Connect with us

Locale

LEGILE PUTERII | Împreună putem reuși să scoatem această țară la lumină!

Publicat

pe

Trăim vremuri cu adevărat întunecate și, de data aceasta, oricât de mult m-aș strădui să găsesc o brumă de optimism și vești pozitive, chiar nu am de unde să vi le aduc. Decizia lui Putin de a aduce războiul pe frontul de acasă, prin anunțul mobilizării parțiale, a aruncat chiar și Rusia într-un haos de nedescris. 

Propriul popor se întoarce împotriva dictatorului care pare că își joacă ultima carte reală. În ciuda protestelor care au cuprins țara, aparatul de reprimare al statului își face în continuare treaba, iar mii de oameni au fost arestați pentru că se opun războiului inutil, mulți dintre ei au primit deja ordinul de încorporare și vor fi trimiși pe frontul din Ucraina. Azi, mai mult ca niciodată în ultimii 80 de ani, România se află în prima linie, în fața unui uragan de proporții epice care amenință să înghită nu doar Europa, ci întreaga lume. Doar 800 de kilometri sunt din Donbas până la București. Dar mai aproape ne este Chișinăul, acolo unde anunțul lui Putin a detonat o bombă cu efecte devastatoare. Regimul Maiei Sandu se clatină puternic, după ce mulți moldoveni, mai ales găgăuzi, cer alipirea la Federația Rusă. Autoritățile din Găgăuzia au declarat că vor să meargă la Moscova pentru a negocia separat un contract pentru aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii. Iar după ce Rusia a interzis importul de fructe și legume din Republica Moldova, autoritățile din Comrat- orășel de nici 20 de mii de locuitori, cu statut de capitală a regiunii, au anunțat că vor să ajungă la o înțelegere directă cu Moscova, în legătură cu exporturile de produse vegetale. Dacă Moldova se prăbușește sub tensiunile tot mai mari provocate de situația geopolitică, Bucureștiul nu poate și nu trebuie să rămână fără reacție. Tema unirii este un subiect delicat și respins de mulți lideri aflați pe ambele maluri ale Prutului, tocmai pentru a nu escalada conflictul cu Rusia. Dar singura soluție viabilă, în cazul în care Moscova decide să deschidă un nou front spre vest, este aceea ca Moldova să revină la patria mamă, aflată sub umbrela NATO. Cu toții sperăm că aceste amenințări ale lui Putin să fie o cacealma, pentru că în realitate, Rusia însăși are nevoie de oprirea urgentă a ostilităților. Situația este atât de gravă încât liderii europeni au redeschis lina roșie cu Beijingul. UE cere Chinei să intervină și să ceară încetarea războiului. De altfel, în prima reacție după anunțul de „mobilizare parțială” al lui Putin, China a cerut încetarea focului în Ucraina. Aliații pregătesc și un nou pachet de sancțiuni ce vizează sectorul tehnologic din Rusia și o serie de alți oficiali de rang înalt. Dar prea puțin vor cântări aceste decizii, mai ales că și fostul președinte rus Dmitri Medvedev amenință cu folosirea armelor nucleare. El a declarat că acestea vor fi folosite pentru a apăra teritoriile cucerite din Ucraina. Avertismentul lui Medvedev, care deține și funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, vine ca pregătire a unor referendumuri planificate de autoritățile separatiste pe mari părți ale teritoriului ucrainean. Așadar, nu există cale de întoarcere, pentru că Rusia și-a ales propria cale. Până ca Putin să ordone atacul nuclear, pericolul real vine de la centrala Zaporojie. Situația se deteriorează din ce în ce mai mult, anunță chiar șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. El a mai spus că, atât timp cât bombardarea continuă, riscurile pentru întreaga lume sunt enorme. Cu toate astea, nu s-a găsit niciun acord cu privire la înființarea unei zone de protecție în jurul centralei. Și, din nou, România se află în apropiere de epicentrul unui potențial dezastru. Apreciem reacția rapidă a președintelui Iohannis, care a fost, ca niciodată, printre primii lideri ce au luat poziție după discursul de ieri al lui Putin. Dar simțim că avem nevoie de o protecție reală. Mai mult ca oricând, Ministerul Apărării trebuie să accelereze procesul de înzestrare al armatei. Primul pas este achiziționarea de drone de luptă din Israel iar România pune pe masă 270 de milioane de euro pentru șapte sisteme tactice. În timp ce întreaga lume este cu ochii la Putin și Ucraina, unii lideri de la București își continuă agenda proprie, ca și cum lumea nu ar fi la un pas de distrugere. Fără să le pese de poporul tot mai