Locale
Dezvăluiri despre doctorii în copiat. Cum a dispărut teza de doctorat a lui Florian Coldea
Mulți politicieni au ținut neapărat ca pe cărțile lor de vizită să apară și titlul de doctor. Complexați, probabil, de omologii lor din țările europene, guvernanții și șefii de instituții de bază ale României se întorc la școală pentru a obține prestigiosul titlu de doctor. Și, chiar dacă nu au pregătirea intelectuală necesară, politicienii noștri se descurcă prin metoda copy-paste, arată Comisia de experți din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
Fostul șef al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, chestorul principal Alexandru Cătălin Ioniță, a rămas fără titlul de doctor în drept. Lucrarea lui de doctorat, susținută în 2012 la fabrica de diplome de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, a fost dovedită ca fiind copiată.
Jurnalista Emilia Șercan a semnalat plagiatul chestorului încă din 2016, dar Comisia de Etică a Academiei de Poliție a ajuns în 2019 la concluzia că lucrarea este originală. S-a revenit asupra deciziei, printr-o nouă evaluare, iar experții au constatat că teza este de fapt copiată. Decizia de retragere a titlului de doctor l-a prins pe Ioniță la pensie, în rezervă, cu gradul de general de brigadă, deoarece în vara lui 2020, acestuia nu i s-a mai înnoit certificatul ORNISS, motivul fiind ținut secret.
Acces interzis la informații secrete
Directorul general al Direcției Generale Anticorupție a fost eliberat din funcție, întrucât nu mai deține autorizația de acces la informații clasificate din partea Oficiului Registrul Național al Informațiilor Secrete de Stat, necesară exercitării funcției. În prezent, ofițerul este pus la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii altor atribuții profesionale, a transmis Ministerul Afacerilor Interne la acel moment.
Chestorul nu a mai așteptat ca MAI să-i găsească un loc de muncă. E a cerut pensionarea anticipată, la doar 44 de ani. Cei 22 de ani de muncă în sistem i-au asigurat, însă, o pensie de lux. Important de menționat este și că retragerea lui Ioniță din MAI ar putea avea legătură cu informațiile venite pe surse către presă, cum că pe numele fostului șef DGA va fi deschis un dosar.
Numele lui Alexandru Cătălin Ioniță a fost strâns legat de cel al fostului ministru Carmen Dan și e de notorietate faptul că este finul fostului șef al Poliției Române, Petre Tobă. Ioniță a fost împuternicit în trecut, pe o perioadă de 6 luni, în funcția de șef al Poliției Române. Vestea retragerii titlului de doctor a venit în tandem și pentru Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele în exercițiu al Autorității Electorale Permanente. Mitulețu-Buică și-a susținut teza în 2017, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
Florian Coldea, fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, a ridicat ștacheta în aria furtului intelectual. Potrivit jurnaliștilor, Coldea a plagiat în teza sa de doctorat, însă lucrarea sa ar fi dispărut din Biblioteca Națională.
De-a lungul timpului, în spațiul public au apărut informații că singura copie existentă ar fi cea din locuința coordonatorului lucrării lui Coldea, Gabriel Oprea. Fostul ministru a declarat că nu știe unde este copia lucrării fostului general SRI.
Sesizarea dispariției lucrării a venit din partea Bibliotecii Naționale. Totul s-ar fi întâmplat după un împrumut către Biblioteca Politehnicii, numai că lucrarea nu s-a mai întors la locul de drept, potrivit jurnaliștilor Realitatea PLUS. Conform Emiliei Șercan, manevra ar fi fost orchestrată de Mihnea Costoiu, fost ministru al Educației, acesta fiind cel care ar fi aranjat „împrumutul” dintre cele biblioteci și pierderea tezei.
Și fostul vicepremier Gabriel Oprea a susținut în 2000 lucrarea de doctorat „Procedura plângerii prealabile”, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu, fost senator PSD.
Gabriel Oprea: „Când mi-am dat doctoratul între 1995-2000, n-am fost om politic și nici demnitar.”
În 2015, Emilia Șercan avertiza că lucrarea nu conține niciun citat, ci conține paragrafe și pagini întregi, copiate dintr-o lucrare similară a coordonatorului său, Ion Neagu, și, de asemenea, dintr-o lucrare a lui Constantin Turai.
Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației a decis, în primă fază, că plagiatul lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier, nu poate fi confirmat. Pe de alta parte, Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București, a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „copiate integral”.
Pe 2 septembrie 2016, după o lungă reevaluare, ministrul Educației Mircea Dumitru a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Oprea.
Un adevarat campion la copiat este fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog. Acesta a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat, iar titlul i-a fost retras în 2019. Actualul senator PSD a fost acuzat de plagiat atât de Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara, acolo unde Bodog a obținut titlul, cât și de Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Consiliul a votat cu 37 de voturi din 37 retragerea titlului de doctor în Management.
Lunga listă a fraudei academice a făcut România faimoasă pe plan internațional. Mai ales atunci când premierul a ales să copieze în propria lucrare de doctorat somități din lumea științifică, fără să citeze sursa.
Revista Nature, cel mai prestigios jurnal al științelor, a publicat un articol în 2012 în care detalia furtul intelectual comis de prim-ministrul României, Victor Viorel Ponta. Și alte publicații importante ale lumii au publicat știrea, punându-ne într-o situație diplomatică sensibilă. S-a cerut, la acel moment, demisia lui Ponta, deoarece, conform presei străine, România nu ar mai fi luată în serios în caz contrar.
„Sesizarea de plagiat în ceea ce privește teza domnului Victor Viorel Ponta, intitulată Curtea penală Internațională. Comisia a analizat că teza nu respectaă standardele de etică a cercetării științifice și propunere retragerea titlului de doctor în drept”, se arată în motivarea Comisiei care a analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta.
O treime din teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta a fost copiată. Titlul a fost obţinut în cadrul Universităţii din Bucureşti, sub îndrumarea lui Adrian Năstase. Raportul specialiştilor din Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare arată că Victor Ponta a copiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt. Ponta s-a luptat 8 ani în instanțe încercând să-și păstreze titlul de doctor.
Traian Băsescu: „Când ești doctor în drept, ești tare! Haha, dottore!”
Liderul Pro România a contestat decizia de retragere a titlului la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă a pierdut definitiv şi irevocabil.
