la micile ritualuri de răsfăț pe care le-ai putea oferi în dar. Produsele de îngrijire a tenului, cremele de mâini sau loțiunile de corp sunt opțiuni practice, dar pot deveni și gesturi personale atunci când le alegi cu cineva anume în minte.


Machiaj pentru fiecare zi și pentru party season. Mascara pe care o recumperi mereu? Check. Rujul într-o nuanță pe care n-ai încercat-o încă? Definitely maybe. Și, pentru că sezonul petrecerilor se apropie, acesta poate fi și momentul să adaugi în wishlist câteva produse care vor ajunge direct în look-urile tale festive. Cine spune că lista de cadouri nu poate începe cu tine?
Advent Calendar și cadouri de Crăciun? Da, deja ne gândim la ele

Să fim sincere: jumătate din farmecul unui Advent Calendar este surpriza, iar cealaltă jumătate este ritualul de a descoperi câte ceva nou în fiecare zi.
Dacă ai pus ochii pe Advent Calendar Oriflame din acest an, merită să-l ai în vedere pentru cele 12 zile de surpriză și încântare pe care le oferă. Poate fi cadoul pe care îl alegi pentru cineva drag sau, foarte posibil, cel pe care decizi să-l păstrezi pentru tine.
Și, dacă tot suntem cu gândul la decembrie, Black Friday poate fi momentul în care anul acesta chiar reușești să cumperi cadourile din timp.

De la un parfum ales după gusturile cuiva drag și seturi cadou până la mici ritualuri de self-care și surprize beauty, ai suficiente idei pentru fiecare nume de pe listă. Mai adaugi un ambalaj festiv și un mesaj scris de mână, iar cadoul e gata să spună „m-am gândit la tine” fără prea multe cuvinte.
Cum să fii gata de Black Friday
Nu ai nevoie de o strategie complicată. Doar de câteva lucruri făcute din timp.
Fă-ți wishlist-ul. Începe cu produsele pe care le folosești deja, apoi adaugă lucrurile pe care vrei să le încerci și ideile de cadouri.
Verifică site-ul și aplicația Oriflame. Acolo vei descoperi reducerile Oriflame de Black Friday, produsele participante, prețurile și condițiile promoțiilor disponibile în perioada 11–27 noiembrie 2026.
Autentifică-te înainte de cumpărături. Dacă ești deja Client VIP sau Beauty Antreprenor, vei putea verifica beneficiile aplicabile contului tău și prețul final înainte de comandă.
Și încă ceva: verifică beneficiile contului tău
La Oriflame, te poți bucura de beneficii la cumpărături pe tot parcursul anului. Dacă plănuiești o comandă mai mare pentru tine și pentru cei dragi, merită să știi ce avantaje are statutul tău.
Client VIP
Înscrierea este gratuită, iar beneficiile includ:
- 15% reducere la orice comandă de produse Oriflame;
- Livrare gratuită într-un singur grup, conform condițiilor aplicabile;
- Recompense pentru recomandări atunci când un prieten recomandat plasează o comandă.
Beauty Antreprenor
Dacă alegi statutul de Beauty Antreprenor, ai acces la:
- 30% reducere la fiecare comandă;
- Bonusuri în bani și recompense, inclusiv posibilitatea de a câștiga încă 10% la comenzile tale și ale persoanelor invitate, conform regulilor programului;
- Până la 23% comision din comenzile persoanelor invitate, în condițiile planului de recompensare.
Abonamentul anual este de 50 lei în primul an, apoi 35 lei pe an.
Pentru campania de Black Friday, verifică întotdeauna condițiile specifice privind aplicarea sau cumularea beneficiilor cu promoțiile disponibile.
Întrebări frecvente despre Black Friday Oriflame
Când este Black Friday la Oriflame în 2026?