sărac și înfometat, senatorii și-au majorat salariile, dar nu doar lor ci și primarilor, șefiilor de consilii județene, iar pe mai departe și angajaților din administrație. Toți au votat legea, până și naționaliștii de carton de la AUR, care se bat cu pumnul în piept că au în inimă doar tricolorul și binele țării. Rușine să vă fie tuturor, indiferent de partidul pe care îl reprezentați! Tot pentru voi trageți să faceți legile puterii și nu vreți să le împărțiți cu românii care adorm flămânzi din cauza incompetenței voastre. Dacă pentru noi puneți pe masă doar iluzia unor majorări cu mărunțiș, și asta abia de la anul, pentru voi găsiți resurse. Potrivit calculelor, lunar, doar miniștrii și parlamentarii vor lua din buget un milion de lei, adică aproximativ 400 de salarii minime. După votul rușinii la care au participat inclusiv social-democrații, liderii partidului bat în retragere și spun că vor modifica proiectul. Degeaba o vor face, pentru că am înțeles, încă o dată, cine sunteți, stimați aleși. Și dacă voi ne sfidați cu nerușinare, cum să nu facă și alți hoți pe care îi protejați? Precum cei din energie de exemplu! Suntem jefuiți în fiecare lună prin facturi umflate din pix, plătim recalculări pe ani de zile, în timp ce guvernanții nu au curajul să intervină pentru a opri această nenorocire. Disperarea oamenilor este uriașă, din pensiile lor mici, bunicii au ajuns să plătească în avans câte 100 de lei la facturi, de frică să nu rămână în frig la iarnă. Vedeți în câteva momente, aici la Legile Puterii, lacrimile unui popor întreg, de care politicienii își bat joc fără milă. În acest context, nu e de mirare că majoritatea românilor migrează de la furnizorul actual către Hidroelectrica. Dacă anul trecut compania avea în jur de 100.000 clienți, numărul acestora s-a triplat, datorită prețurilor mici practicate. Este drept că nu doar la noi această liberalizare haotică a provocat dezechilibre majore. Întreaga Europă are de suferit, dar guvernele au luat măsuri concrete pentru a pune popoarele la adăpost. Chiar și așa, revolte au avut loc pe tot continentul din cauza facturilor uriașe. În Belgia au ieșit în stradă 10.000 de oameni. Doar la noi pare că suntem în țara nimănui, pentru că, în ciuda controalelor la mafia din energie, tâlhăria continuă lună de lună. Autoritățile eșuează în a-i apăra pe români în fața acestor rechini interesați doar de propriul portofel, care se umflă de la o zi la alta, în timp ce noi instalăm comod sărăcia în case. Iar dezastrul este, așa cum spun mulți experți, în stadiu incipient. În timp ce seniorilor li se promite o majorare cu 15% din ianuarie, colapsul sistemului de pensii este iminent. România se află pe locul 11 într-un top global al declinului populației până în 2050. Doar în 2021 România a pierdut 160.000 de locuitori. Mulți dintre ai noștri și-au luat doar bilet dus și au plecat peste hotare, sătui de lipsuri și de corupția care sugrumă țara. Vom ajunge încet dar sigur să nu mai avem cu ce acoperi nevoia de pe piața de muncă, ceea ce va lovi grav în bugetul național. Românii pleacă și vom ajunge și noi să importăm angajați din alte țări. Avem datele îngrijorătoare. Dragii mei, acum este timpul să strângem rândurile, să fim uniți ca și altădată în fața tâlharilor care vor să ne ia tot, să pedepsim nedreptățile. Sunt convinsă că vin luni grele, dar vom trece și peste acestea, așa cum am supraviețuit, ca popor, și altor necazuri cu care istoria ne-a pus în față. Avem în ADN gena de supraviețuitori! Ține de noi, cei mulți, să îi trezim pe cei puțini și care au puterea în mâini, să ducă țara acolo unde îi este locul. Dacă fiecare facem tot ce ne stă în putință, fiecare în pătrățica noastră, fie acasă- în familie, în societate și la locul de muncă, eu sunt convinsă că vremurile nu ne vor învinge. Să nu dormim, dragii mei telespectatori! Încă avem o țară. bogată și frumoasă! Trebuie să o reclădim și să o dăm mai departe celor care vin în urma noastră! Nimic nu este veșnic, nici răul, nici binele! Se va termina și acest război de la granițe. Cu ce costuri? Greu de estimat în acest moment. Important este să oprim conflictul dintre granițele noastre, indiferent de etnia din care facem parte, simpatiile politice sau religie. Așadar, să nu ne pierdem răbdarea, speranța și încrederea în noi, dar mai ales în Dumnezeu! Împreună suntem mai puternici, împreună putem reuși să scoatem această țară la lumină! 