Locale
Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului
Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii musculare. În acest context, masajul de relaxare reprezintă una dintre cele mai apreciate metode de a încetini ritmul, de a elibera tensiunile și de a acorda mai multă atenție stării de bine.
Fie că îți dorești o pauză după o săptămână solicitantă, resimți disconfort muscular din cauza poziției prelungite la birou sau vrei pur și simplu să te bucuri de un moment de liniște, o ședință de masaj poate transforma timpul dedicat relaxării într-o experiență plăcută.
La Baliss Spa, masajul de relaxare face parte dintr-o gamă variată de experiențe spa, alături de terapii precum masajul balinez, aromaterapia și masajul cu pietre calde.
În acest articol vei descoperi ce presupune un masaj de relaxare, care sunt cele 10 beneficii pentru corp și minte, cum decurge o ședință și ce trebuie să știi înainte de prima programare.
Ce este masajul de relaxare?
Masajul de relaxare este o tehnică de masaj orientată spre diminuarea tensiunii musculare, inducerea unei stări de calm și îmbunătățirea confortului general.
Spre deosebire de terapiile care urmăresc lucrul intens asupra anumitor grupe musculare, masajul de relaxare utilizează, de regulă, mișcări fluide, presiune moderată și un ritm adaptat persoanei.
Terapeutul poate combina mișcări de netezire, frământare ușoară și presiuni delicate, în funcție de preferințele și nevoile clientului.
Adesea, experiența este completată de uleiuri pentru masaj, muzică ambientală și o atmosferă liniștitoare.
Scopul principal nu este tratarea unei afecțiuni, ci crearea condițiilor necesare pentru relaxare fizică și mentală.
Pentru persoanele care se confruntă cu stres cotidian, masajul poate deveni o componentă plăcută a unei rutine de îngrijire personală.
10 beneficii ale masajului de relaxare pentru corp și minte
- Poate contribui la reducerea stresului
Unul dintre cele mai importante beneficii ale masajului de relaxare este diminuarea stresului perceput.
În perioadele solicitante, corpul poate rămâne într-o stare de încordare, chiar și după terminarea activităților zilnice.
Mișcările ritmice ale masajului, ambientul liniștit și absența stimulilor obișnuiți pot favoriza o stare de calm.
Pentru multe persoane, o ședință reprezintă ocazia de a se desprinde temporar de telefon, e-mailuri și responsabilități.
Masajul nu elimină cauzele stresului și nu înlocuiește sprijinul psihologic atunci când acesta este necesar, însă poate fi o metodă complementară de relaxare.
- Ajută la detensionarea musculaturii
Statul prelungit la birou, pozițiile incomode și activitățile repetitive pot favoriza apariția tensiunilor în zona umerilor, gâtului și spatelui.
Masajul de relaxare pentru spate utilizează mișcări blânde și moderate pentru a reduce senzația de rigiditate musculară.
În timpul ședinței, terapeutul poate acorda mai multă atenție zonelor în care simți disconfort.
Este important să comunici intensitatea presiunii preferate, astfel încât experiența să rămână confortabilă.
Dacă există dureri persistente, amorțeli sau alte simptome neobișnuite, este recomandată evaluarea medicală înainte de masaj.
- Poate susține un somn mai odihnitor
Stresul și tensiunea acumulată pot îngreuna relaxarea înainte de culcare.
Pentru unele persoane, masajul poate facilita trecerea către o stare de liniște și poate contribui la îmbunătățirea calității subiective a somnului.
O ședință de seară poate deveni parte a unei rutine care include reducerea timpului petrecut în fața ecranelor și un program de odihnă regulat.
Efectele pot varia de la o persoană la alta.
Masajul nu reprezintă un tratament pentru insomnie sau alte tulburări de somn, dar poate completa obiceiurile sănătoase de relaxare.
- Favorizează o stare generală de bine
Masajul de relaxare oferă o pauză în care atenția se mută de la sarcinile zilnice către propriul corp.
Senzația de confort, contactul terapeutic și atmosfera spa pot contribui la o stare de bine.
Multe persoane descriu experiența printr-o senzație de ușurare, liniște și prospețime.
Aceste reacții sunt individuale și depind de preferințe, starea fizică și contextul în care are loc ședința.
Un masaj potrivit poate reprezenta un moment valoros de îngrijire personală, fără să fie nevoie de un motiv special.
- Poate reduce senzația de oboseală acumulată
După zile aglomerate, oboseala nu este întotdeauna asociată exclusiv cu efortul fizic.
Solicitarea mentală poate fi însoțită de încordare musculară și de dificultatea de a te relaxa.
O ședință de masaj poate oferi un interval de repaus în care organismul nu este supus activităților obișnuite.
În acest context, unele persoane se simt mai odihnite și mai confortabil după experiență.
Masajul nu înlocuiește somnul, alimentația sau recuperarea necesară în cazul epuizării, dar poate susține o rutină echilibrată.
- Poate îmbunătăți temporar confortul circulator
Mișcările de masaj exercită presiune asupra țesuturilor moi și pot influența temporar circulația locală.
De exemplu, încălzirea țesuturilor și mișcările ritmice pot fi asociate cu o senzație de relaxare în zonele masate.
Totuși, aceste efecte nu trebuie confundate cu tratarea problemelor vasculare sau a insuficienței circulatorii.
Persoanele cu afecțiuni vasculare, tromboză suspectată sau alte probleme medicale relevante trebuie să solicite sfatul medicului înainte de masaj.
- Ajută la conștientizarea tensiunilor corporale
În timpul unei zile obișnuite, poți să nu observi cât de încordați sunt umerii sau cât de mult îți contractezi musculatura spatelui.
Un masaj de relaxare poate atrage atenția asupra acestor senzații.
Prin comunicarea cu terapeutul, poți identifica zonele care necesită mai mult confort și poți învăța să recunoști mai ușor semnalele de tensiune.
Această conștientizare poate fi utilă și în afara salonului, atunci când îți ajustezi postura sau introduci pauze de mișcare în timpul zilei.
Masajul nu corectează singur problemele posturale, dar poate completa alte obiceiuri benefice.
- Oferă o pauză mentală de la activitățile zilnice
Un beneficiu important al masajului este timpul petrecut într-un mediu diferit de cel profesional sau domestic.
Într-un salon spa, lumina plăcută, muzica discretă și ritmul liniștit pot crea condiții favorabile relaxării.
