Locale
E oficial: România devine HUB regional pentru antrenarea piloților de avioane F-16, inclusiv cei din Ucraina – Decizii cruciale CSAT
România anunță că va deschide un centru de instruire a piloților de avioane F-16 unde să se antreneze și piloți din Ucraina, potrivit deciziei luate la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, de joi, 6 iulie. CSAT a decis, de asemenea, alocarea a 2,5% din PIB pentru Apărare din acest an.
Joi, 6 iulie 2023, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis.
Printre cele mai importante decizii luate sunt suplimentarea la 2,5% din PIB pentru Apărare, începând din 2023, precum și crearea unui centru de instruire pentru piloți de avioane F-16, inclusiv a piloților din Ucraina, invadată de Rusia din 24 februarie 2022.
TOATE TEMELE DISCUTATE LA ȘEDINȚA CSAT, condusă de Iohannis – CELE MAI IMPORTANTE DECIZII
Primul subiect discutat în cadrul CSAT a vizat obiectivele României la Summitul NATO, care se va desfășura la Vilnius, în perioada 11-12 iulie 2023. Reuniunea urmărește reconfirmarea unității și solidarității aliate și, totodată, va analiza progresele înregistrate în punerea în aplicare a deciziilor Summitului NATO din 2022, de la Madrid, cu accent pe consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare și a răspunsului NATO la amenințarea reprezentată de Rusia, continuarea adaptării Alianței și avansarea pe linia integrării euroatlantice a Ucrainei, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Securitatea Mării Negre, pe agenda lui Klaus Iohannis la summitul NATO de la Vilnius
„Summitul din Lituania va prilejui astfel discutarea consecințelor agresiunii militare ruse asupra Ucrainei și a impactului mai larg al acestui război la nivel global, teme care vor fi abordate fie în format aliat, fie alături de partenerii din Vecinătatea Estică, din Balcanii de Vest sau din regiunea Asia-Pacific.
La Vilnius, Președintele Klaus Iohannis va aduce din nou în prim-plan aspecte care țin de securitatea regiunii Mării Negre, un subiect de interes strategic atât pentru România, cât și pentru întreaga securitate euroatlantică, așa cum a fost consacrat anul trecut la Summitul de la Madrid, tot la propunerea României.
În cadrul CSAT, a fost subliniată importanța Summitului NATO de la Vilnius în privința luării unor decizii suplimentare privind descurajarea și apărarea pe Flancul Estic, de natură să marcheze o etapă importantă în ce privește adaptarea militară pe termen mediu și lung și care se referă la asigurarea forțelor, capabilităților, planurilor și structurilor necesare unei Apărări Înaintate eficiente, coerente și unitare pe întregul Flanc Estic.
Acestea sunt decizii pentru care România lucrează constant și care vor putea contribui la atingerea unui înalt nivel de securitate și apărare pentru țara noastră”, potrivit anunțului Președinției.
Decizie CSAT: crearea unui centru de instruire a piloților de avioane F-16 unde să se antreneze și piloți din Ucraina
„Totodată, în cadrul ședinței CSAT a fost analizată și implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și anume crearea în țara noastră a unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16.
Împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează acest avion de luptă, va fi creat, în România, un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe aceste avioane.
Aici vor fi pregătiți piloții români care operează aeronave F-16, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina.
Acest hub regional de instruire va acoperi cerințele de pregătire din partea aliaților și a partenerilor regionali, ceea ce va conferi României poziționarea ca lider regional în domeniul instruirii piloților F-16, contribuind astfel la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică”, potrivit deciziei CSAT din 6 iulie 2023.
România suplimentează PIB pentru Apărare din 2023 la 2,5%, de la 2%
„România este pregătită să contribuie la efortul aliat atât din postura de stat gazdă al unor structuri multinaționale NATO, cât și prin suplimentarea la 2,5% din PIB pentru Apărare, începând cu acest an”, a decis CSAT, după ce Guvernul și parlamentul au decis alocarea a 2,5% pentu Apărare în martie acest an.
România, susținătoare activă a integrării Ucrainei în NATO. Securitatea Ucrainei și a R. Moldova
„Summitul NATO va urmări totodată consolidarea angajamentului aliat față de Ucraina, inclusiv prin asumarea unui nivel superior de interacțiune prin dialog politic mai intens și de pe poziții de egalitate.
Astfel, se va marca, la Vilnius, transformarea Comisiei NATO-Ucraina într-un format care va duce la un dialog mai aprofundat și mai structurat – Consiliul NATO-Ucraina.