Campania Black Friday Oriflame se desfășoară între 11 și 27 noiembrie 2026. Dacă urmărești parfumuri de Black Friday, produse de machiaj, skincare sau seturi cadou, verifică selecția disponibilă odată cu începerea campaniei.
Unde găsesc reducerile și ofertele Black Friday Oriflame?
Reducerile Oriflame de Black Friday vor fi disponibile pe site și în aplicația Oriflame, în perioada campaniei.
Ce parfumuri și cosmetice vor avea reduceri de Black Friday?
Produsele participante, prețurile și condițiile ofertelor vor fi prezentate în comunicările oficiale dedicate campaniei. Dacă urmărești parfumuri de Black Friday, produse de machiaj, skincare sau seturi cadou, verifică site-ul și aplicația Oriflame pentru selecția disponibilă.
Reducerile de Black Friday se cumulează cu beneficiile contului meu?
Aplicarea și cumularea reducerilor se fac conform condițiilor campaniei și statutului tău. Autentifică-te în cont și verifică prețul final din coș înainte de a comanda.
Am nevoie de un cod promoțional? Verifică mecanismul fiecărei oferte pentru a afla dacă reducerea se aplică automat sau necesită un cod ori îndeplinirea unei condiții.
Ready, set, wishlist
Înainte ca sezonul cadourilor să intre oficial în modul „ce cumpăr și pentru cine?”, fă-ți lista.
Între 11 și 27 noiembrie, intră pe site sau în aplicația Oriflame România și descoperă selecția Black Friday 2026. Poate găsești produsul pe care voiai să-l încerci, poate rezolvi din timp câteva cadouri sau poate descoperi ceva atât de potrivit încât mai rămâne o singură întrebare: îl împachetezi pentru cineva drag sau îl păstrezi pentru tine?
No judgment here.
Ce trebuie sa stii
Treburile de acasa cand esti plecat
Un numar mare de familii din Romania traiesc imprastiate pe doua sau trei tari. Parintii raman acasa, copiii lucreaza afara, iar bunurile si hartiile raman undeva la mijloc. Atata timp cat nu se intampla nimic, lucrurile merg de la sine. Problema apare cand trebuie semnat ceva si omul potrivit e la mii de kilometri distanta.
Concediul de doua saptamani pe an nu e intotdeauna suficient pentru toate drumurile. Mai ales cand o institutie cere o hartie pe care o alta institutie o elibereaza abia peste zece zile lucratoare.
Solutia obisnuita e simpla si o stie multa lume din auzite: o procura notariala de imputernicire prin care cineva de acasa primeste dreptul sa se ocupe. Ce stie mai putina lume e cat de exact trebuie formulata si cat de mult conteaza sa fie facuta din timp.
Ce se poate lasa in grija cuiva
Gama e larga. Se poate da dreptul de a semna la o banca, de a ridica un document, de a reprezenta pe cineva intr-o procedura sau de a incheia un contract. Fiecare dintre acestea se scrie separat, pentru ca documentul acopera doar ce scrie in el.
Oamenii cred uneori ca o hartie semnata o data acopera orice situatie viitoare. Nu e asa. Un document facut pentru o banca nu ajuta la o alta institutie, iar unul scris pentru o anumita locuinta nu se poate folosi pentru alta. Verificarea se face inainte, nu la ghiseu.
Cand in discutie intra bunurile ramase de la cineva din familie, lista de hartii creste mult. Documentele trecute in lista de acte necesare succesiune se aduna mult mai usor cand o singura persoana are dreptul sa le ceara in numele tuturor. Altfel, fiecare hartie cere alta semnatura, trimisa din alta tara, si totul se intinde pe luni.
Masina ramasa in tara
Un caz des intalnit e autoturismul. Ramane parcat in fata blocului, cineva il porneste o data pe luna, iar la un moment dat trebuie vandut, dus la verificarea tehnica sau scos peste granita.