În timpul ședinței nu trebuie să rezolvi sarcini sau să iei decizii.
Această pauză poate ajuta la diminuarea senzației de suprasolicitare.
Pentru persoanele care petrec mult timp conectate la dispozitive digitale, experiența poate reprezenta o oportunitate de deconectare.
- Poate diminua disconfortul muscular ușor
Tensiunile musculare minore pot apărea după efort obișnuit, perioade lungi de sedentarism sau zile solicitante.
Masajul blând poate reduce temporar senzația de rigiditate și poate îmbunătăți confortul în zonele solicitate.
Este important să existe o diferență clară între disconfortul muscular obișnuit și durerile asociate unor afecțiuni.
Dacă durerea este intensă, apare după o accidentare sau este însoțită de alte simptome, evaluarea medicală are prioritate.
Presiunea puternică nu este necesară pentru ca un masaj de relaxare să fie plăcut.
- Încurajează o rutină de îngrijire personală
Poate cel mai valoros beneficiu al masajului este faptul că îți rezervi timp pentru propriile nevoi.
Într-un program aglomerat, îngrijirea personală este adesea amânată.
O programare periodică la spa poate funcționa ca un moment dedicat relaxării și conștientizării stării de bine.
Frecvența ședințelor trebuie aleasă în funcție de preferințe, buget și nevoile individuale.
Nu există o regulă universală care să impună un anumit număr de masaje pentru fiecare persoană.
Cum decurge o ședință de masaj de relaxare?
Dacă este prima ta experiență, este normal să ai întrebări despre desfășurarea ședinței.
Înainte de începerea masajului, terapeutul poate discuta cu tine despre preferințele privind presiunea, zonele sensibile și eventualele contraindicații.
Ulterior, te vei așeza pe masa de masaj, iar terapeutul va utiliza tehnicile potrivite pentru experiența aleasă.
Ședința poate include mișcări ample și ritmice, concentrate asupra spatelui, umerilor, brațelor și picioarelor, în funcție de durata și tipul serviciului.
Pe parcurs, poți solicita ajustarea presiunii sau evitarea unei anumite zone.
Confortul și comunicarea sunt esențiale pentru o experiență plăcută.
După masaj, este util să îți acorzi câteva minute pentru revenirea la activitățile obișnuite.
Masaj de relaxare sau masaj terapeutic: care este diferența?
Deși ambele implică tehnici manuale, scopurile pot fi diferite.
Masajul de relaxare urmărește în principal confortul, diminuarea tensiunii și starea de calm.
Masajul terapeutic poate face parte dintr-un plan de îngrijire destinat unei probleme specifice și necesită evaluarea și competențele profesionale corespunzătoare.
Există și tehnici precum Deep Tissue, care utilizează presiuni mai ferme și urmăresc lucrul asupra unor straturi musculare mai profunde.
Dacă îți dorești în primul rând liniște și destindere, masajul de relaxare este o opțiune potrivită.
Dacă ai o problemă medicală sau o durere persistentă, discută mai întâi cu un profesionist din domeniul sănătății.
Cât durează un masaj de relaxare?
Durata potrivită depinde de timpul disponibil și de preferințele personale.
O ședință de 30 de minute poate fi potrivită pentru o pauză scurtă, concentrată pe anumite zone.
Un masaj de 60 de minute oferă mai mult timp pentru o experiență completă.
O ședință de 90 de minute poate fi alegerea celor care preferă un ritm liniștit și o durată mai generoasă.
La Baliss Spa Caramfil sunt prezentate toate cele trei variante de durată pentru masajul de relaxare.
Este recomandat să verifici disponibilitatea și tarifele în momentul programării.
Cât de des este recomandat masajul de relaxare?
Nu există o frecvență obligatorie pentru toate persoanele.
Unii clienți aleg o ședință ocazională, după perioade solicitante, în timp ce alții preferă să includă masajul în rutina lunară de îngrijire.
Alegerea depinde de stilul de viață, preferințe și răspunsul individual la masaj.
Este mai important ca experiența să fie confortabilă și adaptată nevoilor tale decât să respecți un program rigid.
Pentru persoanele care își doresc ședințe regulate, pot fi utile și abonamentele spa, dacă acestea corespund frecvenței dorite.
Masaj de relaxare în București: de ce să alegi Baliss Spa?
Dacă ești în căutarea unui masaj de relaxare în București, Baliss Spa oferă experiențe inspirate din tradiții de masaj și terapii spa variate.
În oferta locației Baliss Spa Caramfil se regăsesc masajul de relaxare, masajul balinez, aromaterapia, Hot Stone și alte tipuri de masaj.
Astfel, poți alege o experiență în funcție de preferințele tale: mișcări blânde, utilizarea uleiurilor aromatice sau o abordare diferită a relaxării.
Locația Baliss Spa Caramfil se află pe strada Nicolae Caramfil nr. 61C, Corp A, etajul 2, în București, Sector 1.
Pentru o experiență potrivită, consultă serviciile și discută cu echipa salonului despre durata și tipul de masaj dorit.
Cine ar trebui să evite sau să amâne masajul?
Masajul de relaxare este, în general, bine tolerat de persoanele sănătoase, dar există situații în care trebuie amânat sau adaptat.
De exemplu, în cazul febrei, infecțiilor acute, leziunilor cutanate sau accidentărilor recente, poate fi necesară evitarea masajului în zonele afectate.
Persoanele cu suspiciune de tromboză, afecțiuni cardiovasculare instabile sau alte probleme medicale importante trebuie să solicite recomandare medicală.
În sarcină, masajul necesită tehnici și poziționare adecvate, realizate de personal pregătit.
Informează terapeutul despre afecțiunile relevante, intervențiile recente și orice disconfort înainte de începerea ședinței.
Întrebări frecvente despre masajul de relaxare
Care sunt principalele beneficii ale masajului de relaxare?
Masajul poate contribui la reducerea stresului perceput, detensionarea musculaturii, confortul general și o stare subiectivă de relaxare.
Masajul de relaxare este dureros?
În mod normal, masajul de relaxare nu ar trebui să fie dureros. Presiunea poate fi ajustată în funcție de preferințe.
Este mai bun un masaj de 60 sau de 90 de minute?
Ambele variante pot fi potrivite. Diferența este timpul disponibil pentru desfășurarea ședinței, iar alegerea depinde de preferințele personale.