România a fost și va continua să fie un susținător activ al aspirațiilor euroatlantice ale Kievului, fapt evidențiat și prin Declarația comună pentru susținerea de către țara noastră a perspectivei euroatlantice a Ucrainei, semnată de către Președintele Klaus Iohannis și Președintele Volodîmîr Zelenski în marja Summitului Comunității Politice Europene din Republica Moldova, din 1 iunie.
Totodată, România va continua să acorde atenție specială și să încurajeze menținerea angajamentului sporit al aliaților în raport cu partenerii vulnerabili din Vecinătatea Estică, în special Republica Moldova, unde riscurile de securitate au crescut odată cu războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Securitatea Republicii Moldova și cea a Ucrainei sunt conectate, securitatea celor două state fiind legată de securitatea transatlantică.
România a fost și rămâne un susținător constant al politicii Ușilor Deschise a NATO, și, în acest sens, va continua să sprijine activ aderarea Suediei la Alianță.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat obiectivele României la Summitul NATO de la Vilnius”, potrivit anunțului după ședința CSAT.
Decizia CSAT legată de numărul militarilor ce vor participa la misiuni și operații în afara României, în 2024
„Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii Consiliului au aprobat forțele Armatei României și ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2024.
Astfel, Armata României va putea pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2024, un efectiv de 5.646 militari şi civili, dintre care 2.526 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 3.120 de militari se vor afla în aşteptare pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.
Ministerul Afacerilor Interne va putea participa la astfel de misiuni și operații cu 2.462 militari și polițiști, dintre care 359 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 2.103 vor fi în așteptare pe teritoriul național, dislocabili la ordin.
Elementul de noutate îl reprezintă suplimentarea participării cu o companie stat major și deservire la operația EUFOR Althea, în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina.
România va deveni astfel cel mai mare contribuitor cu trupe în cadrul operației, cu un efectiv de peste o mie de militari, atât dislocați în teatru, cât și în cadrul rezervelor operației”, s-a decis în ședința CSAT din 6 iulie 2023.
Locale
5 criterii pentru alegerea unui fișet metalic
Atunci când într-un birou, o arhivă sau un spațiu administrativ începe să se adune un volum tot mai mare de documente, organizarea lor devine o necesitate, nu doar o chestiune de ordine. Dosarele lăsate pe birouri, în cutii sau pe rafturi pot ocupa rapid spațiul disponibil și pot îngreuna găsirea unui document atunci când ai nevoie de el.
Un fișet metalic poate fi o soluție practică pentru păstrarea și organizarea documentelor, însă alegerea modelului potrivit nu ar trebui făcută doar după dimensiune sau preț. Numărul de dosare, frecvența utilizării, spațiul disponibil și modul în care sunt gestionate documentele sunt câteva dintre lucrurile care ar trebui analizate înainte de achiziție.
Iată cinci criterii care te pot ajuta să alegi un fișet metalic potrivit pentru spațiul și activitatea ta.
Câte documente ai de depozitat și cât de repede crește arhiva?
Primul criteriu este, în mod evident, capacitatea de depozitare. Dar nu este suficient să te gândești doar la numărul de dosare pe care le ai în prezent. O arhivă poate crește constant. Contracte, facturi, documente administrative, dosare ale angajaților sau acte legate de proiecte pot ajunge să ocupe mult mai mult spațiu decât ai anticipat inițial.
De aceea, înainte de cumpărarea unui fișet metalic este util să faci o estimare realistă a volumului de documente și, dacă este posibil, să iei în calcul și evoluția acestuia. Un model care abia reușește să acomodeze arhiva actuală poate deveni insuficient într-un timp scurt. În același timp, un fișet prea mare pentru necesarul real poate ocupa inutil spațiul din încăpere. Ideea este să găsești un echilibru între capacitatea de depozitare și suprafața disponibilă.
Îl vei folosi zilnic sau pentru arhivare?
Nu toate documentele sunt accesate cu aceeași frecvență. Unele sunt consultate aproape în fiecare zi, în timp ce altele trebuie doar păstrate pentru o anumită perioadă. Această diferență ar trebui să influențeze alegerea fișetului.
Dacă documentele sunt utilizate frecvent, este important ca sertarele să fie ușor accesibile și organizarea interioară să permită identificarea rapidă a dosarelor. Într-un birou aglomerat, fiecare minut pierdut căutând un document se poate transforma, în timp, în mult timp consumat inutil.