Pentru asta se foloseste o procura auto, care spune clar cine poate face ce cu masina. Formulata prea ingust, nu ajuta. Formulata prea larg, ii da celui imputernicit mai mult decat intentiona proprietarul.
De aceea merita discutat dinainte ce anume urmeaza sa se intample, nu doar cerut un document generic. Daca masina urmeaza sa fie vanduta, asta se spune de la inceput. Daca va fi doar condusa de altcineva prin oras, documentul arata altfel si e mai simplu.
Situatiile cele mai frecvente
Din discutiile obisnuite de la ghiseu si de pe grupurile de romani din strainatate ies mereu aceleasi cateva cazuri.
Iata-le pe cele mai des intalnite:
- un parinte care trebuie sa semneze pentru un copil major plecat
- un frate care se ocupa de apartamentul comun
- un sot care rezolva formalitatile pentru amandoi
- un vecin de incredere care duce masina la verificare
- o ruda care ridica documente de la institutii
Toate se rezolva cu acelasi tip de document, dar cu alt continut. Nu exista o varianta universala.
Cat tine documentul
O intrebare care revine mereu e cat timp ramane valabil. Raspunsul depinde de ce scrie in el. Unele documente au termen scris inauntru, altele raman valabile pana cand sunt revocate de cel care le-a dat.
Revocarea e importanta si prea putin cunoscuta. Cine a dat o imputernicire si nu mai vrea ca ea sa produca efecte poate sa o retraga.
In practica, oamenii uita complet de hartiile vechi. Se gasesc, dupa ani, documente date unor persoane cu care relatia s-a racit demult. Merita facuta o verificare din cand in cand, mai ales cand situatia din familie s-a schimbat.
Pasii cand esti in alta tara
Cine nu poate ajunge in tara are doua drumuri. Fie obtine documentul la misiunea diplomatica a Romaniei din tara in care se afla, fie il face la un notar local, cu traducere si cu formalitatile de recunoastere cerute.
Ordinea care scuteste cele mai multe surprize arata asa:
- se stabileste exact ce trebuie semnat acasa
- se afla ce formulare are nevoie documentul
- se trimit datele persoanei imputernicite
- se obtine documentul si se trimite in original
- se confirma primirea inainte de programare
Ultimul pas pare inutil. Nu e. Un plic pierdut pe drum opreste tot, iar posta internationala nu se grabeste niciodata cand e nevoie.
Ce usureaza distanta
Distanta nu complica lucrurile atat de mult pe cat se teme lumea. Complica doar lipsa de pregatire. O familie care stie dinainte ce are de semnat in anul care vine isi rezolva hartiile intr-o singura vizita de vara.
Ajuta enorm ca persoana care ramane acasa sa aiba copii dupa toate actele importante, nu doar originalele incuiate intr-un sertar. Un act de proprietate fotografiat si trimis pe mail rezolva, de multe ori, o intrebare care altfel ar fi costat o saptamana de asteptare.
Pe termen lung, cea mai buna varianta ramane o discutie scurta in familie, o data pe an, despre ce urmeaza. Nu e o discutie placuta si de obicei se amana. Facuta la timp, scuteste drumuri, bani si nervi exact atunci cand nimeni nu are chef de ele.
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysPlata cu cardul pare simplă pentru client, dar în spate se întâmplă mai multe lucruri
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysOud și parfumuri orientale de lux: de unde începi și ce branduri merită descoperite
-
Localeacum 4 daysParchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysEGR Ford Focus 2 1.6 TDCi și capacul culbutorilor în catalogul AltgradAuto.ro
-
Localeacum 5 daysCum să alegeți cele mai potrivite parfumuri pentru femei
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCum limitezi riscurile cauzate de diferențele de temperatură dacă îți depozitezi marfa în cortul de depozitare?
-
Localeacum 4 daysÎncălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysNegru mat, crom sau finisaje metalice moderne? Cum coordonezi bateria de duș cu celelalte accesorii