Pot face masaj de relaxare după o zi de muncă?
Da, pentru multe persoane reprezintă o modalitate plăcută de destindere după activități solicitante.
Masajul de relaxare poate ajuta la reducerea stresului?
Poate contribui la o stare temporară de calm și la diminuarea stresului perceput, însă nu înlocuiește tratamentul afecțiunilor asociate stresului cronic.
Programează un masaj de relaxare la Baliss Spa
Masajul de relaxare poate reprezenta mai mult decât o pauză plăcută: este un moment în care îți acorzi atenție, îți relaxezi musculatura și te desprinzi de agitația cotidiană.
Fie că alegi o ședință scurtă sau o experiență spa mai lungă, cel mai important este să te bucuri de un masaj confortabil, adaptat preferințelor tale.
La Baliss Spa poți descoperi diferite tipuri de masaj și poți selecta experiența care se potrivește cel mai bine momentului tău de relaxare.
Oferă-ți timp pentru tine și programează un masaj de relaxare la Baliss Spa!
Baliss Spa Glodeni: Strada Glodeni nr. 14, etaj 1, Sector 2 – 0744 225 477.
Baliss Spa Caramfil: Strada Nicolae Caramfil nr. 61C, Corp A, etaj 2, Sector 1 – 0754 020 222.
Locale
Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta
Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și designul livingului, mobilierul influențează atât aspectul casei, cât și confortul de zi cu zi.
Dacă ești în căutarea unui serviciu de mobilă la comandă București, probabil îți dorești mai mult decât dulapuri sau corpuri de mobilier standard. Cauți soluții personalizate, dimensiuni adaptate spațiului, materiale potrivite și un design care să reflecte stilul tău.
Alegerea producătorului este una dintre cele mai importante etape. Un atelier profesionist nu se limitează la executarea mobilierului, ci poate oferi consultanță, măsurători, proiectare, recomandări de materiale și montaj.
La CustomCraft, atelier de mobilier personalizat din Chiajna, Ilfov, proiectele sunt realizate în funcție de cerințele fiecărui client, de la concept și design 3D până la producție și instalare.
În acest ghid vei descoperi cum alegi producătorul potrivit de mobilă la comandă în București, ce avantaje oferă mobilierul personalizat și ce trebuie să verifici înainte de a începe proiectul.
De ce să alegi mobilă la comandă în București?
Locuințele din București și Ilfov au configurații foarte diferite: apartamente compacte, case moderne, spații open-space sau încăperi cu dimensiuni atipice.
Mobilierul standard nu răspunde întotdeauna acestor particularități.
Mobila la comandă permite proiectarea fiecărui corp în funcție de dimensiunile reale ale încăperii, nevoile de depozitare și stilul preferat.
De exemplu, într-o bucătărie mică, dulapurile realizate până la tavan pot valorifica spațiul vertical. Într-un dormitor, un dressing personalizat poate include compartimente pentru haine lungi, sertare și rafturi adaptate garderobei.
Un alt avantaj este libertatea de a alege finisajele, culorile, sistemele de deschidere și accesoriile.
Rezultatul poate fi un mobilier integrat armonios în locuință, gândit în jurul modului în care folosești fiecare cameră.
7 avantaje ale mobilierului realizat la comandă
- Valorificarea eficientă a spațiului
Unul dintre cele mai importante avantaje ale mobilierului personalizat este posibilitatea de a utiliza eficient suprafața disponibilă.
În locul unor corpuri standard care lasă spații nefolosite, mobilierul poate fi proiectat după dimensiunile exacte ale camerei.
Această soluție este deosebit de utilă pentru apartamente mici, mansarde, holuri înguste și bucătării cu forme neregulate.
- Design adaptat stilului tău
Fiecare locuință are propria identitate.
Prin mobilierul la comandă poți alege un stil minimalist, modern, clasic sau contemporan, fără să depinzi de colecțiile disponibile într-un magazin.
Materialele, texturile și culorile pot fi combinate pentru a crea un aspect unitar.
- Compartimentare personalizată
Un dressing poate fi configurat pentru haine, încălțăminte și accesorii, în timp ce mobilierul de living poate integra biblioteca, televizorul și spațiile de depozitare.
Compartimentarea este decisă în funcție de lucrurile pe care vrei să le organizezi.
Astfel, mobilierul devine mai practic în utilizarea zilnică.
- Alegerea materialelor și accesoriilor
Colaborarea cu un producător de mobilier personalizat îți oferă posibilitatea de a discuta despre PAL, MDF, lemn masiv, feronerie și finisaje.
Poți selecta soluții potrivite pentru destinația fiecărui corp.
Pentru zonele intens utilizate, este important să analizezi rezistența materialelor și calitatea accesoriilor.
- Integrarea electrocasnicelor
În cazul bucătăriilor, mobilierul poate fi proiectat ținând cont de dimensiunile electrocasnicelor.
Un proiect bine realizat integrează spațiile pentru cuptor, frigider, mașina de spălat vase și hotă, respectând cerințele tehnice ale fiecărui aparat.
- Posibilitatea vizualizării înainte de producție
Proiectarea 3D permite analizarea configurației mobilierului înainte de execuție.
Poți observa proporțiile, compartimentarea și aspectul general al amenajării.
Această etapă reduce riscul unor neînțelegeri între client și producător.
- Mobilier adaptat utilizării pe termen lung
Un proiect personalizat poate ține cont de obiceiurile familiei și de modul în care spațiul va fi utilizat.
Alegerea materialelor și montajul corect sunt importante pentru rezistența și funcționalitatea mobilierului.
Totuși, durabilitatea depinde de materialele efectiv alese, condițiile de utilizare și întreținere.
Cum alegi cel mai bun producător de mobilă la comandă din București?
Dacă ai căutat online expresia „Mobilă la comandă București”, probabil ai descoperit numeroase firme și ateliere.
Pentru a lua o decizie informată, recomand să verifici următoarele criterii.
- Portofoliul de proiecte
Fotografiile lucrărilor realizate oferă indicii despre experiența atelierului.
Analizează proiecte asemănătoare cu ceea ce îți dorești: bucătării moderne, dressinguri, mobilier de living sau amenajări complete.
Este util să observi detaliile de finisare, integrarea mobilierului în încăperi și soluțiile de organizare.
Un portofoliu cu proiecte reale este mai relevant decât imaginile generice de prezentare.