Pentru arhivarea documentelor accesate rar, criteriul principal poate fi capacitatea și folosirea eficientă a spațiului. În acest caz, fișetul poate fi amplasat într-o zonă destinată arhivei, fără să ocupe spațiul de lucru utilizat zilnic. Practic, întrebarea nu este doar „cât încape?”, ci și „cât de des am nevoie de ceea ce pun aici?”
Cât de importantă este rezistența mobilierului?
Atunci când alegi un fișet pentru un spațiu profesional, rezistența este un criteriu care merită atenție. Un fișet metalic este destinat unei utilizări repetate și poate susține un volum considerabil de documente. Tocmai de aceea, construcția sa trebuie analizată în raport cu modul în care urmează să fie folosit.
Contează materialele utilizate, finisajul, calitatea componentelor și modul în care sunt realizate sertarele și mecanismele de deschidere. Un fișet folosit zilnic va fi solicitat mult mai mult decât unul în care sunt păstrate documente consultate de câteva ori pe an.
De asemenea, trebuie luată în calcul și greutatea documentelor. Un sertar plin cu dosare poate deveni destul de greu, iar utilizarea repetată presupune ca mecanismele să suporte această solicitare fără ca funcționarea să devină dificilă. Într-un spațiu profesional, mobilierul de arhivare ar trebui privit ca o investiție pe termen lung, nu ca un obiect care trebuie înlocuit după câțiva ani din cauza uzurii premature.
Ai nevoie de siguranță sau doar de organizare?
Un alt criteriu important este nivelul de protecție de care au nevoie documentele. Într-o companie, unele acte pot conține informații care nu ar trebui lăsate la întâmplare. Documentele administrative, contractele, anumite evidențe interne sau dosarele personalului pot necesita un control mai bun asupra accesului. În astfel de situații, un fișet metalic care permite închiderea și gestionarea accesului poate fi mai potrivit decât un raft deschis.
Desigur, un fișet nu înlocuiește toate măsurile de securitate ale unei arhive. Însă alegerea unui sistem de depozitare care limitează accesul neautorizat poate reprezenta o componentă importantă a organizării documentelor.
Este util să te întrebi cine trebuie să poată accesa documentele și dacă toate persoanele din spațiul respectiv au nevoie de acces la ele. Răspunsul poate influența atât tipul de mobilier ales, cât și modul în care acesta este amplasat.
Se potrivește fișetul cu spațiul în care îl vei folosi?
Un fișet poate avea o capacitate foarte bună de depozitare, dar dacă este prea mare pentru încăperea în care urmează să fie amplasat, avantajul se poate transforma într-o problemă. Înainte de achiziție, măsoară spațiul disponibil și ține cont nu doar de locul ocupat de mobilier, ci și de zona necesară pentru deschiderea sertarelor și deplasarea persoanelor.
Acest lucru este important mai ales în birourile mici, unde fiecare centimetru poate conta. Un fișet amplasat lângă un birou, de exemplu, trebuie să poată fi utilizat fără să blocheze circulația sau accesul la alte obiecte. Merită analizată și poziționarea în raport cu restul mobilierului. Dacă există deja dulapuri, rafturi sau alte corpuri de depozitare, fișetul ar trebui integrat într-un sistem coerent, nu adăugat pur și simplu în primul spațiu liber.
O bună organizare înseamnă ca mobilierul să lucreze împreună, astfel încât documentele și materialele să fie ușor de găsit și de utilizat.
Concluzie
Alegerea unui fișet metalic potrivit începe cu mai mult decât o comparație de prețuri. Capacitatea de depozitare, frecvența utilizării, rezistența, nivelul de siguranță și dimensiunile spațiului sunt cinci criterii care pot face diferența între o achiziție inspirată și una care devine insuficientă după puțin timp.
Înainte să alegi un model, analizează ce documente trebuie păstrate, cât de des sunt consultate și cine are nevoie de acces la ele. Apoi, verifică dacă dimensiunile și configurația fișetului se potrivesc încăperii și dacă produsul poate face față utilizării pe termen lung.
Un sistem bun de arhivare nu înseamnă doar mai puțină dezordine. Înseamnă documente mai ușor de găsit, un spațiu de lucru mai bine organizat și mai puțin timp pierdut cu lucruri care ar fi trebuit să fie simple.
Locale
Manifestul Tinerilor 2035: peste 200 de tineri cer salarii transparente, stagii plătite și un om, nu un algoritm, la angajare
Peste 200 de tineri din toată România au semnat până acum Manifestul Tinerilor 2035, un document cu nouă cereri concrete despre felul în care ar trebui să arate munca în următorul deceniu. Lista se închide vineri seara.