De interes:  Bilanț coronavirus 27 mai: 307 de noi infectări și 39 de decese
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

Manifestul Tinerilor 2035: peste 200 de tineri cer salarii transparente, stagii plătite și un om, nu un algoritm, la angajare

Publicat

pe

Peste 200 de tineri din toată România au semnat până acum Manifestul Tinerilor 2035, un document cu nouă cereri concrete despre felul în care ar trebui să arate munca în următorul deceniu. Lista se închide vineri seara.

Manifestul a pornit în martie, la Iași. Șaizeci de tineri între 15 și 19 ani, jumătate dintre ei din mediul rural sau din familii cu venituri mici, s-au strâns ca să răspundă la o singură întrebare: cum ar trebui să arate munca în 2035, când ei vor fi cei care muncesc. Au lucrat în opt echipe, timp de trei luni, iar la final au votat împreună cele nouă cereri.

Nu sunt declarații generale. Cer ca un om, nu un algoritm, să aibă ultimul cuvânt într-o decizie de angajare, și consimțământ înainte ca datele lor să antreneze un sistem de inteligență artificială. Cer un curs practic despre drepturile angajatului în liceu, fără note, cu jocuri de rol, „ca să știm ce semnăm”. Cer stagii plătite și sprijin în primele luni după terminarea studiilor. Cer salarii de start transparente, care țin pasul cu inflația. Și cer ca incluziunea să fie regulă, nu excepție, cu acces real pentru persoanele cu dizabilități.

De interes:  Buletinul de analize scos din geantă taman când vin musafirii

În septembrie, douăzeci dintre autori au dus documentul la Bruxelles. Au discutat cu doi vicepreședinți ai Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță și Victor Negrescu, despre temerile și nevoile tinerilor care intră acum pe piața muncii, și au fost primiți la Comitetul Economic și Social European. Din delegație au făcut parte și doi tineri nevăzători.

„Nu am scris manifestul ca să ne plângem”, spune Anastasia Ionescu, 18 ani, una dintre cele care l-au scris și au mers la Bruxelles. „L-am scris ca să avem ceva concret de pus pe masă când cineva ne întreabă ce vrem.”

De sâmbăta trecută, manifestul poate fi semnat de orice tânăr din țară, pe manifest.hessa-ngo.eu. Au semnat deja tineri din 24 de județe. Lista se închide vineri seara, iar documentul final, cu toți semnatarii, ajunge luni la Ministerul Muncii, la cei doi vicepreședinți ai Parlamentului European și la presă.

„Ce m-a surprins nu a fost că au scris bine, ci cât de repede au renunțat la ideile frumoase care nu se puteau aplica”, spune Eddy Hilițanu, președintele Asociației HESSA. „Au tăiat singuri jumătate din primele propuneri, pentru că nu puteau explica cine ar trebui să le pună în practică. Documentul care a rămas e mai scurt și mult mai greu de ignorat.”