- Serviciile oferite
Un producător poate oferi doar execuție, în timp ce altul gestionează întregul proces.
Înainte de colaborare, verifică dacă sunt incluse consultanța, măsurătorile, proiectarea, producția, transportul și montajul.
La CustomCraft, procesul prezentat pe site include aceste etape, de la discuția inițială până la instalarea mobilierului.
- Experiența în producție
Un atelier cu experiență poate recomanda soluții tehnice pentru spații dificile și poate explica avantajele diferitelor materiale.
Întreabă cum sunt realizate corpurile, ce echipamente se utilizează și cum sunt verificate dimensiunile înainte de fabricație.
- Calitatea materialelor
Nu toate materialele au aceleași caracteristici.
Un producător profesionist ar trebui să explice diferențele dintre materialele disponibile și să recomande variante potrivite pentru fiecare încăpere.
În cazul băilor și bucătăriilor, protecția împotriva umidității și finisarea muchiilor sunt deosebit de importante.
- Transparența ofertei
Oferta trebuie să descrie suficient de clar mobilierul propus.
Este recomandat să verifici materialele, accesoriile, dimensiunile, finisajele, serviciile incluse și condițiile contractuale.
Dacă anumite detalii nu sunt clare, solicită explicații înainte de aprobare.
- Termenele de execuție
Durata proiectului depinde de complexitate, disponibilitatea materialelor și programul atelierului.
Un termen realist, confirmat în scris, este mai util decât o promisiune vagă.
- Montajul și suportul ulterior
Calitatea mobilierului depinde și de instalare.
Verifică cine efectuează montajul, cum se realizează recepția lucrării și ce condiții de garanție se aplică.
Ce tipuri de mobilă la comandă poți realiza pentru casa ta?
Un avantaj al colaborării cu un atelier care produce mai multe categorii de mobilier este posibilitatea de a păstra același stil în întreaga locuință.
Mobilă de bucătărie la comandă
Bucătăria este una dintre cele mai solicitante încăperi.
Mobilierul trebuie să permită organizarea eficientă a vaselor, alimentelor și electrocasnicelor, fără a compromite circulația în spațiu.
O bucătărie la comandă poate include corpuri până la tavan, sertare cu închidere silențioasă, soluții pentru colțuri și spații dedicate aparatelor încorporabile.
Proiectarea trebuie să țină cont de poziția instalațiilor, ventilație și cerințele electrocasnicelor.
Dressing și mobilă pentru dormitor
Un dressing la comandă poate transforma un perete liber sau o nișă într-un spațiu de depozitare bine organizat.
Compartimentele pot fi adaptate tipurilor de haine și accesoriilor.
Pentru dormitor se pot realiza și noptiere, comode, dulapuri integrate sau mobilier cu spații suplimentare de depozitare.
Mobilă living la comandă
Livingul este o încăpere în care designul și funcționalitatea trebuie să se completeze.
Mobilierul personalizat poate integra zona TV, biblioteca, rafturile decorative și corpurile închise.
Alegerea finisajelor poate contribui la continuitatea vizuală dintre living și bucătărie, mai ales în locuințele open-space.
Mobilier pentru baie
În baie, fiecare centimetru poate conta.
Corpurile suspendate, dulapurile sub lavoar și spațiile de depozitare verticale pot oferi mai multă ordine.
Este important să fie selectate materiale și finisaje potrivite mediului umed și să fie evitat contactul prelungit cu apa.
Mobilier pentru hol și birou
Un hol poate include dulapuri pentru încălțăminte, cuier, bancă și spații pentru obiectele utilizate zilnic.
Într-un birou de acasă, mobilierul personalizat poate adapta înălțimea și dimensiunile blatului, spațiile pentru documente și gestionarea cablurilor.
PAL, MDF sau lemn masiv: ce material alegi?
Materialele influențează aspectul, rezistența și modul de întreținere a mobilierului.
PAL-ul melaminat este utilizat frecvent pentru structuri și corpuri de mobilier, datorită varietății de finisaje și posibilităților de prelucrare.
MDF-ul permite diferite tipuri de finisare și poate fi o alegere pentru fronturi cu design personalizat.
Lemnul masiv oferă textură naturală, dar necesită o proiectare atentă și întreținere corespunzătoare.
Nu există un material ideal pentru toate aplicațiile.
Alegerea trebuie făcută în funcție de destinația mobilierului, aspectul dorit și condițiile de utilizare.
La fel de importante sunt canturile, feroneria și modul de montaj.
De ce este importantă proiectarea 3D a mobilierului?
Atunci când comanzi mobilier pe baza unei idei, poate fi dificil să anticipezi proporțiile și aspectul final.
O randare 3D ajută la vizualizarea corpurilor în spațiu și la verificarea compatibilității dintre design și funcționalitate.
Poți analiza deschiderea ușilor, distribuția sertarelor, poziția rafturilor și relația dintre mobilier și restul încăperii.
La CustomCraft, proiectarea 3D face parte din serviciile prezentate pentru clienți.
Înainte de producție, este important ca dimensiunile, materialele și configurația finală să fie aprobate.
Cum decurge colaborarea cu CustomCraft?
Pentru persoanele interesate de mobilă la comandă în București și Ilfov, CustomCraft propune un proces organizat în mai multe etape.
Etapa 1: Consultanță și identificarea nevoilor
Procesul începe cu o discuție despre mobilierul dorit, dimensiunile aproximative și stilul preferat.
Poți prezenta fotografii de inspirație sau schițe ale încăperii.
Etapa 2: Măsurători
Un specialist poate realiza măsurători la locație, conform condițiilor stabilite.
Această etapă este esențială pentru adaptarea mobilierului la pereți, instalații și particularitățile spațiului.
Etapa 3: Proiectare și selecția materialelor
Sunt analizate compartimentarea, finisajele și accesoriile.
Proiectul poate include vizualizări 3D și detalii tehnice necesare execuției.
Etapa 4: Aprobare și producție
După stabilirea configurației și acceptarea condițiilor contractuale, mobilierul intră în producție.
CustomCraft realizează mobilierul în atelierul propriu.
Etapa 5: Livrare și montaj
Corpurile sunt transportate și instalate conform proiectului agreat.
La final, clientul poate verifica funcționalitatea ușilor, sertarelor și accesoriilor, consemnând eventualele observații la recepție.
Mobilă la comandă București sau mobilier standard?