Manifestul a pornit în martie, la Iași. Șaizeci de tineri între 15 și 19 ani, jumătate dintre ei din mediul rural sau din familii cu venituri mici, s-au strâns ca să răspundă la o singură întrebare: cum ar trebui să arate munca în 2035, când ei vor fi cei care muncesc. Au lucrat în opt echipe, timp de trei luni, iar la final au votat împreună cele nouă cereri.
Nu sunt declarații generale. Cer ca un om, nu un algoritm, să aibă ultimul cuvânt într-o decizie de angajare, și consimțământ înainte ca datele lor să antreneze un sistem de inteligență artificială. Cer un curs practic despre drepturile angajatului în liceu, fără note, cu jocuri de rol, „ca să știm ce semnăm”. Cer stagii plătite și sprijin în primele luni după terminarea studiilor. Cer salarii de start transparente, care țin pasul cu inflația. Și cer ca incluziunea să fie regulă, nu excepție, cu acces real pentru persoanele cu dizabilități.
În septembrie, douăzeci dintre autori au dus documentul la Bruxelles. Au discutat cu doi vicepreședinți ai Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță și Victor Negrescu, despre temerile și nevoile tinerilor care intră acum pe piața muncii, și au fost primiți la Comitetul Economic și Social European. Din delegație au făcut parte și doi tineri nevăzători.
„Nu am scris manifestul ca să ne plângem”, spune Anastasia Ionescu, 18 ani, una dintre cele care l-au scris și au mers la Bruxelles. „L-am scris ca să avem ceva concret de pus pe masă când cineva ne întreabă ce vrem.”
De sâmbăta trecută, manifestul poate fi semnat de orice tânăr din țară, pe manifest.hessa-ngo.eu. Au semnat deja tineri din 24 de județe. Lista se închide vineri seara, iar documentul final, cu toți semnatarii, ajunge luni la Ministerul Muncii, la cei doi vicepreședinți ai Parlamentului European și la presă.
„Ce m-a surprins nu a fost că au scris bine, ci cât de repede au renunțat la ideile frumoase care nu se puteau aplica”, spune Eddy Hilițanu, președintele Asociației HESSA. „Au tăiat singuri jumătate din primele propuneri, pentru că nu puteau explica cine ar trebui să le pună în practică. Documentul care a rămas e mai scurt și mult mai greu de ignorat.”
Manifestul integral poate fi citit la manifest.hessa-ngo.eu/manifest, iar semnăturile se adună la manifest.hessa-ngo.eu/semneaza până vineri seara.
DESPRE ASOCIAȚIA HESSA
Asociația HESSA este o organizație de tineret din Iași, înființată în 2022, care lucrează cu tineri între 13 și 30 de ani pe orientare în carieră, participare civică și mobilitate europeană. Manifestul Tinerilor 2035 face parte dintr-un proiect Erasmus+ derulat între ianuarie și octombrie 2026.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, contract 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433.
Locale
Cetăţenii Sectorului 4 beneficiază de o nouă facilitate medicală. Primarul Daniel Băluță a predat noul spital „Marius Nasta”, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor
O nouă investiție în sistemul de sănătate a fost finalizată în Sectorul 4 al Capitalei. Cetățenii vor beneficia de o infrastructură medicală modernă, destinată diagnosticării și tratării afecțiunilor pulmonare, după ce primarul Daniel Băluță a predat oficial cheile noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Evenimentul a avut loc joi, 29 octombrie 2026, în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
Realizată cu fonduri europene nerambursabile prin PNRR, investiția de aproximativ 120 de milioane de euro reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale din București, cu beneficii pentru pacienții din Sectorul 4 și din toată România.
O nouă facilitate medicală pentru cetățenii Sectorului 4
Noul spital, situat pe Calea Șerban Vodă nr. 189, este prima clădire de spital dedicată pneumologiei construită de la zero în sistemul public din România după 1990. Unitatea medicală dispune de 115 paturi, dintre care 19 pentru terapie intensivă, trei săli de operație, laboratoare de analize și cercetare, precum și spații moderne pentru investigații imagistice.
Pentru locuitorii Sectorului 4, şi nu numai, finalizarea investiției înseamnă acces la o infrastructură medicală nouă, capabilă să ofere condiții îmbunătățite de diagnostic, tratament și îngrijire. Construcția a început în aprilie 2024, pe amplasamentul fostelor clădiri Zerlendi, vechi de aproximativ 130 de ani, și a fost finalizată în luna august a acestui an.