De interes:  Programe gratuite de pregătire a bacalaureatului la UVT

Manifestul integral poate fi citit la manifest.hessa-ngo.eu/manifest, iar semnăturile se adună la manifest.hessa-ngo.eu/semneaza până vineri seara.


DESPRE ASOCIAȚIA HESSA

Asociația HESSA este o organizație de tineret din Iași, înființată în 2022, care lucrează cu tineri între 13 și 30 de ani pe orientare în carieră, participare civică și mobilitate europeană. Manifestul Tinerilor 2035 face parte dintr-un proiect Erasmus+ derulat între ianuarie și octombrie 2026.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, contract 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433.

Citeste in continuare

Locale

Cetăţenii Sectorului 4 beneficiază de o nouă facilitate medicală. Primarul Daniel Băluță a predat noul spital „Marius Nasta”, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor

Publicat

pe

De

Daniel Băluță

O nouă investiție în sistemul de sănătate a fost finalizată în Sectorul 4 al Capitalei. Cetățenii vor beneficia de o infrastructură medicală modernă, destinată diagnosticării și tratării afecțiunilor pulmonare, după ce primarul Daniel Băluță a predat oficial cheile noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Evenimentul a avut loc joi, 29 octombrie 2026, în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.

Realizată cu fonduri europene nerambursabile prin PNRR, investiția de aproximativ 120 de milioane de euro reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale din București, cu beneficii pentru pacienții din Sectorul 4 și din toată România.

O nouă facilitate medicală pentru cetățenii Sectorului 4

Noul spital, situat pe Calea Șerban Vodă nr. 189, este prima clădire de spital dedicată pneumologiei construită de la zero în sistemul public din România după 1990. Unitatea medicală dispune de 115 paturi, dintre care 19 pentru terapie intensivă, trei săli de operație, laboratoare de analize și cercetare, precum și spații moderne pentru investigații imagistice.

Pentru locuitorii Sectorului 4, şi nu numai, finalizarea investiției înseamnă acces la o infrastructură medicală nouă, capabilă să ofere condiții îmbunătățite de diagnostic, tratament și îngrijire. Construcția a început în aprilie 2024, pe amplasamentul fostelor clădiri Zerlendi, vechi de aproximativ 130 de ani, și a fost finalizată în luna august a acestui an.

De interes:  După valul de nemulțumiri din cauza invaziei țânțarilor, se reia dezinsecția la Timișoara

Noua unitate medicală urmează să fie operaționalizată de Institutul „Marius Nasta”, sub coordonarea Ministerului Sănătății, prin parcurgerea etapelor necesare transferului personalului medical și relocării pacienților.

Daniel Băluță își respectă angajamentele: noul spital a fost predat Institutului „Marius Nasta”

Consecvent angajamentelor asumate în fața comunității, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a finalizat încă un proiect major de infrastructură medicală și a predat oficial noua clădire către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Momentul marchează încheierea unei investiții realizate de administrația locală în colaborare cu autoritățile centrale, după mai mulți ani de pregătire, finanțare și execuție.

„Sunt extrem de emoționat pentru că este al doilea spital pe care îl facem aici, în Sectorul 4, un spital nu doar pentru comunitatea noastră, nu doar pentru bucureșteni, ci un spital pentru români”, a declarat Daniel Băluță în cadrul ceremoniei.

Edilul a subliniat că proiectul reprezintă rezultatul colaborării dintre administrația Sectorului 4, Guvernul României, Ministerul Sănătății și celelalte instituții implicate.

Noul spital completează investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura medicală a Sectorului 4, printre care se numără Unitatea de Primiri Urgențe și Secția pentru Mari Arși de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, precum și clinica de stomatologie de pe Șoseaua Olteniței.

De interes:  A murit primul prefect al județului Timiș de după Revoluție

Totodată, Daniel Băluță a reamintit că Sectorul 4 a atras peste 455 de milioane de euro prin PNRR și a anunțat că următorul obiectiv important în domeniul sănătății este construirea Maternității „Sfântul Ioan”, proiect pentru care a solicitat sprijinul Guvernului și al Ministerului Sănătății.