Alegerea depinde de particularitățile locuinței.
Mobilierul standard poate fi potrivit atunci când dimensiunile disponibile corespund unor produse existente și nu sunt necesare adaptări complexe.
Mobilierul personalizat devine interesant atunci când ai nevoie de compartimentări specifice, integrarea electrocasnicelor sau folosirea unor spații dificile.
Pentru o locuință în care fiecare zonă trebuie valorificată, mobila la comandă poate oferi mai multă flexibilitate.
Important este să alegi soluția în funcție de nevoi, nu doar de aspectul fotografiilor de prezentare.
De ce să alegi CustomCraft pentru mobilier la comandă în București?
CustomCraft este un atelier de mobilier la comandă situat în Chiajna, Ilfov, care deservește clienți din București și din localitățile din regiune.
Compania prezintă o ofertă care acoperă mobilier pentru bucătărie, dormitor, living, baie, birou și spații comerciale.
Printre serviciile disponibile se numără consultanța, proiectarea 3D, producția proprie și montajul.
Această abordare permite dezvoltarea proiectului de la idee până la instalarea mobilierului.
Un alt avantaj este posibilitatea de a realiza mai multe piese într-un stil coerent, atunci când amenajezi întreaga locuință.
Pentru a alege corect, discută cu echipa despre proiectul tău, analizează portofoliul și solicită o propunere adaptată spațiului.
Întrebări frecvente despre mobila la comandă în București
Cum aleg un producător de mobilă la comandă?
Verifică proiectele realizate, serviciile incluse, materialele, condițiile contractuale, montajul și garanția. Cere explicații despre fiecare etapă înainte de aprobare.
Ce mobilier pot realiza la comandă?
Poți opta pentru bucătării, dressinguri, dulapuri, mobilier de living, dormitor, baie, hol sau birou, în funcție de capacitățile atelierului.
Este necesară proiectarea 3D?
Nu este obligatorie pentru orice piesă simplă, dar poate fi foarte utilă pentru amenajările complexe și pentru verificarea aspectului înainte de producție.
Cât durează realizarea mobilierului la comandă?
Durata depinde de dimensiuni, complexitate, materiale și programul de producție. Termenul trebuie confirmat pentru fiecare proiect.
Pot comanda mobilier pentru un apartament mic?
Da. Mobilierul personalizat este util pentru nișe, încăperi înguste și spații în care corpurile standard nu se potrivesc.
CustomCraft realizează mobilă la comandă în București?
Da. Atelierul se află în Chiajna, Ilfov, și oferă servicii pentru clienți din București și din alte localități din regiune.
Solicită o ofertă de mobilă la comandă București de la CustomCraft
Alegerea unui producător de mobilă la comandă București este un pas important pentru o amenajare funcțională, coerentă și adaptată stilului tău de viață.
Un atelier profesionist trebuie să înțeleagă spațiul, să propună soluții practice și să explice clar materialele, procesul de proiectare și condițiile de execuție.
La CustomCraft, poți transforma ideile de amenajare în proiecte personalizate pentru bucătărie, living, dormitor, baie sau birou.
Ai în plan o amenajare nouă sau vrei să înlocuiești mobilierul existent? Contactează CustomCraft și solicită o ofertă pentru proiectul tău!
CustomCraft – Mobilier la comandă București și Ilfov
Adresă: Strada I.L. Caragiale nr. 121, Chiajna, Ilfov
Telefon: 0723 211 342
E-mail: office@customcraft.ro
Locale
Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele
Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe persoane caută o activitate fizică prin care să își îmbunătățească postura, mobilitatea și starea de bine. Dacă ești în căutarea unui studio de Pilates în București, alegerea locului potrivit poate face diferența dintre un antrenament ocazional și o rutină pe care să o urmezi cu plăcere.
Pilates este o metodă de antrenament bazată pe mișcări controlate, respirație conștientă și activarea musculaturii profunde. Poate fi adaptată diferitelor niveluri de pregătire și obiectivelor individuale, de la dezvoltarea stabilității și a forței până la îmbunătățirea coordonării.
La ABC Pilates, studio boutique dedicat femeilor, situat în zona Pipera din nordul Bucureștiului, antrenamentele se desfășoară într-un mediu orientat către atenția individuală, tehnica de execuție și progresul personal.
În acest articol vei descoperi cum să alegi un studio de Pilates în București, care sunt beneficiile antrenamentelor și de ce aparatele profesionale pot contribui la o experiență eficientă și adaptabilă.
Ce este Pilates și de ce este atât de apreciat?
Pilates este o metodă de exerciții fizice dezvoltată de Joseph Pilates, care pune accent pe relația dintre respirație, control muscular și precizia mișcărilor.
Spre deosebire de antrenamentele în care obiectivul principal este executarea unui număr mare de repetări, Pilates urmărește calitatea fiecărei mișcări.
Exercițiile implică în special musculatura profundă a abdomenului, spatelui și pelvisului, cunoscută sub denumirea de core.
Această zonă contribuie la stabilitatea trunchiului și la coordonarea mișcărilor.
Un antrenament Pilates poate include exerciții pentru forță, echilibru, mobilitate și control postural.
Metoda poate fi practicată la saltea sau cu ajutorul unor aparate specializate, precum Reformer, Cadillac și Wunda Chair.
Intensitatea și dificultatea exercițiilor se adaptează nivelului de pregătire, ceea ce face Pilates accesibil atât începătoarelor, cât și persoanelor care au deja experiență în activitatea fizică.
Cum alegi un studio de Pilates în București?
Dacă ai căutat online expresia „Pilates București”, probabil ai observat că există numeroase studiouri și tipuri de antrenamente.
Pentru a face alegerea potrivită, este important să analizezi câteva criterii.
- Experiența și pregătirea instructorilor
Un instructor bine pregătit trebuie să poată explica exercițiile, să observe modul de execuție și să propună adaptări atunci când este necesar.
Mai ales la început, îndrumarea profesională te ajută să înțelegi principiile metodei Pilates.
La ABC Pilates, antrenamentele sunt susținute de instructoare certificate, care pun accent pe tehnică și mișcare conștientă.
- Tipurile de aparate disponibile
Un studio dotat cu aparate profesionale poate oferi o varietate mai mare de exerciții.
Reformer-ul permite reglarea rezistenței, în timp ce Cadillac, Wunda Chair și Barrel adaugă posibilități diferite de lucru.