Noua unitate medicală urmează să fie operaționalizată de Institutul „Marius Nasta”, sub coordonarea Ministerului Sănătății, prin parcurgerea etapelor necesare transferului personalului medical și relocării pacienților.
Daniel Băluță își respectă angajamentele: noul spital a fost predat Institutului „Marius Nasta”
Consecvent angajamentelor asumate în fața comunității, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a finalizat încă un proiect major de infrastructură medicală și a predat oficial noua clădire către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Momentul marchează încheierea unei investiții realizate de administrația locală în colaborare cu autoritățile centrale, după mai mulți ani de pregătire, finanțare și execuție.
„Sunt extrem de emoționat pentru că este al doilea spital pe care îl facem aici, în Sectorul 4, un spital nu doar pentru comunitatea noastră, nu doar pentru bucureșteni, ci un spital pentru români”, a declarat Daniel Băluță în cadrul ceremoniei.
Edilul a subliniat că proiectul reprezintă rezultatul colaborării dintre administrația Sectorului 4, Guvernul României, Ministerul Sănătății și celelalte instituții implicate.
Noul spital completează investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura medicală a Sectorului 4, printre care se numără Unitatea de Primiri Urgențe și Secția pentru Mari Arși de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, precum și clinica de stomatologie de pe Șoseaua Olteniței.
Totodată, Daniel Băluță a reamintit că Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR și a anunțat că următorul obiectiv important în domeniul sănătății este construirea Maternității „Sfântul Ioan”, proiect pentru care a solicitat sprijinul Guvernului și al Ministerului Sănătății.
Predarea noului spital, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor
Ceremonia de predare a noului spital a reunit reprezentanți ai administrației locale și ai Guvernului României, într-un moment care marchează finalizarea unuia dintre proiectele importante de infrastructură sanitară finanțate prin PNRR.
Prezent la eveniment, premierul Luca Niculescu a felicitat administrația Sectorului 4 și instituțiile implicate în realizarea investiției, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și cele centrale. „Sănătatea reprezintă un element fundamental al dezvoltării noastre”, a declarat premierul Luca Niculescu, evidențiind necesitatea continuării investițiilor în infrastructura medicală.
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a amintit dificultățile întâmpinate în primele etape ale proiectului și rolul administrației Sectorului 4 în realizarea acestuia. „Aici este vorba de o muncă de echipă, iar cuvântul-cheie al acestei reușite, din punctul meu de vedere, este încrederea”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a evidențiat importanța finanțării europene și a planificării bugetare pentru finalizarea investițiilor din sănătate. „Cumva, faptul că avem această construcție finalizată se datorează și faptului că am construit bugetul altfel”, a afirmat Alexandru Nazare.
Acesta a explicat că măsurile bugetare adoptate au permis alocarea a 1,5 miliarde de lei pentru investiții finanțate prin PNRR și alte fonduri europene.
De la o promisiune asumată la un spital construit. Urmează deschiderea pentru pacienți
Predarea noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei reprezintă finalizarea etapei de construcție și transferul responsabilității pentru operaționalizarea unității către Institutul „Marius Nasta”.
Pentru comunitatea Sectorului 4, investiția reprezintă un proiect care transformă resursele europene în infrastructură medicală concretă și care va contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate disponibile pacienților. Următoarea etapă revine Ministerului Sănătății și conducerii Institutului „Marius Nasta”, care vor coordona punerea efectivă în funcțiune a noului spital.
Astfel, un angajament asumat de administrația Sectorului 4 devine o investiție finalizată, pregătită pentru următorul pas: deschiderea către pacienți și punerea în slujba sănătății românilor.
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysPlata cu cardul pare simplă pentru client, dar în spate se întâmplă mai multe lucruri
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysOud și parfumuri orientale de lux: de unde începi și ce branduri merită descoperite
-
Localeacum 4 daysParchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysEGR Ford Focus 2 1.6 TDCi și capacul culbutorilor în catalogul AltgradAuto.ro
-
Localeacum 5 daysCum să alegeți cele mai potrivite parfumuri pentru femei
-
Localeacum 4 daysÎncălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCum limitezi riscurile cauzate de diferențele de temperatură dacă îți depozitezi marfa în cortul de depozitare?
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysNegru mat, crom sau finisaje metalice moderne? Cum coordonezi bateria de duș cu celelalte accesorii