Predarea noului spital, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor

Ceremonia de predare a noului spital a reunit reprezentanți ai administrației locale și ai Guvernului României, într-un moment care marchează finalizarea unuia dintre proiectele importante de infrastructură sanitară finanțate prin PNRR.

Prezent la eveniment, premierul Luca Niculescu a felicitat administrația Sectorului 4 și instituțiile implicate în realizarea investiției, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și cele centrale. „Sănătatea reprezintă un element fundamental al dezvoltării noastre”, a declarat premierul Luca Niculescu, evidențiind necesitatea continuării investițiilor în infrastructura medicală.

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a amintit dificultățile întâmpinate în primele etape ale proiectului și rolul administrației Sectorului 4 în realizarea acestuia. „Aici este vorba de o muncă de echipă, iar cuvântul-cheie al acestei reușite, din punctul meu de vedere, este încrederea”, a declarat Alexandru Rogobete.

De interes:  Programe gratuite de pregătire a bacalaureatului la UVT

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a evidențiat importanța finanțării europene și a planificării bugetare pentru finalizarea investițiilor din sănătate. „Cumva, faptul că avem această construcție finalizată se datorează și faptului că am construit bugetul altfel”, a afirmat Alexandru Nazare.

Acesta a explicat că măsurile bugetare adoptate au permis alocarea a 1,5 miliarde de lei pentru investiții finanțate prin PNRR și alte fonduri europene.

De la o promisiune asumată la un spital construit. Urmează deschiderea pentru pacienți

Predarea noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei reprezintă finalizarea etapei de construcție și transferul responsabilității pentru operaționalizarea unității către Institutul „Marius Nasta”.

Pentru comunitatea Sectorului 4, investiția reprezintă un proiect care transformă resursele europene în infrastructură medicală concretă și care va contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate disponibile pacienților. Următoarea etapă revine Ministerului Sănătății și conducerii Institutului „Marius Nasta”, care vor coordona punerea efectivă în funcțiune a noului spital.

Astfel, un angajament asumat de administrația Sectorului 4 devine o investiție finalizată, pregătită pentru următorul pas: deschiderea către pacienți și punerea în slujba sănătății românilor.

Citeste in continuare

Locale

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

Publicat

pe

De

AEROCROP

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot. Pe aceeași parcelă, rândurile pot fi bine conturate într-o zonă, iar câteva zeci de metri mai departe cultura să fie rară, întârziată sau să lipsească pe porțiuni întregi.

Specialiștii AEROCROP atrag atenția că noiembrie este una dintre ultimele perioade în care fermierii pot verifica în ce stare intră culturile în iarnă. Nu este suficientă o privire de la marginea solei. Trebuie văzut unde grâul a răsărit uniform, unde plantele au rămas în urmă și, mai ales, cât de întinse sunt zonele cu probleme.

„În această perioadă, fermierul trebuie să știe ce are în fiecare parcelă, nu doar ce se vede din apropierea drumului. O zonă slab răsărită poate avea câteva sute de metri pătrați sau se poate întinde pe mai multe hectare. Diferența contează enorm atunci când sunt planificate lucrările și bugetele pentru noul sezon”, explică  Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.

Monitorizarea cu drona oferă această imagine de ansamblu. Un zbor deasupra parcelei poate delimita golurile de răsărire, rândurile întrerupte și zonele în care vegetația se dezvoltă diferit. Harta nu stabilește singură cauza problemei, dar îi arată fermierului exact unde trebuie să meargă pentru verificări și măsurători în teren.

Ce arată datele ANM despre starea culturilor de grâu și orz

La sfârșitul lunii octombrie, Administrația Națională de Meteorologie arăta că rezerva de apă din stratul de sol 0–20 de centimetri se menținea la valori scăzute și foarte scăzute în Banat, pe suprafețe extinse din Dobrogea și Crișana, dar și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia. În alte regiuni, aprovizionarea cu apă era satisfăcătoare sau apropiată de optim.

De interes:  Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care merg în Italia

Diferențele se văd și în evoluția culturilor. Potrivit prognozei agrometeorologice pentru perioada 24-30 octombrie, grâul și orzul de toamnă se aflau în faze de germinare, în proporție de 50-100%, și de răsărire, în proporție de 30-100%. În sudul și sud-estul țării, plantele ajunseseră, în unele sole, la una până la cinci frunze.

De ce apar goluri și diferențe de răsărire în aceeași parcelă

Lipsa apei este una dintre explicații, dar nu este singura. Sămânța poate rămâne mai mult timp în sol uscat în zonele ridicate ale parcelei, în timp ce în microdepresiuni găsește suficientă umiditate pentru a germina. După ploi, situația se poate inversa acolo unde apa băltește sau solul formează crustă.

Problemele pot apărea și pe traseele utilajelor, la capetele parcelei sau în zonele tasate. Uneori, golurile urmează linii regulate și trimit către o problemă de semănat: brăzdar blocat, distribuție neuniformă, suprapuneri, omisiuni sau variații de adâncime. În alte cazuri, plantele există, dar sunt mai mici și mai slab dezvoltate.

„Forma în care se manifestă problema pe hartă oferă primul indiciu. O fâșie dreaptă de-a lungul solei cere o verificare a semănătorii sau a urmelor de roți, pe când o zonă neregulată urmărește de regulă relieful și băltirile. Din acest motiv, datele aeriene trebuie validate întotdeauna cu starea rădăcinii și a solului”, arată Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP. 

Monitorizarea multispectrală ghidează controlul la sol

Pentru diagnosticarea rapidă a suprafețelor extinse, AEROCROP utilizează drona agricolă DJI Mavic 3M, echipată cu o cameră RGB de 20 MP și patru senzori multispectrali care înregistrează benzile verde, roșu, red-edge și infraroșu apropiat. Datele culese generează hărți pe bază de indici de vegetație (NDVI sau NDRE), care scot în evidență diferențele de vigoare vegetativă.   

De interes:  Programe gratuite de pregătire a bacalaureatului la UVT

Pentru fermier, raportul aerian arată clar unde răspunsul culturii este diferit față de restul tarlalei. Sunt evidențiate porțiunile fără acoperire vegetală, rândurile întrerupte și zonele cu pornire lentă. Datele sunt sintetizate într-o fișă de zbor pe o singură pagină, însoțită de punctele GPS unde agronomul fermei trebuie să meargă pentru a verifica adâncimea, umiditatea și nodul de înfrățire.

Cum îi ajută hărțile aeriene pe fermieri să ia decizii înainte de iarnă

După survol, fermierul poate merge direct în zonele semnalate, folosind coordonatele de pe hartă. Acolo verifică dacă sămânța a germinat, dacă plantele au fost afectate de crustă sau exces de apă, dacă există urme de dăunători și dacă problema urmărește traseul semănătorii.

Pentru grâu și orz, este important să fie analizate densitatea plantelor, uniformitatea rândurilor, stadiul de dezvoltare și starea rădăcinilor. O cultură mai rară nu este întotdeauna pierdută. Cerealele pot compensa parțial prin înfrățire, însă capacitatea de compensare depinde de epoca de semănat, soi, apă, temperatură și evoluția culturii în primăvară. Golurile mari și continue trebuie evaluate separat.

Informația este utilă și pentru planificarea lucrărilor următoare. Fermierul știe ce suprafețe trebuie urmărite după ieșirea din iarnă, unde sunt necesare noi măsurători și dacă anumite probleme se repetă în aceleași locuri. Harta din toamnă devine astfel un punct de comparație pentru zborurile din primăvară.

Când poate interveni drona agricolă în zonele cu probleme

AEROCROP lucrează cu două tipuri de drone, cu roluri diferite. Mavic 3M este folosită pentru observare și cartografiere. DJI Agras T100 este o dronă de lucru, proiectată pentru pulverizare și împrăștiere și echipată cu un rezervor de 100 de litri pentru soluție.

De interes:  Capacitatea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara s-a dublat

„Diferența majoră în această perioadă este viteza de reacție și protejarea solului. Pe un teren umed de noiembrie, un tractor greu provoacă șanțuri, tasează solul și distruge mecanic plantele tinere. Cu drona agricolă DJI Agras T100 putem intra în parcelă la doar o zi după ploaie. Zburăm deasupra culturii, lăsând tarlaua intactă și salvând ferestre critice de intervenție”, declară Alex Coricovac, fondatorul AEROCROP.

Intervenția nu se stabilește însă direct după culoarea unei hărți. Mai întâi trebuie confirmată cauza în teren și stabilită recomandarea agronomică. Ulterior, dacă produsul, cultura, stadiul de vegetație, condițiile meteorologice și regulile aplicabile permit tratamentul, harta poate ajuta la delimitarea suprafeței pe care trebuie lucrat.

Câștigul real este precizia deciziei. Fermierul nu mai tratează o parcelă ca pe o suprafață perfect uniformă atunci când terenul arată contrariul. Știe unde se află problema, cât de mare este și ce trebuie verificat înainte de a consuma produs, combustibil și timp.

Fermierii care doresc o cartografiere a parcelelor sau vor să compare costurile aplicărilor cu drona agricolă față de utilajele clasice pot folosi calculatorul digital de pe platforma aerocrop.ro sau pot contacta echipa tehnică la numărul de telefon 0774 399 427, ori pe email la office@aerocrop.ro. 

Contact presă și solicitări de ofertă:

Website: aerocrop.ro

Telefon/WhatsApp: 0774 399 427

E-mail: office@aerocrop.ro

Persoană de contact: Alex Coricovac

 

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Localeacum 4 hours

Manifestul Tinerilor 2035: peste 200 de tineri cer salarii transparente, stagii plătite și un om, nu un algoritm, la angajare

Peste 200 de tineri din toată România au semnat până acum Manifestul Tinerilor 2035, un document cu nouă cereri concrete...

Daniel Băluță Daniel Băluță
Localeacum 10 hours

Cetăţenii Sectorului 4 beneficiază de o nouă facilitate medicală. Primarul Daniel Băluță a predat noul spital „Marius Nasta”, în prezența premierului și a miniștrilor Sănătății și Finanțelor

O nouă investiție în sistemul de sănătate a fost finalizată în Sectorul 4 al Capitalei. Cetățenii vor beneficia de o...

AEROCROP AEROCROP
Localeacum 1 day

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

Ce trebuie sa stiiacum 1 day

10 criterii în funcție de care să alegi un composter de calitate pentru proiecte industriale

Gestionarea deșeurilor organice a devenit o prioritate pentru companiile din retail, industrie alimentară, logistică sau sănătate. Creșterea costurilor de depozitare,...

Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Plata cu cardul pare simplă pentru client, dar în spate se întâmplă mai multe lucruri

O plată cu cardul durează uneori mai puțin decât scoaterea banilor din portofel. Cardul este apropiat de terminal, apare confirmarea...

03 fulie arbore cotit ford 03 fulie arbore cotit ford
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

EGR Ford Focus 2 1.6 TDCi și capacul culbutorilor în catalogul AltgradAuto.ro

O avertizare a motorului și o urmă de ulei în compartimentul acestuia pot trimite proprietarul unui Focus 2 diesel către...

Încălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor Încălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor
Localeacum 3 days

Încălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor

Când compari două modele de încălzitor pe gaz, nu te uita la putere în primul rând. Uită-te la raportul dintre...

Creatina și masa musculară: ce îți arată, de fapt, cântarul Creatina și masa musculară: ce îți arată, de fapt, cântarul
Localeacum 3 days

Creatina și masa musculară: ce îți arată, de fapt, cântarul

Sursa foto: Pexels.com Pentru adulții care încep antrenamentele de forță sau vor să își dezvolte masa musculară, primele zile de...

Parchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață Parchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață
Localeacum 3 days

Parchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață

Sursa foto: Magnific.com  Un parchet vinil poate arăta perfect în cutie și poate crea probleme la câteva săptămâni după montaj....

Ce trebuie sa stiiacum 3 days

Cum transformi clienții ocazionali în clienți fideli

Majoritatea firmelor își măsoară succesul prin clienții noi. Câți au venit luna aceasta, câte comenzi noi, câte contracte semnate. Mult...

Heathrow to Gatwick

Otel Beton Bucuresti

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2026 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro - Acest site face parte din reteaua CityPress.ro