Diversitatea echipamentelor poate fi utilă pentru adaptarea antrenamentelor la obiective individuale.
- Numărul de participanți la clasă
Clasele cu un număr redus de persoane permit instructorului să urmărească mai atent fiecare participantă.
La ABC Pilates sunt disponibile antrenamente de grup pe Reformer pentru 3–4 persoane, precum și ședințe individuale.
Această organizare poate oferi un echilibru între energia unei clase de grup și atenția acordată execuției.
- Atmosfera studioului
Un mediu curat, luminos și confortabil poate contribui la o experiență pozitivă.
Pentru multe persoane, atmosfera unui studio boutique reprezintă un motiv important pentru a reveni cu regularitate.
- Locația și accesibilitatea
Un studio aflat aproape de casă sau de locul de muncă poate face mai ușoară menținerea unei rutine constante.
Dacă locuiești sau lucrezi în nordul Bucureștiului, un studio de Pilates în Pipera poate fi o opțiune convenabilă.
7 beneficii ale antrenamentelor Pilates
- Îmbunătățirea posturii
Unul dintre motivele pentru care Pilates este atât de apreciat este accentul pus pe alinierea corpului.
Exercițiile dezvoltă conștientizarea poziției trunchiului, umerilor și pelvisului.
Practicat regulat, Pilates poate contribui la îmbunătățirea controlului postural, mai ales atunci când este combinat cu obiceiuri sănătoase de mișcare în timpul zilei.
- Dezvoltarea musculaturii profunde
Multe exerciții Pilates implică activarea mușchilor stabilizatori ai trunchiului.
Aceștia contribuie la susținerea corpului în timpul activităților obișnuite.
O musculatură profundă mai bine antrenată poate îmbunătăți stabilitatea și controlul mișcării.
- Creșterea mobilității
Pilates combină exercițiile de forță cu mișcări controlate, realizate într-o amplitudine adaptată.
Acest lucru poate contribui la îmbunătățirea mobilității și la diminuarea senzației de rigiditate asociate sedentarismului.
- Tonifierea musculară
Pilates pentru tonifiere poate fi o alegere potrivită pentru persoanele care doresc să își dezvolte forța și rezistența musculară.
Exercițiile pot implica brațele, abdomenul, musculatura spatelui și picioarele.
Rezultatele depind de consecvență, intensitate, nivelul inițial de pregătire și alte componente ale stilului de viață.
- Îmbunătățirea echilibrului
Controlul corporal și stabilitatea sunt elemente centrale ale metodei Pilates.
Exercițiile pot contribui la dezvoltarea coordonării și a echilibrului, prin solicitarea controlată a musculaturii.
- Reducerea senzației de tensiune
Mișcările executate cu atenție și respirația coordonată pot ajuta unele persoane să se simtă mai relaxate după antrenament.
Pilates poate completa o rutină de gestionare a stresului, dar nu înlocuiește tratamentul pentru probleme medicale sau psihologice.
- O relație mai bună cu propriul corp
Un beneficiu important este dezvoltarea conștientizării corporale.
Pe măsură ce înveți să controlezi mișcările, poți identifica mai ușor diferențele dintre tensiune, efort și relaxare.
Această atenție poate deveni utilă și în activitățile cotidiene.
Pilates Reformer București: de ce să alegi antrenamentul pe aparate?
Pilates Reformer este una dintre cele mai cunoscute forme de antrenament Pilates pe aparate.
Reformer-ul include o platformă mobilă, arcuri cu rezistență reglabilă, curele și elemente de susținere.
Acest mecanism permite realizarea unor exerciții variate, pentru diferite grupe musculare.
Rezistența poate fi ajustată în funcție de obiectiv și de nivelul persoanei.
Reformer-ul poate fi utilizat pentru exerciții de stabilitate, forță, mobilitate și coordonare.
Deși aparatul poate părea complex la prima vedere, instructorul explică poziționarea și execuția fiecărei mișcări.
La ABC Pilates, antrenamentele pe Reformer reprezintă una dintre principalele opțiuni pentru persoanele care doresc să descopere Pilates pe echipamente profesionale.
Ce aparate găsești la ABC Pilates?
Studioul oferă mai multe echipamente, fiecare cu roluri și posibilități de antrenament diferite.
Reformer
Permite exerciții cu rezistență reglabilă, care solicită musculatura întregului corp.
Este folosit pentru tonifiere, stabilitate, coordonare și mobilitate.
Cadillac
Este un aparat cu structură metalică și accesorii care permit numeroase variante de exerciții.
Poate fi utilizat pentru antrenamente personalizate, sub îndrumarea instructorului.
Wunda Chair
Este un echipament compact, cu pedală și arcuri, care poate solicita intens controlul corporal.
Poate fi utilizat pentru exerciții de forță, echilibru și stabilitate.
Ladder Barrel
Este un aparat conceput pentru exerciții de mobilitate și control al trunchiului.
Poate permite variații ale mișcărilor de extensie și întindere, adaptate nivelului practicantei.
Această diversitate oferă posibilitatea construirii unor antrenamente variate, în funcție de obiective.
Pilates individual sau Pilates în grup?
Când alegi un studio de Pilates în București, merită să analizezi și formatul ședințelor.
Pilates individual
Antrenamentul individual presupune lucrul unu-la-unu cu instructorul.
Acesta poate adapta exercițiile la nivelul tău de pregătire, mobilitate și obiective.
Este o opțiune potrivită pentru persoanele care preferă atenție exclusivă sau doresc să înțeleagă în detaliu tehnica exercițiilor.
Pilates în grup
Clasele de grup aduc o componentă socială și pot încuraja consecvența.
Într-un grup restrâns, instructorul poate urmări execuția și poate oferi corecții individuale.
La ABC Pilates, clasele de grup pe Reformer sunt organizate pentru 3–4 persoane.
Ce variantă alegi?
Dacă ești la început și preferi un ritm personalizat, poți lua în considerare ședințele individuale.
Dacă îți place dinamica unui grup mic, clasele pe Reformer pot fi potrivite.
Ambele variante pot contribui la progres atunci când exercițiile sunt bine adaptate și practicate regulat.
Pilates pentru începătoare: ce trebuie să știi?
Nu este necesar să ai experiență sportivă pentru a începe Pilates.
La prima ședință, instructorul îți poate explica principiile de bază: respirația, poziționarea corpului și controlul mișcărilor.
Este important să comunici eventualele limitări fizice și obiectivele personale.
Pentru antrenament, alege haine confortabile, care permit libertate de mișcare.
Nu trebuie să execuți perfect exercițiile de la început.
Progresul apare treptat, prin învățarea tehnicii și dezvoltarea forței și coordonării.
Dacă ai o afecțiune medicală, o accidentare recentă sau dureri persistente, solicită recomandarea medicului ori a fizioterapeutului înainte de începerea programului.
De câte ori pe săptămână ar trebui să faci Pilates?
Frecvența depinde de obiective, nivelul de pregătire și timpul disponibil.
Pentru multe persoane, două sau trei ședințe pe săptămână pot reprezenta un punct de plecare rezonabil.
Începătoarele pot avea nevoie de o perioadă de acomodare, cu exerciții adaptate și suficient timp de recuperare.
Pe măsură ce nivelul de pregătire crește, programul poate fi ajustat.
Mai importantă decât intensitatea unei singure ședințe este consecvența.
Rezultatele apar în timp și diferă în funcție de persoană.
Pilates pentru femei: o experiență adaptată obiectivelor personale
Multe femei aleg Pilates pentru a dezvolta forța, stabilitatea și mobilitatea, dar și pentru a introduce o activitate fizică plăcută în programul săptămânal.
Un antrenament bine organizat poate fi adaptat diferitelor vârste și niveluri de pregătire.
La ABC Pilates, conceptul de studio boutique pentru femei pune accent pe confort, mișcare conștientă și atenție individuală.
Fie că îți dorești mai multă mobilitate, o musculatură mai puternică sau o rutină activă, obiectivele trebuie discutate cu instructorul pentru alegerea exercițiilor potrivite.
Pilates București – de ce să alegi ABC Pilates din Pipera?
Dacă îți dorești un studio de Pilates în București, în zona de nord a orașului, ABC Pilates oferă antrenamente pe aparate profesionale într-un cadru dedicat femeilor.
Studioul se află pe Bulevardul Pipera nr. 5, etajul 2, Voluntari, fiind o opțiune pentru persoanele care locuiesc sau lucrează în zona Pipera.
Printre elementele care definesc experiența ABC Pilates se numără:
- Instructoare certificate.
- Antrenamente individuale.
- Clase de grup cu 3–4 participante.
- Echipamente Reformer, Cadillac, Wunda Chair și Barrel.
- Atmosferă boutique, orientată către confort și atenție.
- Posibilitatea combinării mișcării cu servicii complementare de wellness.
Studioul oferă și servicii de masaj și remodelare corporală, pentru persoanele care doresc să exploreze mai multe opțiuni de îngrijire personală.
Cum decurge prima ședință la ABC Pilates?
Prima experiență poate începe cu o discuție despre nivelul de activitate și obiectivele personale.
Instructorul îți explică modul de utilizare a aparatului și principiile de bază ale antrenamentului.
Exercițiile sunt selectate în funcție de nivel, iar intensitatea poate fi ajustată.
Pe parcurs, accentul este pus pe respirație, control și execuție.
Nu este important să faci exerciții dificile din prima ședință, ci să înțelegi cum se mișcă propriul corp și cum poți progresa în siguranță.
Întrebări frecvente despre Pilates în București
Unde pot face Pilates Reformer în București?
ABC Pilates oferă antrenamente pe Reformer în zona Pipera, pe Bulevardul Pipera nr. 5, etajul 2, Voluntari.
Este Pilates potrivit pentru începătoare?
Da. Exercițiile pot fi adaptate nivelului de pregătire, iar instructorul poate explica tehnica și ritmul potrivit.
Care este diferența dintre Pilates individual și Pilates în grup?
Ședințele individuale permit atenție exclusivă, în timp ce clasele de grup oferă o experiență colectivă. ABC Pilates organizează grupuri restrânse, de 3–4 persoane.
Pilates ajută la tonifiere?
Poate contribui la dezvoltarea forței și rezistenței musculare, în funcție de consecvența și structura antrenamentelor.
Pot face Pilates dacă am dureri de spate?
Depinde de cauza durerii și de starea de sănătate. În cazul durerilor persistente sau al unei afecțiuni diagnosticate, este recomandată evaluarea medicală înainte de începerea exercițiilor.
Cât durează o ședință Pilates la ABC Pilates?
Ședințele individuale și de grup prezentate în oferta ABC Pilates au durata de aproximativ 50 de minute.
Programează o ședință de Pilates la ABC Pilates București
Alegerea unui studio de Pilates în București trebuie să țină cont de pregătirea instructorilor, echipamentele disponibile, atmosfera și posibilitatea de adaptare a exercițiilor.
La ABC Pilates, antrenamentele pe Reformer, Cadillac, Wunda Chair și Barrel sunt concepute pentru femeile care își doresc să integreze mișcarea conștientă într-un stil de viață activ.
Indiferent dacă ești la prima experiență sau ai mai practicat Pilates, poți alege o ședință individuală ori o clasă de grup restrânsă.
Descoperă ABC Pilates din Pipera și programează-ți următoarea ședință!
ABC Pilates Studio
Adresă: Bulevardul Pipera nr. 5, etajul 2, Voluntari, zona București–Pipera
Telefon / WhatsApp: 0734 935 077
Email: contact@abc-pilates.ro
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysPlata cu cardul pare simplă pentru client, dar în spate se întâmplă mai multe lucruri
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysEGR Ford Focus 2 1.6 TDCi și capacul culbutorilor în catalogul AltgradAuto.ro
-
acum 7 daysStudenți, fotografi și mentori pornesc „Pe Mureș în jos” pentru a documenta patrimoniul din Mureș și Harghita
-
Localeacum 6 daysParchet vinil click sau lipit: Cum alegi varianta potrivită pentru casa ta și de ce greșelile se fac sub placă, nu la suprafață
-
Localeacum 6 daysÎncălzitoare pe gaz pentru terasa exterioară: criterii utile pentru compararea modelelor
-
Localeacum 4 daysManifestul Tinerilor 2035: peste 200 de tineri cer salarii transparente, stagii plătite și un om, nu un algoritm, la angajare
-
Localeacum 6 daysCreatina și masa musculară: ce îți arată, de fapt, cântarul
-
Localeacum 5 daysDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă



